Ana Maria Popescu a câştigat a IV-a ediţie a Press Cup Dr. Oetker

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana mondială şi olimpică la scrimă Ana Maria Popescu a câştigat cea de a IV-a ediţie a Press Cup Dr. Oetker, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Tenis Club Curtea de Argeş.

“Sunt foarte fericită că am participat la Press Cup Dr. Oetker. Cum sunt copii care au primit prima dată o jucărie, aşa am fost eu aici la tenis. Am jucat tenis în copilărie, iar la această competiţie m-am întors la prima dragoste, dacă tot rămăsese neconsumată. Chiar m-am distrat, am făcut mişcare într-o bază foarte frumoasă, la Curtea de Argeş, unde înţeleg că se desfăşoară competiţii internaţionale. Mi-aş dori să văd în fiecare oraş o astfel de bază sportivă, nu neapărat la tenis şi mă bucur că sunt oameni care se preocupă de sport”, a declarat Ana Maria.

Competiţia la băieţi a fost câştigată de reprezentantul Republicii Moldova, Televca Oleg, care l-a învins în finală pe cântăreţul Peter Pop. “Totul a fost organizat impecabil, într-o atmosferă caldă, prietenească, cu un nivel ridicat sportiv. Mi-a făcut mare plăcere să interacţionez cu turneele Dr. Oetker”, a spus reprezentantul APS Modova.

image

Eduard Ciobanu (Preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din Moldova): “Cu mare plăcere am acceptat invitaţia să participăm la această sărbătoare a tenisului. Mă bucur că a câştigat un coleg de-al meu, mai ales că recent a câştigat concursul la tenis la Olimpiada APS din Moldova. M-a impresionat acest turneu Press Cup Dr. Oetker, care ne-a dat idei să organizăm ceva similar şi la Chişinău. Au fost partide interesante, captivante, dar cel mai mult m-a impresionat că s-a jucat cu zâmbetul pe faţă”.

La cea de a IV-a ediţie a Press Cup Dr. Oetker, la care au participat aproximativ 40 de jurnalişti, a avut loc o partidă demonstrativă în care au jucat Ana Maria Popescu cu Peter Pop.

“Îmi pare rău că nu am putut să câştig finala. A fost o experienţă deosebită, fantastică pot spune pentru mine Press Cup Dr. Oetker şi mă bucur că am luat parte la ea. Nu am întânit nici în Bucureşti o arenă aşa bine îngrijită şi mă bucur că în Curtea de Argeş există oameni pasionaţi de tenis. A fost o mare onoare să o cunosc pe campioana mondială şi olimpică Ana Maria”, a spus Peter Pop.

Gheorghe Borţan (Director Tenis Club Curtea de Argeş): Mă bucură că am avut ocazia de a organiza cea de a patra ediţie a Press Cup Dr. Oetker, la care au concurat ziarişti din întreaga ţară. Ba am avut şi participare internaţională, anul acesta, din Republica Moldova. Noi pregătim terenurile şi baza să arate la standarde ridicate, mai ales că urmează să găzduim competiţiile ITF de 15.000 de dolari, atât la fete cât şi la băieţi. A fost meciuri interesante cu finale deosebit de frumoase, crescând nivelul valoric şi calitativ şi la presă, ca şi la celalte competiţii internaţionale găzduite de noi”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite