Dinamo - Steaua 0-2: Adi Popa şi Mihai Stoica i-au luat peste picior pe „câini“. Meme a găsit metoda optimă de a-i umili pe dinamovişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adi Popa. FOTO: Mediafax
Adi Popa. FOTO: Mediafax

Roş-albaştrii au pus sare pe rana rivalei, după ce au câştigat derby-ul de o manieră categorică. Dacă managerul formaţiei din Ghencea e cunoscut ca un tip care dă mereu declaraţii războinice, în schimb, a surprins ce a spus mijlocaşul Stelei.

Steaua a învins Dinamo pentru a cincea oară la rând, dar Mihai Stoica vrea şi mai mult decât atât. Managerul şi-ar dori ca echipa sa să joace câte patru partide pe sezon cu rivala din „Ştefan cel Mare“, nu doar două, în tur şi în retur.

„Meciul a fost într-un singur sens. Îmi pare rău că n-am dat mai multe goluri şi că nu a marcat Rusescu. Sper să ajungem să jucăm în sistem play-off ca să-i batem de patru ori pe an, e prea puţin doar de două ori. A cincea victorie consecutivă, prima ca mustăcioşi. Salutări lui Bonetti, care a spus că arbitrii ne-au ajutat să câştigăm titlul“, a declarat Stoica, înţepându-l pe fostul tehnician al „câinilor“ pentru ce a spus italianul, vineri la prânz.

Adi Popa: „Sunt frustraţi“

Jucătorul care ar fi putut înscrie pentru 2-0, încă din prima repriză, s-a arătat deranjat de comportamentul huliganilor din galeria lui Dinamo, care au întrerupt derby-ul.

„Dinamoviştii au încercat să intre pe teren, să arunce în noi, dar nu le-a mers. Am demonstrat încă o dată că suntem cei mai buni. De vreo doi, trei ani tot îi ciomăgim când îi prindem. Dinamoviştii sunt frustraţi, de aceea s-a întrerupt meciul, încercau să-şi ajute echipa cum pot. Am început să ne obişnuim să se arunce în noi. Am înţeles că adversarele noastre se pregătesc pentru sezonul viitor, aştept cu nerăbdare“, a declarat Adi Popa la Digi Sport.


Citeşte toate articolele despre meciul Dinamo-Steaua

Dinamo - Steaua 0-2 / Imagine 360 de grade de la derbiul campionatului: cum a fost atmosfera pe stadion la marele meci

Steaua s-a impus in fata lui Dinamo cu 2-0 in fata a 45.000 de spectatori care au creat o atmosfera incendiara. Boubacar (autogol) si Tanase au fost marcatorii unei partide fara istoric. In schimb, atat fanii Stelei cat si ai lui Dinamo au fost la inaltime.

VIDEO Dinamo - Steaua 0-2: roş-albaştrii au jucat fotbal, dinamoviştii K1. Campioana a dat de pământ cu un adversar limitat

Formaţia din Ghencea a înregistrat a cincea victorie consecutivă împotriva „câinilor“, în toate competiţiile. Totuşi, echipa lui Reghecampf a plătit scump pentru acest succes de palmares. Chipciu şi Chiricheş au părăsit terenul accidentaţi, fundaşul fiind „rupt“ de o intrare „criminală“ a lui Strătilă.

Dinamo - Steaua 0-2:  Ţălnar îşi face bagajele. Negoiţă l-a contrazis şi l-a umilit prin declaraţiile date după derby

Tehnicianul „câinilor“ nu va mai sta pe banca roş-albilor în sezonul viitor. Rezultatele din ultima perioadă şi prestaţia echipei din derby au umplut paharul răbdării acţionarului majoritar, care a găsit deja soluţia înlocuirii lui Ţălnar.

Dinamo - Steaua 0-2: Gigi Becali, în delir după derby. Patronul Stelei a descris plastic meciul şi i-a cântat lui Borcea

Steaua şi-a surclasat rivala de moarte din toate punctele de vedere, iar latifundiarul a dansat în tribune. La final, a dat declaraţii incendiare.

Strătilă, la un pas să fie bătut de unul dintre antrenorii secunzi de la Steaua

Gestul criminal al lui Sorin Strătilă, care a sărit cu crampoanele pe genunchiul lui Vlad Chiricheş, i-a scos din sărite pe stelişti.

Dinamo - Steaua 0-2: „criminalul“ Strătilă e pus la zid de toată lumea. Balaci a înaintat o ipoteză gravă

Mijlocaşul „câinilor“ a avut o intrare oribilă la Chiricheş, iar Cornel Dinu, după ce a văzut reluările, a lăsat de înţeles că fundaşul Stelei îşi poate încheia cariera! Reghecampf a oferit primele declaraţii despre starea jucătorului său.

Dinamo – Steaua: acuze dure înainte de derby: „Steaua a fost ajutată să ia titlul“

Ultimul mare meci al campionatului se va juca, vineri seară (21.00, Digi Sport 1), în condiţiile în care formaţia din Ghencea şi-a asigurat locul 1, din punct de vedere matematic, încă de sâmbătă trecută. Un fost antrenor al „câinilor“ ştie cum a fost posibil acest lucru.

VIDEO 10 momente care au marcat derby-ul Dinamo - Steaua! De la gesturile obscene ale lui Ando, la arderea peluzei

Clasicul“ României, dintre Steaua şi Dinamo, a avut de-a lungul vremii farmecul său, dar şi multe momente de rivalitate împinsă la extrem, cum a fost incendierea peluzei din Ghencea.

Întâmplare sau premeditare? Cum privesc dinamoviştii şi steliştii incendierea Peluzei Sud din Ghencea în 10 mai 1997

Dinamo - Steaua / În data de 10 mai 1997, în timpul unicului derbi Steaua – Dinamo, Peluza Sud a fost incendiată de o parte dintre alb-roşii prezenţi atunci în sectorul respectiv. Ulterior, acest moment a devenit unul dintre cele mai importante din istoria alb-roşilor şi este sărbătorit în fiecare an cu mare fast.

Dinamo şi Steaua au fost lansate în fotbalul românesc cu acelaşi antrenor

Bogdan Coloman- Braun, cunoscut în fotbal ca Cibi Braun, este primul tehnician atât din istoria Stelei, cât şi din cea a lui Dinamo.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite