Ruxandra Dragomir, fost număr 15 WTA: „Simona Halep şi-a manevrat antrenorii“

Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis

Ruxandra Dragomir a vorbit cu jurnaliştii sportivi Iulian Anghel şi Ştefan Alexandru, în cadrul Adevărul Live, despre situaţia tenisului din România, atingând principalele subiecte de atracţie ale momentului.

Ruxandra Dragomir, una dintre româncele care au obţinut rezultate mari în tenisul mondial, a vorbit despre tenisul românesc, în trecut şi în prezent. Nu a lipsit nici parcursul Simonei Halep din acest an: a patra cea mai bună jucătoare din lume a câştigat turneul de la Shenzen şi s-a retras de la Sydney chiar înainte de meciul de debut, iar acum, la Australian Open, s-a calificat în turul trei, în cadrul căruia o va întâlni pe americanca Bethanie Mattek-Sands (258 WTA). 

Cum vi se pare tenisul feminin de acum, în comparaţie cu cel practicat în perioada dvs., în sensul că există o emulaţie mult mai mare acum, odată cu apariţia Simonei Halep şi celorlalte jucătoare?

Tenisul feminin a stat dintodeauna destul de bine la capitolul ăsta şi trebuie să amintesc o generaţie de aur, aşa cum ne place nouă să o numim, a Virginiei Ruzici, Florenţei Mihai şi a Marianei Simionescu, în urmă cu foarte mult timp. După aceasta a fost o pauză destul de mare şi a venit generaţia Irina Spîrlea, Ruxandra Dragomir, Cătălina Cristea, chiar şi Raluca Sandu care, din păcate, s-a lăsat destul de devreme, apoi a fost din nou o pauză, iar acum avem cea mai bună generaţie din toate timpurile - cea a Simonei Halep. 

Trebuie să menţionez că prima care a pătruns în circuitul de top WTA a fost Sorana Cîrstea, ea a ajuns undeva în jur de locul 20, după care o accidentare şi o nesiguranţă de sine sau poate o emoţie prea puternică nu a lăsat-o să facă pasul acela spre numărul 1, aşa cum îmi imaginam eu în urmă cu patru ani. Iată că a venit Simona Halep şi, spre surprinderea noastră, a tuturor specialiştilor din tenis, se apropie vertiginos de numărul 1, pe care eu, de fapt, l-am şi preconizat în urmă cu doi ani, când cocheta cu locurile 20-15.

În urmă cu patru-cinci ani, când era acest grup de jucătoare - Simona, Sorana, Irina, Monica şi cele două Alexandre, care aţi fi spus dvs., la acel timp, că are potenţialul cel mai mare?

Fără nicio reţinere, am spus-o deja în urmă cu patru-cinci ani, Sorana Cîrstea. Eu am avut aşteptări foarte mari şi încă am, pentru că, la vremea respectivă, era singura care completa pachetul incredibil, de jucătoare de top - înălţimea necesară, loviturile perfecte, atitudine, şarm, carismă - necesare pentru a ajunge numărul 1, dar probabil nu a reuşit să treacă acel prag emoţional şi mentalul şi-a spus cuvântul împotriva ei şi a ţinut-o puţin în spate, însă eu am mare încredere.

Poate n-a găsit nici antrenorul potrivit?

Se poate. Ea e destul de pragmatică, în opinia multor specialişti ar putea fi o jucătoare de mare succes. Ar trebui să fie undeva în primele 10 jucătoare la potenţialul uriaş pe care-l are, dar aşteptăm să treacă acest prag emoţional, sper eu că va reuşi să-l treacă, pentru că dacă se uită puţin lângă ea va spune: „Dacă Simona a reuşit acest lucru, eu de ce nu?“. 

Din păcate, la Sorana nu a funcţionat chiar aşa, adică succesul Simonei parcă a tras-o în spate.

A fost întotdeauna o competiţie între fete, benefică, pozitivă şi s-au tras una pe cealaltă. Poate prima care a făcut pasul spre performanţă a fost Raluca Olaru, o jucătoare cu multă carismă, foarte drăguţă, cu lovituri bune în opinia mea, a reuşit să ajungă undeva în jurul locului 50 şi a venit Sorana Cîrstea, ulterior Alexandra Dulgheru, care a reuşit o performanţă extraordinară şi a câştigat de două ori la rând turneul de la Varşovia şi a fost undeva în jurul 30 în lume şi apoi a venit performanţa Simonei Halep. Înainte de ea, trebuie s-o menţionez şi pe Irina Begu, care a primit un titlu de la WTA, de cel mai tânăr jucător de perspectivă. Prima jucătoare care a reuşit să câştige acest titlu a fost Irina Spîrlea. Ea a avut o explozie în circuitul WTA, când a ajuns pe poziţia a şaptea şi a cucerit acel titlu ca Irina Begu şi a venit Simona Halep, care a fost adevărat boom al tenisului feminin românesc şi mondial, până la urmă.

Tot aţi vorbit în ultimele minute de mai multe cazuri de sportive cu cariere şi evoluţii oscilante, care aduc în discuţie un factor foarte important - mental. Cât contează acest lucru în cariera unei jucătoare şi aş merge către Simona Halep, despre care se spune că are o mentalitate fantastică şi greu de doborât. Cât contează în activitatea unui jucător? E esenţial? Contează mai mult decât pregătirea, decât antrenorul?

Contează foarte mult, sunt convinsă că e factorul principal, pentru că toţi jucătorii se antrenează aproape la fel, poat unii mai mulţi decât ceilalţi, încercând să-şi întreacă propriul potenţial, însă factorul emoţional, mentalul, contează cel mai mult şi adevăraţii campioni se diferenţiază de ceilalţi jucători prin pragul emoţional pe care reuşesc să-l treacă.

Poate fi educat acest factor mental sau e ceva nativ?

În opinia mea este nativ. Majoritatea jucătorilor îşi formează o echipă, e obligatoriu, în afară de familie, care te ajută până la un anumit punct. Unii membri ai familiei, în special la fete, merg la competiţii, în special mamele, în cazul în care tatăl nu este antrenor. Marea majoritate a jucătorilor apelează şi la un psiholog. Îţi creez acest cadru foarte profesionist, din care să nu lipsească nimic. La unii funcţionează, la alţii nu. Probabil că acest mental puternic este ca şi caracterul: te naşti cu el, e greu să formezi pe parcursul vieţii. Tocmai de aceea şi campionii sunt destul de rari, că altfel ai vedea un campion în fiecare săptămână sau secundă.

Din păcate e şi de ordin financiar, pentru că nu toţi îşi permit un psiholog în staff.

Aşa este, dar noi vorbim deja de o anumită categorie de jucători. În cazul în care ai reuşit să câştigi acele turnee, primele din circuitul mondial, de 10.000-20.000 de dolari, de 100.000 de dolari, începi să-ţi permiţi să plăteşti oamenii din jurul tău. Dacă până atunci te ajută familia şi găseşti un antrenor pe care-l plăteşti mai puţin, îţi găseşti un sponsor care-ţi asigură echipamentul sportiv, în momentul în care câştigi îţi permiţi un anumit standard pentru a-ţi forma o echipă.

Pragul de vârstă pentru un jucător tânăr care vrea să facă pasul spre performanţă este 16-18 ani, atunci trebuie să câştige nişte turnee mici, să strângă nişte puncte şi e şi puţin dificil financiar?

E diferit de la fete la băieţi. Fetele reuşesc să pătrundă în circuitul mondial mai devreme, poate la 15-16 ani, însă la băieţi este destul de greu. Ei pătrund undeva în jurul vârstei de 18-20 de ani. Trebuie să ai nişte calităţi extraordinare ca şi băiat, să reuşeşti să ajungi în circuitul mondial la 16-17 ani. Cazurile sunt destul de rare, dar la fete vedem această modă lansată de mult timp. Dacă în jurul vârstei de 18 ani nu ai reuşit să faci acest pas spre circuitul mare, atunci se spune că ai pierdut trenul. Sigur, sunt şi excepţii care se maturizează mai târziu.

Dar din turneele de juniori te poţi susţine financiar?

Nu. Sub nicio formă. Turneele pentru juniori nu sunt plătite în bani ci, probabil, în echipamente sportive sau invitaţii la anumite turnee profesioniste. Spre exemplu dacă câştigi un turneu în America, la 16-18 ani, poate reuşeşti să obţii o invitaţie specială la Miami sau Indian Wells. Din păcate, nu sunt premii în bani, din partea părinţilor sau celor care cred în jucători ar fi un risc să investească într-un jucător de tenis, dar dacă reuşeşte să se lanseze într-o carieră profesionistă, atunci e bine.

Suntem în plină desfăşurare de Australian Open, cu Simona şi Irina, care vor juca la noapte, în turul trei. S-a vorbit mult despre traseul Simonei Halep, că e foarte uşor, chiar dacă nu şi l-a aşezat ea cu mâna. Cât de departe credeţi că poate ajunge? Aţi văzut meciurile de până acum.

Nu am văzut, dar în momentul în care eşti favorita numărul trei într-un meci de Grand Slam, sigur, culoarul îţi pare deschis, pentru că eşti una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Mie-mi place faptul că Simona abordează fiecare meci foarte serios. Ea nu spune niciodată va câştiga, chiar dacă în sinea ei poate este. Eu sper să se simtă bine şi să-şi fi revenit după ce probleme a avut la stomac după turneul din China.

Pare a fi în regulă, din punct de vedere fizic. Cel puţin la primele două meciuri nu şi-a pierdut nici serviciul şi nici concentrarea, şi atunci când e condusă, lasă impresia că va reveni.

Aşa este. A ieşit în evidenţă încă înainte de a deveni atât de bună, prin meciurile pe care a reuşit să le întoarcă. Pierdea primul set şi reuşea să se impună în trei. În opinia specialiştilor, acest lucru doar jucătorii excepţionali îl pot face. Poţi să scapi o dată, de două ori, dar Simona a făcut-o de foarte multe ori şi asta denotă foarte multă stăpânire de sine şi în ea, nu doar în jocul ei. Dacă ne uităm la anumite declaraţii şi în joc, putem vedea că are anumite lacune. Chiar dacă nu are în joc, are în ea. Ştie că are în faţă o jucătoare care nu ar putea-o bate indiferent ce se întâmplă, decât să i se facă rău pe teren. Şi eu aveam mentalitatea asta uneori şi sunt convinsă că ea o are, nu doar cu jucătoarele mai slabe, ci şi cu cele mai bune. Dacă-mi permit să fac o comparaţie între mine şi Simona, o diferenţă a fost că eu nu aveam încredere în mine în faţa unei jucătoare mai bune. Aş fi avut capacitatea să înving, dar nu puteam să mă mai bat cu mine, nu puteam să am încredere în mine, chiar dacă jocul meu mă ajuta să câştig. Aici se face diferenţa foarte mare. Ca eu să să fi ajuns numărul 10, cinci sau doi în lume, ar fi trebuit să câştig nişte meciuri norocoase, să capăt acea încredere. Nu-mi pot da seama dacă Simona a avut noroc de a câştiga anumite meciuri foarte importante, lucrul acesta numai ea îl ştie şi probabil că-l va spune sau nu niciodată. Eu nu am avut acest noroc, de a câştiga nişte meciuri pe muchie de cuţit, pentru a-mi creşte încredere.

Cu toate acestea aţi ajuns de două ori la Australian Open, până-n turul patru. Cum este turneul de la Melbourne, ca şi organizare, temperatură? De multe ori sunt călduri sufocante, furtuni. Care sunt particularităţile?

Este un circuit foarte dificil, vremea oscilează foarte mult şi ştim foarte bine că pe celălalt continent este vară. Este perioada cea mai călduroasă din an, se întâmplă să fie 40 de grade într-o zi, iar a doua să fie 25 de grade şi un vânt teribil. Diferenţa de temperatură oscilează atât de mult şi obligă jucătorul să fie apt în fiecare zi.

E cel mai greu turneu?

Am putea spune, din cauza climei. Este un turneu foarte bine organizat, unde jucătorii se simt bine, iar toate celelalte detalii (schimbări de temperatură, musculiţe) nu mai contează. Mai există turnee grele, circuitul din Australia e totuşi minunat şi majoritatea jucătorilor cred că sunt foarte fericiţi că se află acolo.

Revenind la Simona Halep, pare că nu resimte presiunea şi toată lumea aşteaptă să câştige un Grand Slam.

Da, chiar şi eu. Se poate chiar acum, dacă are încredere că ar putea sau că este momentul, eu cred că are toate şansele, iar drumul îi este deschis. A reuşit să câştige împotriva Serenei Williams, unii zic că a fost o întâmplare, alţii că a jucat foarte bine

Cert este că şi-a depăşit un complex. Ar mai fi Şarapova.

Foarte bine spus. A depăşit un moment greu. Probabil că mai avea aceste două jucătoare, pentru care-şi setase o anumită limită. Ştia că pe toate celelalte le putea învinge, dar iată că mai avea două jucătoare de top, care sunt acolo parcă din totdeauna, Serena Williams şi Maria Şarapova, dar iată că de Serena Williams a reuşit să treacă.

Şi cu Şarapova s-ar putea întâlni în semifinale şi o victorie cu adevărat ar descătuşa-o, poate, nu?

Cu siguranţă, da. E foarte important să vedem stilul în care Simona va reuşi să câştige celelalte meciuri, va fi un moment în care ne putem da seama dacă ea într-adevăr iubeşte suprafaţa aceea, care este total diferită faţă de toate celelalte suprafeţe. Mingea sare foarte mult, o suprafaţă pe care spaniolii adoră să joace şi cred că pentru Simona va fi un avantaj. Este foarte curios să ştiu cum simte ea, nu am auzit-o că-i place foarte mult.

Nu a spus, am auzit că Roland Garros este turneul favorit...

În general, Roland Garros este turneul favorit al românilor. Mulţi s-au impus acolo, au reuşit să câştige titluri la juniori, ca şi Simona Halep. Şi eu am câştigat, împreună cu Irina Spîrlea, în urmă cu foarte mulţi ani. Zgura de la Roland Garros este total diferită faţă de cea din Europa. La Roland Garros, terenul e foarte rapid, total diferit faţă de zgura din Germania.

Apropo de tehnica ei, mai sunt capitole la care ar putea lucra?

Până acum un an, aş fi spus că serviciul. Acum nu mi se mai pare. 

Serviciul şi dreapta au evoluat mult.

Exact. Nu ştiu dacă va mai putea progresa la serviciu, ea nefiind o jucătoare foarte înaltă. În opinia mea, stă foarte bine şi la capitolul serviciu, suficient cât să nu fie pusă în dificultate. Compensează cu faptul că se mişcă foarte bine pe teren, este foarte agilă, anticipează foarte bine. Trebuie să ţinem minte că nu se mai joacă tenisul de acum 50 de ani, să pui o scurtă la jumătatea terenului şi să nu mai ajungă adversarul, atunci probabil nu făcea nimeni pregătire fizică. Acum, viteza este atât de mare încât nici nu mai poţi pune scurte, sunt foarte rari jucătorii sau jucătoarele care folosesc scurta.

Poate alte lovituri, o vedeţi undeva deficitară?

Chiar nu. Mi-ar fi greu să-mi dau cu părerea care e numărul trei în lume, cu un potenţial uriaş. Mi se pare că ai fi ipocrit să spui că are nevoie de ceva anume. Jocul ei se apropie de o perfecţiune ameţitoare. Modul în care se joacă tenisul acum, foarte rar vezi greşeli neforţate. Dacă ar fi o antrenez acum pe Simona Halep, aş face-o, probabil, mental. Să-i spun că este cea mai bună şi ar putea rămâne forever. Nu m-aş apuca să schimb vreo lovitură sau să-i zic că nu funcţionează bine scurta. Doamne fereşte.

Dar v-a surprins decizia de a schimba antrenorul?

Da, m-a surprins, pentru că în opinia mea funcţiona foarte bine această colaborare cu antrenorul din Belgia. Rezultatele sau ascensiunea pe care a avut-o cu el... A avut foarte mulţi antrenori, dar lucrul acesta ar bulversa sau incomoda sau opri un alt jucător, dar iată că la Simona a funcţionat şi se pare că mai mult ea a manevrat antrenorii respectivi, decât invers. În mod normal, atunci când îţi schimbi mulţi antrenori nu poţi să spui că evoluezi. În opinia mea, antrenorul Firicel a fost cel care i-a trasat o linie spre circuitul profesionist, după el a avut tot felul de antrenori ocazionali. A reuşit să câştige nişte turnee şi să aibă rezultate impresionante, asta mă face să spun că antrenorii făceau ce voia ea şi nu invers. Cred că numai campionii adevăraţi pot acest lucru. Spre exemplu, Federer, care era numărul 1 la un moment dat şi nu avea antrenor.

Aţi asemăna jocul ei cu cel al unui tenismen profesionist? Federer se spune că joacă din talent, Nadal foarte fizic, Djokovici ambiţios...

Cineva spunea foarte bine că ar compara-o pe Simona cu Djokovici. Cred că un jucător care ajunge atât de sus în clasamentul mondial nu mai poate fi comparat cu cineva. 

O vedeţi pe Simona împiedicându-se până în semifinale?

Nu. Joacă cu o jucătoare care a câştigat cu Horia Tecău la dublu mixt. O jucătoare excentrică, dar care nu cred să-i pună probleme Simonei, clasamentul ei lasă de dorit, cred că a primit un wild card pentru tabloul principal. Meciul următor nu are cum să-l piardă. 

Sara Errani?

E micuţă, tenace şi rea. O italiancă mai scundă decât Simona, dar care are această foame de a câştiga un Grand Slam, probabil şi potenţial, dar nu ştiu dacă la Australian Open, probabil undeva la Roland Garros. Ar putea fi o jucătoare care va deranja, pentru că se mişcă destul de bine pe teren, trebuie să munceşti mult s-o pui în dificultate. Cu siguranţă Simona este mai bună.

La tenisul feminin apar mai multe surprize decât la băieţi, nu?

Da. Aşa este.

Despre Irina Begu, în premieră în turul trei la Australian Open, are şi ea o jucătoare destul de facilă, poate merge mai departe?

Irina a avut această şansă de a se impune acum trei ani, când a primit premiul acela WTA. A urmat o perioadă grea, cu accidentări, la tenis e suficient să ai probleme uşoare, să pierzi nişte puncte şi să scazi în clasament. Asta i s-a întâmplat, dar e o jucătoare cu potenţial, înaltă, joacă un tenis foarte modern, se poate impune în tenisul mondial. O văd lejer în primele 20, să fie incomodă pentru toate celelalte, e o jucătoare care ar putea să atingă primele 10 poziţii. 

La FedCup cine ar trebui să joace?

Din punct de vedere al clasamentului, Irina e jucătoarea numărul doi în România. Sorana are locul ei special în echipă, dar acum am văzut o revenire spectaculoasă şi la Alexandra Dulgheru, care a suferit nişte operaţii foarte grele la genunchi. O avem pe Monica Niculescu, o jucătoare extraordinară la dublu, care ne poate aduce puncte importante în meciurile de FedCup. România e preferată în faţa Spaniei. Avem prima şansă.

Atât Simona, cât şi Irina sunt jucătoare care stau departe de bliţuri, de viaţa publică. Cât contează aspectul ăsta? Cât contează să nu amesteci cariera profesionistă cu viaţa personală?

Depinde de caracter. Dacă o luăm pe Simona, probabil pe ea o ajută. Pentru public, sponsori, companii, situaţia ei financiară care ar putea fi şi mai bună de atât, nu o ajută. Dar pentru a câştiga meciuri o ajută să fie aşa cum e, puţin introvertită. Dacă ne uităm la Sorana Cîrstea, este cu totul altfel. Ea nu a fost niciodată în primele 10, dar iată că a făcut parte din campania celor mai frumoase jucătoare, a reuşit să apară în câteva pictoriale, poate câteva contracte mult mai benefice decât ale Simonei Halep. Sigur că pentru public şi pentru sponsori e mai interesantă o jucătoare mai excentrică, extrovertită. Se ştie foarte bine că jucătorii de tenis câştigă mai bine din contractele de publicitate. Dacă ai o imagine bună şi personalitatea îţi permite acest lucru, nu poate fi decât benefic pentru situaţia financiară şi echipa ta. 

Se poate împăca viaţa personală cu o carieră profesionistă? Ştiu că aveţi doi copii, aţi renunţat la tenis, pe urmă aţi revenit... Cum poţi să faci ambele lucruri? Care e vârsta la care poţi să ai un prieten, să te măriţi eventual?

Eu întotdeauna am visat la o viaţă de familie şi mi-am setat cumva această carieră undeva în jurul vârstei de 30 de ani. Sigur, am şi avut şansa să întâlnesc persoana cu care am vrut să-mi împart restul vieţii, să-mi formez o familie. La 30 de ani am avut primul copil, Filip. După am vrut să merg cu soţul meu la turneele care mi-au plăcut foarte mult şi, din 2003 până în 2005, cu clasamentul îngheţat (pentru că regulamentul permite; asta înseamnă să spui că „eu mă opresc“ şi să poţi să revii după un anumit timp). Am mai jucat un an şi jumătate, am decis că mai vreau un copil şi după m-am oprit de tot. Sunt jucătoare care joacă până la o vârstă mult mai înaintată.

Când mergeaţi la turnee şi aveaţi primul copil, ce făceaţi? Rămânea acasă?

Copilul mergea cu noi. A fost o perioadă în care ne-am şi mutat în SUA, din 2003 până în 2008, în perioada iernii, la Miami. Era foarte uşor pentru noi să jucăm turnee acolo, era uşor de călătorit. Mexic, Australia... A fost o perioadă foarte bună şi frumoasă.

Vorbeam de marketing şi de câştigurile care sunt în tenis. Vă pare rău că nu jucaţi acum? Aţi fi câştigat mult mai mult, dacă eraţi pe locul 15 sau aveaţi rezultatele pe care le-aţi avut.

Banii pe care eu i-am câştigat poate ar fi aceiaşi ca în zilele de azi. Dacă vorbeam de două milioane de dolari atunci, probabil acum vorbim de 10. Nu cred că acum, la clasamentul meu, aş câştiga mai mulţi bani. N-am niciun regret.

Aveţi un meci mai special al carierei, care v-a marcat sau de care vă amintiţi mereu cu drag?

Am mai multe, mi-e greu să zic de unul anume. Ştiu că meciul care a fost foarte difuzat a fost ce de la Roland Garros, când prietena mea, Iva Majoli, a şi câştigat acel turneu. Se spunea că cine va câştiga meciul dintre noi două va avea toate şansele la trofeu. Eu nu cred că aş fi putut să câştig acel turneu. Iva a fost întotdeauna mai bună decât mine, chiar dacă în carieră ne-am întâlnit de trei sau patru ori, ultimele trei în turnee consecutive, trei săptămâni una după alta. La Hamburg a câştigat ea, la Roma am câştigat eu, iar la Roland Garros ea. Dar ea a fost întotdeauna jucătoarea mai bună decât mine.

Ca fată şi ca femeie mi se pare absurd să joci până la 40 de ani, că nu-ţi găseşti o linişte sufletească să faci altceva. Ca bărbat, poate e altceva. În circuitul masculin sunt mulţi care merg cu familia, soţia, copiii. Pentru o femeie e mult mai greu. Pentru mine e amuzant s-o văd pe Serena jucând acum şi fiind cea mai bună. Am jucat cu ambele, şi cu Serena, şi cu Venus. Niciodată nu am reuşit să câştig cu niciuna dintre ele. Au apărut ca două bombe, cu un joc total diferit. Generaţia mea şi a Simonei Halep lovesc cam la fel. Probabil viteza a crescut şi modul de antrenare e diferit, dar tehnica e cam la fel.

Care e atmosfera la un turneu ca Australian Open? Există prietenii? Sunt voci care susţin că băieţii sunt mai prieteni, faţă de fete, care dezvoltă rivalităţi. Ai timp să ieşi în oraş, să vezi un cangur?

În general, bărbaţii sunt mai prieteni între ei decât femeile. Nu e o atmosferă neapărat diferită. Diferenţa face că la Grand Slam e un turneu mixt. Nu ştiu dacă se leagă neapărat prietenii profunde. E greu să te ataşezi de cineva şi în săptămâna viitoare să joci împotriva. 

Care a fost cea mai bună prietenă a dvs. în circuit?

Cea mai bună prietenă a mea din circuit a fost Cătălina Cristea. Cu ea jucam şi la dublu. Şi Iva Majoli. Eu am fost o jucătoare foarte deschisă, deloc introvertită, îmi plăcea să leg prietenii, să ies la film, la masă, eram dispusă să uit că persoana respectivă e mai bună decât mine în joc.

Aţi fost preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Vă tentează să mai candidaţi?

Nu.

Aveţi motive?

Nu, nu am motive, nici rele, nici bune, consider că ceea ce am făcut eu la FRT a fost un lucru care nu s-a mai făcut până acum şi, din păcate, cu excepţia rezultatelor personale a jucătorilor, în care oficialii nu au nicio implicare, în opinia mea nu prea se mai face nimic. Ce am construit eu, din păcate se strică.

Australian Open 2015: Halep a învins-o pe Gajdošová şi s-a calificat în turul trei, după un meci simplu. Românca a avut o singură problemă