A scris istorie în Spania, dar a avut emoţii în faţa „Regelui“: cum a descris Fabrice Olinga întâlnirea cu Hagi
0Numele antrenorului de la Viitorul atrage jucătorii ca un magnet spre un club fără tradiţie în România. Despre acest lucru a vorbit camerunezul care deţine un record important în La Liga, dar care în retur va evolua în Liga I.
Fabrice Olinga e cel mai tânăr marcator din istoria campionatului spaniol şi, chiar dacă a trecut pe la formaţii precum Malaga şi Zulte Waregem, el a semnat cu Viitorul în această iarnă.
Africanul a explicat pentru site-ul oficial al clubului motivele care au contat în decizia sa.
„A fost un moment foarte special întâlnirea cu Hagi. Adevărul e că nu l-am văzut jucând pe teren, dar mi-a spus lumea că a fost un jucător uriaş. Mi-am zis, bun, schimb mingi cu un jucător de legendă şi chiar din prima zi a fost aici. A fost special“, şi-a început Olinga discursul.
El a rememorat şi perioada petrecută în Spania. „N-am jucat împotriva lui Real Madrid, dar am făcut-o cu Barcelona. Messi n-a jucat atunci, dar a fost meciul de debut al lui Neymar. Adevărul e că m-am simţit foarte bine. Sper ca în doi, trei sau cinci ani să mă vrea Real Madrid“, a continuat mijlocaşul de 18 ani.
Olinga e mulţumit de condiţiile găsite în România: „Mă simt foarte bine! Am venit aici, unde totul mi se pare perfect. Sînt mulţumit. Am aproape un an şi jumătate de când nu-mi găsesc locul potrivit. Când mi s-a vorbit de acest club, cel mai important lucru pentru mine a fost acela că voi fi alături de tineri“.