A murit Florin Ganea. Portretul unui fotbalist serios şi haios în acelaşi timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băcăuanul Florin Ganea, fotbalist cu peste 200 de meciuri în Liga 1, a murit la 39 de ani în timpul unei miuţe cu prietenii. Foştii colegi îl descriu ca pe un fotbalist serios pe teren, dar glumeţ în vestiar.

Fostul fotbalist al echipei moldovene din perioada Sechelariu şi nu numai, a murit la doar 39 de ani. Florin Ganea juca o miuţă cu prietenii, însă după doar câteva minute a simţit că ceva nu e în regulă şi s-a retras pe bancă. Conform ziarului băcăuan Deşteptarea, Ganea şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la pământ. Colegii de miuţă ai fostului fotbalist au chemat imediat Salvarea, dar intervenţia doctorilor a fost zadarnică.
Fotbalist cu peste 200 de jocuri în prima divizie din România, Florin Ganea a fost un component remarcabil al echipei  FCM  Bacău, din perioada în care Dumitru Sechelariu încerca să ducă formaţia în Europa. Serios şi disciplinat, Ganea juca pe postul de fundaş stânga, debutând în 1996 pentru echipa galben-albastră. Cu totul, au fost nouă sezoane în care Ganea a îmbrăcat tricoul băcăuanilor, iar cele mai fericite momente s-au consumat în perioada în care echipa moldavă avea în componenţă jucători ca Goian, Croitoru, Cursaru, Ciocoiu.
Cel mai bun prieten i-a fost fundaşul central Radu Ciobanu, care a scris un mesaj emoţionant pe Facebook: „E o zi tristă pentru mine, pentru fotbalul băcăuan. Din clasa a treia şi până la finalul liceului am împărţit aceeaşi bancă, pachet, suc. A urmat apoi facultatea pe care tot împreună am terminat-o. Am împărţit camera de cantonament ani de zile, am sărbătorit victoriile împreună, mi-a fost ca un frate”. Un alt fost coleg de-al său, Narcis Răducan, a rămas înmărmurit la aflarea veştii: “M-a sunat Cursaru şi mi-a spus, nu îmi venea să cred. Era un jucător util echipei, serios pe teren, dar în vestiar nu îl întrecea nimeni la glume. Un tip mucalit şi inteligent”.
Absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, cel poreclit Gică a rămas în fenomen după încheierea activităţii de jucător şi şi-a deschis o şcoală de fotbal: Sporting Bacău. Florin Ganea era căsătorit şi avea gemeni în vârstă de 10 ani.
Baicu a murit tot la miuţă
Cauza decesului lui Florin Ganea ar fi fost infarctul. În 2009, un alt fotbalist bun al campionatului nostru, Mihai Baicu, şi-a pierdut viaţa în condiţii similare. Fostul atacant de la Foresta, Braşov sau Farul juca fotbal cu prietenii săi pe un teren sintetic din apropierea complexului Steaua. La finalul miuţei, Baicu s-a aşezat pe bancă, după care s-a prăbuşit la pământ.


Florin Ganea
Născut: 04.04.1976 (Bacău)
Decedat: 09.09.2015 (Bacău)
Post: fundaş stânga
În Divizia A
Debut: 28.09.1996, FC Braşov - AS Bacău 1-1
A jucat la FCM Bacău în două perioade (1996-2002 şi 2003-2006)
A mai evoluat la Unirea Urziceni (2006-2007) şi Gloria Bistriţa (2007-2008)
Are 233 de meciuri în prima divizie şi patru goluri
14 meciuri şi două goluri în Cupa României
În Divizia B a jucat pentru Selena Bacău, Cetatea Târgu Neamţ şi Luceafăul Lotus (2008-2009, ultima echipă a carierei)
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite