"Împreună pentru fotbal", programul prin care Sportul Regea ajunge în oraşe, la sate, în birouri, şcoli şi universităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a lansat astăzi programul “Împreună suntem fotbal!”, cel mai amplu proiect din istoria fotbalului românesc dedicat dezvoltării fotbalului de bază, grassroots.

Federaţia implementează, începând din această toamnă, unsprezece proiecte naţionale în sistem integrat, ce includ competiţii şi acţiuni de scouting. 

Evenimentul a avut loc astăzi la Teatrul Naţional Bucureşti unde au fost prezenţi foşti jucători de referinţă ai fotbalului românesc, precum Ionel Augustin, Helmut Duckadam şi Florin Bratu alături întreg staff-ul tehnic al echipei naţionale, format din Anghel Iordănescu, Viorel Moldovan, Daniel Isăilă, Ionuţ Badea şi Dumitru Moraru.

“Împreună suntem fotbal” este conceptul-platformă pentru un program strategic de activităţi reunite în cel mai amplu proiect dedicat dezvoltării fotbalului de bază din România, cu scopul reconfigurării fotbalului ca fenomen social în rândul românilor. Acestea acoperă mediul urban şi rural, în parteneriat cu autorităţi centrale, locale şi mediul de business. Obiectivele pe termen lung acoperă zone diverse de interes, de la creşterea numărului de practicanţi şi descoperirea de noi talente, până la poziţionarea fotbalului ca instrument de incluziune şi mobilitate socială, îmbunătăţirea nivelului general al activităţii fizice şi dezvoltarea individuală prin valorile sportului.

“Astfel, ne putem întoarce la esenţa fotbalului: bucuria şi emoţiile jocului! Putem salva prezentul, construind viitorul fotbalului românesc şi al unei societăţi mai implicate, mai sănătoase, mai conştiente de beneficiile sportului şi ale mediului competiţional”, declară Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Informaţii despre programul ”Împreună suntem fotbal!” vor fi furnizate pe website-ul dedicat, impreunasuntemfotbal.frf.ro, dar şi pe pagina de Facebook a programului, lansate astăzi.

  

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite