Vorba şi fapta

Problema Începutului este o problemă serioasă, chiar gravă, cu care nu este de glumit, sau nu este „de şagă”! Avem expresia „Să o luăm de la capăt”, care înseamnă „de la început”, deci să o „re-luăm” Aceasta înseamnă că o intenţie sau un proiect au fost ratate.

Mai avem şi expresia „Să o luăm de la zero”, ceea ce înseamnă că trebuie să radem, să facem „Tabula rasa”tot ce s-a petrecut până atunci, inclusiv intenţia sau Proiectul, şi să o luăm pe altă cale, una nouă, dar una cu adevărat nouă, nu simulată:”Alte măşti, aceeaşi faţă”

La începutul Bibliei se spune că „La început a fost cuvântul, şi cuvântul era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”  Dar, în planul Divinităţii, cuvântul şi fapta sunt coincidente, astfel încât „A zis Dumnezeu să fie lumină, şi a fost lumină , şi a fost bine” Pe plan uman, cele două entităţi se pot disocia, astfel încât putem avea şi vorba fără faptă, dar şi fapta ne-vorbită şi ne-gândită, sau gândită în taină şi strâmb. Oricare fisură sau ruptură este lucrarea celui din umbră, numit şi Întunecatul. Plecând de la această posibilă ruptură, în zorii epocii moderne, Goethe a spus că „La început  fost fapta” şi întreaga epocă modernă are o orientare funciar practică, pragmatică, praxiologică. Dar, putem consulta şi Paremiologia românilor, plină de proverbe şi zicători, care ne vorbesc şi despre nevoia unităţii dintre vorbă şi faptă, dar şi despre posibila lor disociere, „în fel şi chip”, cum ar spune cineva. Primordială pare să fie „Vorbă multă, sărăcia omului”, zicătoare pe care o simţim pe piele proprie, unii dintre noi, probabil cei mai mulţi Intră în structura Simţului comun şi mai ales a Bunului simţ, imperativul „Fapte, nu vorbe!”, iar Hamlet sintetizează înţelesul acestui gând atunci când zice cu tristeţe „Vorbe, vorbe, vorbe!” De dimineaţa până seara, inclusiv noaptea, se vorbeşte în continuu, iar un „model” al acestei vorbării ne-o oferă mulţi oameni politici, între care Premierul Victor Ponta iese într-un clar relief. Dacă un om vorbeşte aproape tot timpul, în diverse împrejurări, pe care le caută şi le găseşte, stai şi te întrebi când are timp acest om ca să şi gândească!?. Putem să nu ne îndoim de bunele intenţii ale Premierului actual, numai că o zicătoare ne avertizează că”Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii” Faţă  de acest exces negativ al vorbirii, avem, ca o reacţie firească împotriva lui, o serie de cuvinte, sau, cum le spunea Neculce, „O seamă de  cuvinte”, cum sunt: „vorbărie”, „flecăreală”, „sporovăială”,”limbuţie” etc, dar şi imperativele populare: „mai ţine-ţi gura!”, „mai tacă-ţi fleanca!”, „ho, gură spartă!”,”vorbeşte ca să nu tacă”, după care urmează un alt etc.  Dacă avem un exces al vorbirii, putem avea, invers, şi un exces al tăcerii. Şi nu este vorba de zicătoarea „Dacă tăceai, filosof rămâneai”, sau de tăcerile rău interpretate de comentatori, ale lui Klaus Johannis, ci despre tăcerea culpabilă, care însoţeşte în taină, în umbră, în culise, faptele culpabile. Cum este posibil ca timp de 10 ani, chiar 9 Miniştri consecutivi ai Învăţământului („consecutivi”ca nevestele lui Călin Popescu-Tăriceanu), să mascheze prin tăcere o excrocherie de milioane de euro sau de dolari!? Straniu este că dezvăluirea a început cu sfârşitul, cu controlul financiar al fostului Ministru PD, Funeriu, apoi a „regresat” arheologic, dacă nu chiar geologic, către origini, către izvoarele Guvernului Năstase. Fapta cu pricina a fost artistic executată, iar tăcerea a fost pe măsura acestei fapte, elocvente fiind aici doar documentele, ticluite într-un fel de Rebus, aproape imposibil de descifrat. Numai că „aproape imposibil” mai are un minim spaţiu de rezervă pentru „posibil”, ceea ce s-a şi întâmplat.

În această schiţă de tipologie, avem până acum vorbele fără fapte, dar şi faptele fără vorbe, adică deliberat tăcute, ca să masheze sau să se auto-mascheze. Mai intră aici şi faptele care sunt şi ne-gândite, dar şi ne-vorbite, iar aici intră cercul  actelor ratate, dar nu în sensul lui Freud, ci în sensul Simţului comun şi al Bunului simţ. Limba însăşi ne ajută aici, pentru că nu numai în Dicţionare, ci şi în viaţa reală ne în tâlnim cu diverse tipuri caracteriale. Ne întâlnim cu Netrebnicul, care nu face ceea ce trebuie; cu Neisprăvitul, care nu termină (isprăveşte) ceea ce a început; cu Nevrednicul, care este şi nepriceput şi leneş, şi vine aici un alt etc. De altfel, putem pune prefixul „pseudo” în faţa multor cuvinte, pentru a avea spectrul actelor ratate. Un act ratat trebuie să fie corectat, iar aici avem zicătoarea genială „Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” Ea poate viza inclusiv  actele de control, în care controlorii , având sarcina de a măsura calitatea unor activităţi ca şi a autorilor lor, în cazul infracţiunilor devin ei înşişi infractori, ceea ce ne trimite la „A pune lupul ca paznic al oilor”

Situaţiile descrise aici sunt larg răspândite în România de azi, dar este sarcina Sociologiei concrete să măsoare aria şi frecvenţa lor statistică. Cu exemplele nu putem ajunge prea departe, întrucât, pe de o parte, un exemplu poate avea diverse aspecte, iar oponenţii preiau selectiv un aspect sau altul, şi, pe dealtă parte, pentru oricare exemplu poate fi găsit şi un contra-exemplu. Altfel spus, cu exemplele putem argumenta orice şi nu putem demonstra sau dovedi mai nimic. Despre statistică s-a spus că este „o armă revoluţionară” iar cel ce a formulat acest enunţ nu era un om prost de felul lui.

P.S  Aceasta este doar o schiţă  a unei zone din contextul în care are loc campania electorală pentru funcţia de Preşedinte al României. Aşteptăm cu toţii să vedem Programele candidaţilor, dar mai ales ale celor doi oponenţi principali. Victor Ponta merge pe ideea Unităţii şi a Unirii românilor, în timp ce Klaus Johannis merge pe ideea Lucrului bine făcut. Aici, putem găsi o „serie istorică”semnificativă: Kant a mers pe „Lucrul în sine”, Hegel a mers pe „Lucrul în sine şi pentru sine”, Marx a mers pe „Lucrul pentru noi”, Kotarbinski , în Polonia, a mers, iar Klaus Johannis, în România, merge pe „Lucrul bine făcut”, pur şi simplu, destinatarii fiind oamenii, tot pur şi simplu! Aceasta ar putea însemna şi limitarea, apoi eliminarea netrebnicilor, nevrednicilor şi neisprăviţilor, din toate sferele vieţii noastre, inclusiv, dacă nu chiar în primul rând, din sfera Politicii, adică a Vieţii politice Poate reuşim să o luăm de la început, respectiv de la zero (0), pentru că, aşa cum zice Klaus Johannis, „Se poate”