Voi nu vă iubiţi poporul!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am auzit deseori spunându-se că vă purtaţi cu ţara ca şi cum ar fi moşia voastră. Profund greşit! Dacă ar fi aşa, ar însemna să vă pese de ea. Căci vouă vă pasă doar de ce este al voastru, iubiţi doar ce vă aparţine.

Nu eu, ci sentimentele voastre vorbesc de prăpastia ce se cască între ţară şi voi. N-o puteţi umple cu cifre şi declaraţii mincinoase. Ci numai  cu iubire. Cu iubire pentru oamenii care locuiesc pe fundul prăpastiei. Adică exact cu ceea ce vă lipseşte vouă. Indiferent de partidul din care faceţi parte, voi nu vă iubiţi poporul!

Nu corupţia, care este un mare rău, este răul cel mai mare al ultimilor 25 de ani, ci lipsa voastră de iubire faţă de cei mulţi, adică faţă de noi, care nu venim niciodată la putere. Deşi, dacă e să ne luăm după voi, suntem la putere tot timpul! Puterea de a continua să dăm credit minciunilor voastre! Şi de a aştepta în zadar semnele unei iubiri ce n-o să vină probabil niciodată. Pentru că voi nu vă iubiţi poporul! Nu ne iubiţi adică pe noi, cei mulţi, care n-am ştiut să ne apucăm la timp de politică. Am ales varianta greşită de ne vedea de vieţile şi de meseriile noastre Acum n-avem decât să culegem ponoasele. Unii pot avea norocul tragic de a scăpa, aşa cum a scăpat, chiar în ziua în care aştern pe hârtie aceste rânduri, un prieten scriitor. A fost şef de promoţie pe ţară la absolvirea facultăţii. S-a pensionat în urmă cu doi ani, anticipat. Ca să nu moară de foame! Fusese scos dintr-o instituţie publică, unde  înlocuise tempoar o funcţionară tânără aflată în concediu de maternitate. A ales să primească 1.200 de lei pe lună după o activitate de 4 decenii  în învăţământ şi în presă. Era un poet profund şi un cronicar de arte plastice strălucit. Sunt convins că umilinţele pornite din lipsa de iubire a celor de sus faţă de oamenii ca el l-au doborât pe Cornel Ostahie, după ce îl doborâseră toamna trecută pe Sorin Preda, iar în urmă cu câţiva ani pe Constantin Stan.

Eu ştiu că voi aveţi răspunsuri pentru astfel de situaţii. Spuneţi, nu fără cinism, că trăim într-o societate liberă, din care a dispărut statul tătuc, în care trebuie să lupte fiecare pentru existenţă. Dar asta au făcut clipă de clipă prietenii mei amintiţi mai sus. Asta fac mii şi mii de intelectuali, nu neapărat scriitori, în aceste vremuri în care îi omoară nu atât puţinătatea mijloacelor materiale, cât puţinătatea respectului ce li se arată prin intermediul acestor mijloace. Ăia 1200 de lei pe care îi primeşti sub formă de pensie sunt, oricât de mult ai încerca să te minţi că nu este aşa, expresia  valorii tale sociale! Credeai că însemni ceva mai mult! Când vezi cine crede statul că eşti, te apucă o tristeţe fără margini, o tristeţe de care poţi scăpa doar într-un singur fel: murind! Este, cred, ceea ce li se întâmplă multor oameni din imediata noastră apropiere. Îndeosebi celor bătrâni, care se sting nu atât din cauza bătrâneţii, cât a lipsei voastre de iubire, deoarece asta sunt uitarea şi sărăcia în care se zbat, medicamentele scumpe, condiţiile precare din spitale-dovezi ale lipsei voastre de iubire! Pe voi înşivă ştiţi să vă iubiţi, găsind în economia noastră săracă  resurse care să vă îngraşe până la obezitate pensiile şi salariile. Poporul, nefiind niciodată la putere, poate să mai aştepte!

Mă tot gândesc c-ar putea să-nceapă un război. Ceva, nu ştiu ce, mă face să pariez că nu fiii voştri vor fi cei ce vor pleca primii pe front.  Le-o vor lua ca întotodeauna  înainte fiii celor de pe fundul prăpastiei. Inima acestora va sângera prima, bătând, aşa însângerată, pentru ţară. Măcar de v-ar încerca un strop de ruşine. Dar n-o să vă încerce, deoarece voi, fiind ditamai demnitarii, beneficiaţi de imunitate. Sunteţi, vreau să zic, imuni la două dintre bolile ce n-au fost eradicate încă pe meleagurile noastre: suferinţele propriului popor şi ruşinea!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite