Un spectacol dezgustător

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toată lumea doctorii şi cadrele medicale sunt omagiate, în România sunt ignorate şi denigrate la îndemnul unor politicieni iresponsabili.

După ceremonia de la Paris de Ziua Naţională a Franţei, dedicată în acest an cadrelor medicale care s-au luptat şi se luptă cu pandemia, azi la Madrid se produce un gest similar. În acest timp, în Parlamentul României medicii sunt contrazişi şi obligaţi să accepte ideile inepte ale unor politicieni flămânzi după voturi şi beneficiile scaunului de parlamentar. După zile extenuante de căutat nod în papură, storcând de vlagă decidenţii de la Sănătate care trebuiau altminteri să fie pe teren, au morfolit legea despre care se va vorbi încă multe zile de acum încolo, mă tem degeaba. Fiindcă răul cel mare s-a produs şi dreptul celor care numai oameni cu creier nu se pot numi, de a face ce vor cu viaţa altora, a fost să îngroaşe rândurile spitalelor şi să ne pună din nou în alertă. Sine die. Ce a vrut zisa opoziţie? Să-i aducă la târnoseală în Parlament pe cei care deocamdată au decizia ca să le arate ei cine e de fapt cu ciocănelul în mână. Ce au vrut ceilalţi? Să fie lăsaţi să-şi vadă de treabă, iar medicii să nu dea socoteală cui nu trebuie într-o situaţie de criză sanitară. Acum, imaginile din spitale sunt de plâns pentru că medicii, asistentele, mai tot personalul e epuizat şi plin de lehamite. Aţi auzit declaraţia asistentei în costumul de protecţie care poartă pamperşi pentru că nu are voie să meargă la toaletă? În curând se vor împuţina cei care mai sunt dispuşi să-şi pună devotamentul la picioarele celor care nu respectă sacrificiile lor. Cine a semănat discordia? În orice caz, şi-a atins scopul. De unde pornisem bine în martie, aprilie, am ajuns ciumaţii Europei. Probabil acolo ne e locul.

Şi totuşi nu, societatea nu se lasă împărţită după opiniile delirante ale aleşilor. Cei câţiva dezorientaţi care protestează nu sunt societatea. E galeria de serviciu, cumpărată sau nu, alde Gică contra, superstiţioşii sau cei care cred că aşa e mai interesant, mai ales când te aprobă de la înalt nivel Avocatul poporului. Apropo, despre monitorizarea spitalelor de care această instituţie se face responsabilă nu ne mai spune nimeni cât e de legală. Că morală nu e câtă vreme funcţionarii care au venit la televizor să explice măsura nu ştiau exact ce înseamnă detenţia şi tortura. Să-ţi faci meseria cu dedicaţie sau sub ameninţare? Halucinant!

Ce e dătător de speranţă e însă faptul că societatea a luat distanţă faţă de acest tărăboi periculos. Se apără din răsputeri. Tot mai mulţi oameni poartă mască şi pe stradă. Sunt cât se poate de prudenţi şi îi îndeamnă şi pe ceilalţi să o facă. Zurbagiii o lasă mai moale cu petrecerile fiindcă autorităţile şi-au luat în primire rolul şi, cu puţinele mijloace pe care le au legal la dispoziţie în această perioadă de vid legislativ provocat, sunt la datorie. Înjuraţi, loviţi, poliţiştii acţionează în ciuda acelor paparazzi care-i vânează. (Păi, da, când poliţiştii se străduiau să anihileze un recalcitrant rebel, anumite televiziuni manipulau, filmând poliţistul cu masca sub nas, când era clar că îi căzuse în timpul manevrei fizice pe care o făcea.) Prestaţia mass-media e, în schimb, jalnică.

Ce au înţeles românii din libertate şi drepturile omului e altă problemă. Iar vremurile sunt lămuritoare. Faptul că despre responsabilitate nu vorbeşte nimeni de sus în jos, sau vorbeşte în chip demagogic e îngrijorător. Din această cauză avem legea mirosurilor, poate şi pe aceea a murăturilor ca pe vremea lui Conu Leonida din piesa lui Caragiale, dar nu avem legi care să ne apere de neputinţa de a ne ridica la un grad mai înalt de educaţie şi civilizaţie.

Îndemn colegii mei din teatre care îşi doresc pe bună dreptate să iasă la rampă, să facă mai multe spectacole despre acest lucru, cu mesaj simplu şi direct către populaţie pe teme punctuale, la ordinea zilei. Nu-l lăsaţi pe nefericitul acela de la Vacanţa Mare să ducă greul...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite