
Un câine-n pâine
0Dacă ne punem vreodată problema cine e mai important, omul sau câinele, înseamnă că am renunţat, definitiv, la statutul de om.
Singurul lucru care lipseşte din bătălia anti-maidanezi, anti-eutanasiere şi anti-mă-ta e raţiunea. Două sau mai multe tabere au intrat în luptă orbeşte, iar acuzele şi injuriile sunt greu de reprodus. Sau nu, doar delicioase. „Cei care au copii să şi-i lege de ţăruş.“ „Nu negociezi cu păduchii sau viermii intestinali. Îi stârpeşti.“ „Criminalilor!“ „Obsedaţilor!“ „Mincinoşilor!“ „Mincinoşilor!“ Principiul de bază e lăsat deoparte. Câinii fără stăpân şi fără lesă n-au ce căuta pe stradă. Vi se pare corect? Ei bine, nu e chiar atât de evident, de vreme ce fosta lege preciza că, în cazul în care nu-şi găseşte stăpân în termen de 30 de zilele, câinele va fi eliberat de unde a fost luat.
S-o spun de la bun început. Deşi nu sunt pentru eutanasiere, această variantă e de preferat oricărei alteia. Adopţiile, la care au recurs multe ONG-uri miloase, nu au dat rezultat. În momentul de faţă, adopţia e în impas, pentru că nu mai e loc. Cunosc cazul unui tip inimos care are şase câini, dar are şi probleme cu soţia. Restul familiei consideră că, deja, şi-au depăşit posibilităţile financiare. De fapt, această politică a adopţiilor s-a împletit de minune cu inconştienţa stăpânilor care au aruncat pe stradă întreaga producţie canină, fără teama de pedeapsă. În momentul de faţă, adopţiile s-au oprit. Cum spuneam, e prea mult.
Padocurile şi adăposturile construite cu multe milioane de euro (din buzunarele noastre) sunt locuri de luptă, foamete şi chin. Reportajele de la faţa locului înfăţişează ceva mai rău decât moartea. În faţa unei asemenea probleme, amplificate an de an, nu există două sau mai multe concluzii. Există numai una, care sună, e drept, ca dracu'. În absenţa ei, sună mai ca dracu' pentru cei 16.192 de oameni muşcaţi, dintre care 3.330 de copii, numai în Bucureşti. (Ştiu, pe copiii ăia trebuia să-i legăm de ţăruş.) La începutul crizei financiare, în America, nouă milioane de animale au fost returnate adăposturilor şi autorităţilor, dar nu lăsate pe străzi. Nouă milioane de animale au fost eutanasiate. N-am văzut nicăieri, acolo, demonstraţii de amploarea şi virulenţa celor din România. Bunul samaritean trăieşte exclusiv pe plaiurile mioritice.
Dar cât de bun şi drept e samariteanul românesc? Nu el a umplut netul cu reclamaţii şi fotografii trucate, informaţii false, rapoarte imaginare? Creduli, occidentalii au luat de bune toate gogoriţele. Circulă, de câteva zile, imaginea unei căţeluşe omorâte cu puii ei. Îngrozitor, dar fals. Imaginea provine din Mexic şi datează din 2011. Altă fotografie arată un morman de cadavre, rezultat al furiei ucigaşe româneşti. Altă minciună. Imaginea datează din 2008 şi este expresia unui accident cu furadan, în Buzău. Alte fotografii, oribile, cu animale sfârtecate, care au stârnit mila şi furia occidentalilor, reprezintă chestii preluate de pe un site sârbesc, care se răfuieşte cu o persoană din Braşov, la sfârşitul anului 2012. Câinii arşi de vii – un video viral – nu sunt (cum am mai zis altă dată) din România, ci din Rusia, şi intră la o categorie greu de definit, cruzime patologică. Oricum, în războiul pentru menţinerea actualei situaţii, adică păstrarea haitelor pe stradă, nicio manevră nu e prea deocheată. Singurul lucru sigur e că România e iar în rahat, până la gât, cu largul concurs al propriilor cetăţeni. Ipocriţi, interesaţi sau duşi cu capul.