Ni se închid tot mai multe porţi în Europa. Austria impune carantina obligatorie pentru români, în urma creşterii cazurilor de Covid-19
0Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Reuters.
Orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi demnitari.
Totul după ce cel puţin 10 state europene au impus, deja, restricţii de călătorie cetăţenilor români după creşterea alarmantă a numărului de infectări din România, în condiţiile în care doar Suedia, Portugalia şi Luxemburg ne depăşesc la numărul de cazuri noi de COVID-19 la o sută de mii de locuitori. Astfel, trei ţări au anunţat deja că nu mai permit accesul cetăţenilor români. Este vorba despre Malta, Norvegia şi Finlanda. De asemenea, Cipru a anunţat că românii vor fi primiţi în interiorul graniţelor doar dacă prezintă un raport medical, efectuat cu 72 de ore înainte de intrarea în ţară, în care să se certifice că vizitatorul a fost testat negativ la noul coronavirus.
Citeşte şi Urmările dezmăţului pe vreme de COVID-19. Românii primesc interzis în Europa
În acelaşi timp, alte state nu au fost atât de severe şi permit accesul românilor, însă le impun 14 zile de izolare sau carantină, în funcţie de caz. Este vorba despre Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia şi Slovacia.