Tu ce eşti pregătit să faci?

E timpul să spunem lucrurilor pe nume. E uşor a renunţa la luptă atunci când totul pare pierdut. Asta devine şi cea mai facilă scuză: „oricum n-am ce să fac”. Am scris rândurile de mai jos pentru tine, cetăţean implicat, nu turmentat, cu gândul că nu ai renunţat. România are nevoie de tine mai mult ca oricând. Ne vedem în stradă duminica asta. Ne vedem la vot. Şi da, trebuie să ne vedem şi pe listele de candidaţi la următoarele alegeri.

Omule,

Probabil nu ne cunoaştem, dar am să-ţi scriu aceste rânduri ca şi cum ne-am şti de-o viaţă. 

Omule, au trecut 28 de ani de când o ţară întreagă striga: „LI-BER-TA-TE”. 28 de ani în care n-am ştiut ce să alegem şi acum ştim doar că nu ne-am ales cu nimic. Aşa a ajuns România la răscruce azi. Azi mai mult ca oricând. Justiţia e în cumpănă. Economia se prăbuşeşte pe steroizi dar fără paraşută. Infractorii sunt liberi şi veseli, cu milioanele lor puse bine la umbra cocotierilor. Nouă români sunt alungaţi din ţară în fiecare oră, iar la creşterea ratei emigraţiei România are argintul mondial, după Siria. Omule, aşa nu se mai poate. Lupta e pe viaţă şi moarte, aici şi acum. Ori noi, ori ei.

Omule, eu unul m-am săturat să fiu condus de nemernici şi de imbecili. Ori simţi şi tu asta, ori ba. Dacă ba, opreşte-te din citit aici. N-are sens să-ţi pierzi vremea. Dacă îi susţii pe ei, inclusiv după ultimul an, vreau doar să ştii că nu te condamn. Sunt convins că nu te-a dat binele afară din casă de-ai ajuns să-ţi vinzi votul şi demnitatea. Nu e vina ta, pentru că de fapt n-ai avut niciodată de ales.

Dacă totuşi simţim la fel, omule, te întreb: ce eşti pregătit să faci? Te-ai săturat şi tot ce faci este să-o arzi pe Facebook cu „n-ai ce să faci”, „e nasoală rău, dar aia e”, „merge şi-aşa” şi alte variaţiuni? Poţi de asemenea să te opreşti din citit. Deci înţelegi că aşa nu se mai poate dar nu faci de fapt nimic ca să schimbi lucrurile. Atunci ori eşti masochist şi egoist, ori eşti laş. Tu eşti cel mai vinovat în toată povestea asta pentru că, deşi ai puterea să faci ceva, te-ai lăsat convins – tot de ei – că nimic nu se mai poate face în ţara asta. Că toţi sunt la fel şi că oricum nu se schimbă nimic. Avantaj ei.

Omule, dacă totuşi te-ai săturat şi chiar vrei să faci ceva, lasă-mă să-ţi strâng mâna. Ai îndeplinit prima condiţie: îţi pasă. Ai ocazia să demonstrezi că-ţi pasă ieşind din casă duminica asta în 100 de locuri din România şi din diaspora. Fă-te auzit. Spune lucrurilor pe nume. Asta nu înseamnă că nu respecţi votul dat. Asta nu înseamnă anarhie. E tocmai pe dos: protestul civic e cel mai puternic semn că o democraţie are puls (şi între alegeri). Că suntem cetăţeni, nu oi, cum le-ar plăcea unora. Logged (back) in, nu logged out din societate. Deşteptare, nu „somnul cel de moarte”.

Omule, ieşi din casă duminica asta şi nu te opri acolo. Dacă vrei să se termine tot acest coşmar, dacă vrei să fie bine în ţara asta, ai o singură variantă: implică-te pe bune. Lasă scârba, lasă resemnarea, lasă deziluziile, lasă cinismul, lasă defetismul, lasă tot ceea ce te ţine în loc. Ieşi la vot cu fiecare ocazie, în ţară şi în diaspora. Du-te şi votează dacă-ţi pasă de viaţa ta şi de viitorul copiilor tăi. Mergi la vot, chiar dacă nimeni nu te-a convins pe deplin.

Omule, ieşi din casă duminica asta şi nu te opri acolo. 

Asumă-ţi, impune-ţi, fă orice-i necesar ca să accepţi lucrul ăsta simplu: ca să se facă bine, România are nevoie ca tu să iubeşti politica. Da, politica trebuie iubită şi recucerită de oameni ca tine pentru a fi ceea ce trebuie să fie într-o democraţie -- expresia cea mai înaltă a moralităţii, competenţei şi altruismului. Şi dacă nu-i de-ajuns chemarea mea, ascultă-l pe omul ăsta o dată, de două ori, de zece ori. Trebuie ca tu să iubeşti politica pentru ca România să se facă bine.

Încearcă un experiment. Închide-ţi ochii pentru câteva minute şi imaginează-ţi ţara în care vrei să trăieşti. Cum ar fi ea? Apoi lasă Facebook-ul şi ieşi în lumea reală. În România profundă. Du-te şi vorbeşte cu alţi oameni. Vezi cât de „simplu” e să-i trezeşti din amorţeală. Ia-i cu tine pe cei care vor să vină. Găsiţi şi pe alţii care au aceleaşi visuri. Uniţi-vă, pentru că dezbinaţi o să le faceţi jocurile altora. Lăsaţi orgoliile, lăsaţi invidia. Faceţi echipă pentru că aveţi acelaşi scop şi aceleaşi valori fundamentale.

Trebuie ca tu să iubeşti politica pentru ca România să se facă bine.

Faceţi o filială, faceţi un partid local, faceţi o alianţă. Mergeţi şi virusaţi un partid mare sau mic, fie el – sau poate mai ales – ăla cu trei trandafiri. Propuneţi soluţii, candidaţi, câştigaţi, guvernaţi. Luaţi pixul din mâinile lor. Faceţi legi, faceţi proiecte de dezvoltare, faceţi binele pe care îl aşteaptă o ţară întreagă. (Re)daţi sensul politicii pentru cetăţeni şi fiţi mândri de asta.

În tot acest drum, omule, nu te aştepta la laude, nici la un drum presărat cu petale de flori, dar bucură-te că ai şansa să-ţi dedici viaţa unei cauze mai mari decât tine. Nu te crede Mesia, dar fii conştient de miza acţiunilor tale. Dintre „prietenii” pe care îi ai, o parte se vor dovedi profitori, ipocriţi sau de-a dreptul trădători. Dar vei rămâne cu cei pe care te poţi baza până la capăt. Poate ţi se va spune, omule, că eşti nebun, fraier, securist, „paralel”, uncool. Dar câţiva îţi vor strânge mâna şi vor crede în tine, iar asta va fi mai important decât orice jignire pe care trebuie să o înduri. Mergi înainte, omule. Pentru că n-o faci pentru tine, ci pentru cei pe care vrei să-i slujeşti.

Şi poate că nici după toate acestea, omule, nu vei reuşi să faci mare lucru. Dar tot vei face mai mult decât cei care doar trec prin viaţă pasivi, frustraţi sau resemnaţi. Poate exemplul tău va ridica o nouă generaţie de cetăţeni, iar ei vor desăvârşi ceea ce tu ai început. Poate nici nu vei şti dacă ai reuşit sau nu. Un lucru e sigur: când vei trage linie la final, când vei pune capul pe pernă pentru ultima dată, te vei uita înapoi fără să-ţi pară rău. Pentru că după fiecare dintre noi rămâne doar ceea ce facem pentru ceilalţi.

Aşa că te întreb, omule, aici şi acum: Tu ce eşti pregătit să faci?