Justiţia retrocedărilor se face la colţ de stradă, cu ochii închişi la propriu?

Un colţ de stradă din Galaţi va fi retrocedat! Şi nu este singurul! Întruchipată cu o balanţă în mâna stângă, cu o sabie în dreapta şi legată la ochi, justiţia a ajuns să nu mai vadă nici ceea ce orice ţânc poate afla de pe internet, tăind de-a dreptul prin inima unui oraş şi înclinând balanţa bunului-simţ către rea-voinţă.

Pentru o problemă de interes local, articolul colegului Costel Crângan a făcut incredibil de multe afişări. De ce? Fiindcă ilustrează modul în care se face justiţia în România.

O stradă, mai precis un colţ al ei, cu o bretea de virare la dreapta, trotuar, spaţiu verde dar şi o parcare publică, în plin centrul Galaţiului, au fost retrocedate ca făcând parte dintr-un teren confiscat de comunişti în `48.

Evident, nimeni sănătos la cap nu poate condamna un gest reparatoriu, cu atât mai puţin un act de justiţie ce repune în drepturi sfântul drept de proprietate călcat în picioare de comunişti. Doar că legea trebuie să fie lege şi ceea ce a devenit infrastructură de utilitate publică, respectiv stradă, creşă, grădiniţă, şcolă etc., nu se poate retroceda în natură.

Repetiţie şi abţineri

Două sunt amănuntele care ridică mari semne de întrebare asupra ciudatei retrocedări.

Unul ar fi acela al istoriei recente a locaţiei. Ceea ce au confiscat comuniştii era un cinematograf construit în 1926 - Lux, ulterior Dunărea - care a rezistat până în 1991. Închis din cauza problemelor structurale, a fost demolat ulterior de primarul Galaţiului de atunci, actualul senator şi vicepreşedinte PC, Eugen Durbacă. Pe terenul situat chiar în spatele cinematografului a apărut ulterior un centru de afaceri deţinut de fiul său, Cristofor Durbacă. Parcarea centrului se află pe terenul cinematografului de odinioară, fiind rezervată de paznici privaţi dar destul de inofensivi la apariţia unui obiectiv de cameră sau şofer mai recalcitrant, care ştie că respectivul teren este, de fapt, domeniu public.

Cel de-al doilea este parcursul în justiţie prin care s-a ajuns la această retrocedare, cu stradă, trotuar şi semafor incluse. Procesul s-a judecat întâi la Galaţi, în Tribunal şi apoi Curtea de Apel, care au decis respingerea solicitării de retrocedare în natură. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se decide însă rejudecarea cauzei, dar, ce să vezi, ca şi cum s-ar teme de fosta lor colegă, Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi, magistraţii gălăţeni se abţin unul câte unul. În final, se găsesc nişte onorate instanţe să onoreze şi această speţă, se judecă şi rămâne cum s-a stabilit prima oară: nu se restituie strada!

Ajungând a doua oară la Înalta Curte, dosarul are noroc din nou şi „supravieţuieşte”. Era deja 2013, la opt ani de la prima plângere în justiţie. Este retrimis la rejudecare, la Galaţi, alte abţineri, până când este strămutat la Braşov. Acolo, în doar cinci luni, se decide ca Primăria să-i retrocedeze moştenitorului foştilor proprietari chiar terenul, aşa cum este el astăzi, cu stradă, parc, parcare publică etc.

Justiţie oarbă sau orbul găinilor?

Indiferent de interese, proprietari, primari, samsari sau ce alte figuri de tristă amintire or mai fi planat deasupra terenului, este clar din articol un lucru. Că juriştii Primăriei nu au reuşit să demonstreze că acolo este o stradă. Şi încă una vitală pentru traficul gălăţean din zona centrală. Cică toate lucrările ulterioare făcute pe locul fostului cinematograf şi al trotuarului din faţa acestuia nu ar exista autorizaţii de construcţie.

Dar este posibil ca respectivii jurişti să nici nu fi dorit să demonstreze starea de fapt. Ce, nu s-au mai văzut cazuri când lucrători la stat par că lucrează împotriva statului însuşi?...

Şi apoi, vreţi să vă spun ceva? Spre deosebire de alte municipii respectabile, Galaţiul nici măcar n-a fost încadastrat. Acum l-au băgat (de milă probabil) în lotul primelor 13 localităţi ce vor fi încadastrate, gratuit, până în 2018. Cică la nivelul întregii Românii, mai puţin de 19% din bunurile imobiliare au cadastrul făcut. Vă daţi seama câte străzi, parcuri, trotuare şi parcări n-or mai fi având actele în regulă în Galaţi. Poate s-o găsi careva să-l revendice pe tot, zic! Dar să se ducă direct la Curtea de Apel Braşov, să nu facă mai multe drumuri. Mai ales că, la Galaţi, mulţi magistraţi au obiceiul să se abţină de la a judeca. Nu şi de la a-şi încasa remuneraţia probabil...

Faptul că judecătorii nu au cunoscut o situaţie de fapt - şi nu una de detaliu, obscură, din vreun cartier periferic - este inadmisibil. Într-una din fazele procesului se poate face - şi este chiar obligatoriu atunci când situaţia o impune - cercetare judecătorească la faţa locului. În speţă era vorba de un teren, de spaţii măsurabile cu uşurinţă, nu de străfundurile tenebroase ale vreunei crime petrecute acum 10 ani. E ca şi cum ai spune că nu ştii unde se află exact Sânicolau Mic faţă de cel Mare. Dar intri, frate, pe hartă, pe Google Street View şi te uiţi! Măcar atât dacă chiar nu te scurmă simţul datoriei suficient de mult încât să-ţi iei o diurnă şi să te deplasezi cale de trei judeţe amărâte. Sau măcar să delegi competenţa cercetării la faţa locului unui coleg magistrat de la Galaţi, că tot există această posibilitate legală pentru facilitarea cercetării la distanţă.

Practic, s-a urmărit strict ceea ce era scris în hârtii, bune, rele, dar fără o reflectare corectă şi concretă a realităţii. Or, calea de la fapte la dreptate se face prin justiţie oarbă sau cu orbul găinilor?

Procesul care demonstrează de ce MCV şi nu Schengen

Vorbind recent despre Mecanismul de Verificare şi Cooperare încă aplicat în România şi Bulgaria, şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, ne-a compătimit diplomată:

„ne dorim ridicarea acestui mecanism la fel de mult ca cele două state, pentru că, în momentul în care se va ridica, înseamnă că nu vom mai avea niciun fel de problemă în aceste două state în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei".

Pe de altă parte, semnalul că acest MCV va mai rămâne încă mult timp în vigoare a fost clar transmis de Filote:

„nu cred că în 2006, când s-a decis acest mecanism şi ambele ţări vizate au acceptat, cineva şi-a imaginat că va dura atât de mult. Cred că am dat dovadă cu toţii de naivitate, pentru că am crezut că în câţiva ani se rezolvă lucrurile“.

Păi, acest proces, cu strada din Galaţi, a început în 2006. De atunci, sentinţe asemenea celei date recent la Braşov, în dispreţul unor situaţii arhicunoscute sau cel puţin uşor cognoscibile, fac din reforma justiţiei româneşti un mare eşec. Deci MCV-ul este deocamdată indispensabil. Cazuri precum al lui Florian Buşcă, de la Romprest, care-şi pierde „petele" din cazier schimbând un nume (tot în 2006!), de parcă n-ar avea şi CNP, sifonează aproape 15 de milioane de euro şi apoi dispare, fac din ţara asta un mare no man`s land. Deci prezenţa României în Schengen rămâne  indezirabilă.