Iaromira Popovici: Fundaţia Speranţa şi căţeii nimănui
0
După ce treci de tîrgul de vechituri din Vitan şi o iei spre Popeşti Leordeni, se face undeva, la dreapta, un drum lung şi noroios, după care nu mai crezi că poate urma ceva... La un moment dat, spre capătul drumului, se profilează în zare o clădire. Doi cîini măricei, flocoşi şi hiperactivi, te aşteaptă cînd ieşi din maşină – fără intenţii agresive... De fapt, aflu că sînt două... doamne, Ursula şi Ţiganca.
Ele sînt gardienele şi maestrele de ceremonii informale ale adăpostului Fundaţiei Speranţa. Înăuntru, cealaltă serie de pensionari ai adăpostului te întîmpină într-un lătrat în canon. Din camera de izolare, pentru cazurile mai grave, apar căţei care abia merg, abia aud sau văd. În schimb, trăiesc fericiţi – cît de fericiţi se poate, în situaţia dată – şi pînă la adînci bătrîneţi... Ceilalţi cîini, cei pe picioare, stau cîte unul sau doi într-o cuşcă. Curaţi, îngrijiţi, hrăniţi, majoritatea „pensionarilor“ de acolo sînt căţei salvaţi din situaţii nefericite, ori adoptaţi de cineva care nu are unde să-i ţină el însuşi. Primul nostru ghid este una dintre doctoriţele stabilimentului, Cristina Preda, care vorbeşte despre toţi cîinii de acolo, cu dedicaţie şi afecţiune – şi tot aşa se şi poartă cu ei. Florina Tomescu, fondatoarea adăpostului, ne dă restul detaliilor şi ne întregeşte poveştile ocupanţilor patrupezi.
Cînd a fost înfiinţată Fundaţia Speranţa?
Fundaţia Speranţa a fost înfiinţată în 1996, cînd un grup de oameni care lucrau împreună au vrut să ajute copilul bolnav al unuia dintre ei. Însă adevărata activitate a fundaţiei a început în 21 aprilie 2001, cînd primarul Bucureştiului (Traian Băsescu), după ce a fost ales, a anunţat că în acea zi începe uciderea cîinilor maidanezi.
Care este scopul fundaţiei?
Scopul fundaţiei este să putem ajuta cît mai mulţi cîini să supravieţuiască, după ce au avut neşansa să se întîlnească cu oficialităţile de diverse niveluri în domeniu (hingheri, medici primari, directori de programe...) şi cu oameni... neomenoşi. Şi, cîteodată, ca unii căţei mai norocoşi să ajungă la noi înainte de a afla că aceşti „oameni“ chiar există.
Cîţi cîini adăposteşte adăpostul? De unde provin ei, ce le puteţi oferi, cît trăieşte un cîine în adăpostul dumneavoastră?
Adăpostul are acum 560 de cîini. Ei sînt de toate vîrstele, unii foarte bătrîni, alţii – căţelandri veseli şi fără griji, alţii – pui abandonaţi fără milă pe şosele, în saci sau cutii. Avem o grupă de 16 cîini, toţi recuperaţi din diverse contacte nefericite cu oamenii. Au fost călcaţi de maşini, bătuţi, împuşcaţi. Sîntem mîndri de ei. Sînt înduioşător de bucuroşi şi de recunoscători că trăiesc, au fiecare căruciorul personal cu care se deplasează. Toţi căţeii adăpostului au fost aduşi la noi pentru a fi salvaţi. Noi nu adunăm cîini de pe stradă, nu avem loc pentru toţi, dar întotdeauna am găsit o soluţie pentru un cîine care are nevoie urgentă de ajutor. Tuturor le oferim o îngrijire decentă şi, mai ales, multă dragoste şi atenţie. Practicăm adopţia la distanţă, iar un cîine pleacă de la noi numai după ce ne convingem că pleacă la mai bine. Nu practicăm eutanasia. Cîinii bătrîni sînt trataţi cu şi mai mare grijă, aşa cum trebuie să fie tratată orice fiinţă după o anumită vîrstă. Îi respectăm şi-i ajutăm să-şi trăiască bătrîneţile mai uşor.
La noi în adăpost, un cîine trăieşte cît vrea el. Bineînţeles că, la cea mai mică problemă de sănătate sau de comportament sesizată de îngrijitori, imediat intervine medicul adăpostului şi, dacă problemele lui nu se pot rezolva la cabinetul nostru, se apelează la un cabinet mai dotat, cu care colaborăm de ani buni. Avem realizări deosebite pentru mulţi cîini – ceea ce ne bucură; dar, în acelaşi timp, ne doare, fiindcă înseamnă că acei cîini au avut suferinţe mari. Fiecare caz grav în care am avut şansa să ajutăm cîte un căţel ne-a arătat, încă o dată, de cîtă cruzime fără rost, de cîtă indiferenţă şi lipsă de respect pentru viaţa acestor fiinţe sînt în stare oamenii. Nici măcar accidentele de maşină, cînd sînt călcaţi fără milă cîini, nu sînt de scuzat.
Puteţi să ne împărtăşiţi cîteva dintre poveştile cîinilor din adăpost?
Sînt multe cazuri în care, din păcate, avem de-a face cu cruzimi inimaginabile, premeditate, făcute de oameni frustraţi, poate bolnavi, cărora în general le cad victime cîinii blînzi. De exemplu, Griviţa, cîinele bun şi blînd de pe Calea Griviţei, căruia cineva i-a tăiat botul. Acest cîine nu a atacat niciodată pe nimeni. Îşi ducea viaţa de maidanez pe lîngă blocurile din Calea Griviţei, unde multă lume îl iubea. Cînd a dispărut cîteva zile, cei ce-l hrăneau au crezut că a fost luat de hingheri. A apărut tîrîndu-se, plin de sînge, cerînd parcă ajutor. Avea botul tăiat complet. A fost operat de două ori pentru a se putea extrage toate bucăţelele de os care i-au perforat bucăţica de limbă pe care o mai avea. A fost dificil să i se poată reconstrui căile respiratorii. Recuperarea, hrănirea, adaptarea la noile condiţii de mîncat, de respirat, de trăit ale acestui cîine au fost făcute cu devotament de către medici şi îngrijitori. Fotografia acestui cîine a făcut înconjurul lumii. A fost vizitat de o mulţime de ziarişti străini, care doreau să vadă cum a fost posibil să fie salvat. Dar lecţia de viaţă a dat-o, de fapt, acest căţel tuturor celor din jurul lui. Nici un moment nu a arătat ură sau teamă în preajma oamenilor, deşi un om i-a provocat o asemenea suferinţă, premeditat şi iraţional. În timpul intervenţiilor chirurgicale şi în tot timpul tratamentului a fost cooperant, cu un comportament exemplar. Pentru Griviţa a fost construit un adăpost ambulatoriu, steril, unde a stat pe perioada recuperării. Acum are padocul ei, un coteţ frumos, pictat de copiii care au vizitat-o.
Griviţa, căţeluşa mutilat cu cruzime, la adăpostul Fundaţiei Speranţa FOTO Iaromira Popovici
Vă mai pot spune povestea Valentinei. Este un cîine mare, galben, foarte frumos, pe care tot un om l-a aruncat într-un puţ adînc, pe un cîmp, cu un sac plin de cărămizi legat de gît. Valentina a încercat să se salveze, dar nu a reuşit decît să facă cîteva găuri în sac şi să scape de cîteva cărămizi. Norocul ei a fost că pe cîmp au scurtat drumul cîţiva trecători, care au auzit-o urlînd de spaimă, foame, disperare. Colegii mei au salvat cu greu căţelul, era îngrozitor de slăbit şi deshidratat. După două săptămîni de convalescenţă, Valentina a fost adoptată şi acum este fericită.
Din păcate, sînt şi căţei care, deşi sînt salvaţi de noi, vindecaţi, nu au şansa pînă la capăt să revină la un cămin propriu. Este uimitorul caz – pentru noi – al lui Lucky. Un îngrijitor al adăpostului a găsit acest căţel în urmă cu cîţiva ani, călcat de maşină şi aproape îngheţat. Pentru că era în perioada sărbătorilor de iarnă, toţi am bănuit că a fost speriat de pocnitori şi s-a rătăcit. A fost operat la coloana vertebrală şi a început să se adapteze în adăpost. După multă vreme, cineva a văzut poza lui la noi, pe Internet, şi ne-a contactat, spunînd că a pierdut acest cîine şi-l revendică. Am fost foarte bucuroşi, am aşteptat cu nerăbdare să vedem cum decurge revederea, mai ales că urma să vină întreaga familie, adică şi copiii. După cîteva zile de cînd l-au luat acasă, Lucky a fost adus înapoi.
Prezenta două inconveniente. După operaţie – care a fost salvatoare, în sensul că Lucky poate folosi picioarele, aleargă, se joacă –, în fiecare zi, picioarele lui trebuie igienizate. Aceasta se face în adăpost de doi ani, zilnic, fără ca cineva să obosească sau să se plictisească. Dar, de fapt, adevăratul motiv al abandonării lui este că, fiind, se pare, de o anumită rasă interesantă pentru foştii stăpîni, şi la noi cîinele fiind, conform legii, sterilizat, aceştia nu l-au mai dorit pentru că nu se mai putea înmulţi.
Pe la noi a trecut, pentru scurt timp, cît a fost nevoie să se vindece, şi Cărămidă, vestitul căţel din Vama Veche. A plecat zilele trecute înapoi, în Vamă, unde a făcut spectacol la reinstalarea în drepturi.
Bănuiesc că nu toţi oamenii cu care aţi avut şi aveţi de-a face se poartă urît cu cîinii....
Citiţi continuarea articolului pe dilemaveche.ro.
Interviu realizat de Iaromira Popovici.
Se încarcă comentariile...
