De la atâta zgomot aproape că am uitat că suntem în Anul Centenarului. Ne aşteaptă un 2018 plin de evenimente menite atât a celebra 100 de ani de România, cât şi a pune pe agendă principalele provocări, dar şi marile oportunităţi pe care ţara noastră le poate valorifica. 

Unul dintre primele evenimente dedicate Centenarului a avut loc la finalul anului trecut la Ploieşti, însă nu a primit rolul meritat pe agenda publică, deşi s-a bucurat inclusiv de prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis: “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”. Atât tema aleasă, cât şi locul desfăşurării sale – un oraş în plină creştere – reprezintă un semnal cât se poate de îmbucurător pentru una dintre temele prea puţin prezente pe agenda publică: dezvoltarea urbană şi regională.

Ca fost specialist în dezvoltare socială la Banca Mondială ştiu că despre oraşele româneşti se vorbeşte mai mult în afara ţării. E cumva firesc, având în vedere că oraşele din România sunt oraşele cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană. Între anii 2000 şi 2013 oraşele din UE cu cel mai ridicat ritm de creştere a PIB-ului per capita, ajustat la puterea de cumpărare, au fost Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Braşov, Iaşi şi Constanţa. Altfel spus, din primele 8 oraşe din UE, 7 au fost din România.

Îmi manifest speranţa că prezenţa şefului statului la evenimentul de la Ploieşti va aduce un plus de interes şi vizibilitate acestei teme, cea a dezvoltării urbane şi regionale, inclusiv din partea autorităţilor, dintr-un motiv simplu: nu există ţară dezvoltată care să nu se fi urbanizat. Astăzi forţa economică a Bucureştiului depăşeşte în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor (ajustat la puterea de cumpărare) oraşe precum Roma, Madrid, sau Berlin sau ţări întregi precum ţările baltice sau Croaţia. Evident, Bucureştiul arată mult mai prost decât toate acestea, dar despre asta într-un alt episod. Deocamdată, să nu ne pierdem cu Firea şi să rămânem pe subiect.

Studiul din 2017 al Băncii Mondiale “Oraşe Magnet – Migraţie şi Navetism în România” ne arată că în fiecare ţară din UE performanţa economiei naţionale urmează îndeaproape performanţa oraşelor secundare, indiferent de performanţa oraşelor capitală. Concluzia studiului este că o economie naţională puternică nu poate exista fără oraşe secundare puternice. Oraşele secundare, numite şi oraşe de rang 2, sunt acele localităţi cu o populaţie de aproximativ 50% din cea a capitalei, în curs de dezvoltare, de cele mai multe ori fiind nişte hub-uri ale inovaţiei. Iar pentru a se dezvolta în continuare, România trebuie să prioritizeze creşterea oraşelor secundare. De multe ori, pentru dezvoltarea unei ţări este folosită metafora “piramidei din pahare de şampanie”.

Primul pas este accesul la pieţe suficient de mari. Acest pas este vital, iar România stă cât se poate de bine aici: unul dintre avantajele competitive ale oraşelor româneşti este accesul la piaţa unică europeană. Conform datelor Băncii Mondiale, consumul per capita în Uniunea Europeană este de 26.946 dolari, în timp ce la nivel global este de 7.581 dolari. Comparativ, Italia, unul din principalii parteneri comerciali ai României, cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, consumă anual mai mult decât India, o ţară cu o populaţie de 1,31 miliarde de locuitori. Oraşul cel mai mare (Bucureştiul, în cazul nostru) este primul beneficiar al acestei infuzii de capital, ceea ce explică stadiul la care a ajuns acum Capitala. Apoi, este rândul oraşelor secundare mai mari, urmate de oraşe secundare mai mici. Aici suntem acum. Şi acesta este pariul pe care România trebuie să-l câştige. De aceea, alegerea Ploieştiului de către Preşedinte nu este întâmplătoare.

Sigur, România are deja un “câştigător” în liga oraşelor secundare: Clujul este, aşa cum am mai explicat pe blogurile Adevărul aici şi aici, cel mai atractiv oraş secundar al României – este totodată primul conform Indicelui de Magnetism calculat de Banca Mondială, un indice care ia în calcul venitul firmelor pe cap de locuitor, salariul mediu, numărul de studenţi, investiţiile pe cap de locuitor şi distanţa faţă de Bucureşti. Pe următoarele locuri se situează Timişoara, Braşov şi Constanţa. Cu toate acestea, sunt şi alte oraşe, precum Ploieşti, aşa-numiţii poli pan-judeţeni, a căror dezvoltare trebuie încurajată. Ceea ce merită remarcat însă în primul rând este că acest Top 4 este identic şi în ceea ce priveşte percepţia oamenilor privind atractivitatea oraşelor secundare.

Potrivit unui chestionar reprezentativ administrat de experţii Băncii Mondiale la nivel naţional, oraşele pe care oamenii le percep drept cele mai atractive sunt tot Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa, în aceeaşi ordine. Aşadar, dezvoltarea principalelor oraşe secundare ale României nu înseamnă doar cifre mai bune pe hârtie, ci este resimţită cât se poate de direct şi de către români. O altă concluzie este faptul că oraşul în care vor să se mute cei mai mulţi români este Clujul, care a detronat Bucureştiul: peste 15% dintre români şi-ar dori să trăiască în capitala Transilvaniei. Explicaţia ne-o dă tot studiul Băncii Mondiale: Clujul a devenit cel mai atractiv oraş secundar al României în principal datorită viziunii administraţiei locale care a pus accent pe creşterea calităţii vieţii.

Altă idee care reiese din studiul Băncii Mondiale este că aproximativ 3,6 milioane de români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, dar peste două treimi dintre aceştia, şi anume 66,5% dintre ei, ar prefera să se mute tot în România. Asta nu e o veste deloc rea. Care sunt aşadar oraşele cele mai atractive pentru ei? În special centrele universitare. În ultimii ani, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi au atras cel mai mare număr de oameni. Totodată, acestea sunt cele mai mari centre universitare din afara Bucureştiului, iar distanţa lor mai mare faţă de Capitală explică acest fenomen: centrele universitare din apropierea Capitalei (Constanţa, Braşov, Craiova, Piteşti) nu au putut concura de la egal la egal cu Bucureştiul, tocmai din cauza forţei mare de magnetism a metropolei. 

Aşadar, românii nu îşi doresc decât ce-şi doresc toţi oamenii: acces la oportunităţi şi calitate superioară a vieţii. 

Dacă vom reuşi asta, vom reuşi să ne păstrăm cea mai de preţ resursă a ţării: oamenii. Când din România pleacă anual aproape 80.000 de români, când visul cel mai important al unui tânăr este să plece în străinătate, avem o mare problemă.

Soluţia poate fi tocmai stimularea dezvoltării oraşelor secundare prin următoarele direcţii de acţiune la nivel naţional: o politică urbană naţională, cu o viziune clară care să pună în valoare oraşele drept motoare ale dezvoltării naţionale; un program naţional de dezvoltare a zonelor metropolitane pentru creşterea conectivităţii şi a calităţii vieţii; legislaţie clară pentru zone metropolitane (cum se definesc, cum se administrează, cum se finanţează); şi ghiduri şi standarde pentru autorităţile locale (cum se dezvoltă o strategie, cum se atrag fonduri, cum se fac parteneriate public-private).

La nivel judeţean şi local, direcţiile de acţiune ar trebui să fie concentrate pe: dezvoltarea centrelor universitare şi de cercetare, mai ales pe nişe competitive (cazul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti); măsuri pentru creşterea calităţii vieţii – un oraş modern are nevoie să respire (spaţii verzi, piste de bicicletă etc.); investiţii în infrastructura conectivă şi de transport public la nivel metropolitan şi chiar inter-judeţean (mai ales pentru Brăila-Galaţi, Timişoara-Arad, Baia Mare-Satu Mare etc.); încurajarea educaţiei vocaţionale şi o mai bună corelare între sistemul educaţional şi piaţa muncii.

Oraşele care vor aplica recomandările de mai sus vor putea deveni noii campioni de dezvoltare a României. Aviz aleşilor locali care vor să lase cu adevărat ceva în urma lor - au în prezent o şansă istorică de de a contribui la dezvoltarea comunităţilor lor şi a României ca ţară. De acum înainte, ora exactă a dezvoltării României se dă din provincie.

A contribuit Alin Iliescu. Articol apărut integral în revista Economistul (ianuarie 2018).