Cuminţenia Pământului şi TVR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 24 august 2016 revista Forbes a publicat sub semnătura jurnalistului, romancierului şi dramaturgului Petre Barbu articolul intitulat „Impactul şi vizibilitatea campaniei Cuminţenia Pământului la televiziune”.

Respectivul impact a fost analizat pe intervalul de timp 19 mai-22 august şi a urmărit în exclusivitate punctele de audienţe obţinute de difuzarea spoturilor realizate de GMP-Group. Adică spoturile comandate şi agreate de Ministerul Culturii, cercetarea excluzând - et pour cause - diletantul filmuleţ produs de Papaya Advertising.

Conform articolului din revista Forbes, spoturile în cauză au acumulat 1.214 puncte de audienţă. Ceea ce, în opinia semnatarului articolului de la care porneşte comentariul meu de azi, nu ar fi tocmai rău. Dl. Petre Barbu observă riguros că, fiind vorba despre o campanie socială pro bono, televiziunile nu au avut obligaţii ferme ce ar fi ţinut de un număr minim de difuzări şi nici de programarea acestora în anumite intervale orare, mai exact în prime time. În consecinţă, fiecare organism media a procedat cum a vrut, după cum l-au ţinut baierele pungii, dar, probabil, şi în funcţie de cât de preocupat e managementul respectivului post de cultură.

Or, tocmai de aici încep surprizele, mai corect spus surprizele neplăcute.

Până la un anume punct, firesc, locurile fruntaşe sunt deţinute de cele două posturi cu statut consolidat de lider de audienţă - Antena 1 şi Pro tv. Însă nicidecum firesc e faptul că, şi de data aceasta, postul principal al Televiziunii publice, cea cu abonament obligatoriu - e vorba despre TVR 1 - , a înregistrat numai 28, 2 puncte, situându-se nu pe un modest, ci pe un ruşinos loc 11. După Antena Stars şi după Taraf tv.

Desigur, locul respectiv e explicabil, într-o oarecare măsură, prin audienţa catastrofală de care are parte canalul principal al TVR. Care nici nu are cum să fie bună de vreme ce şi noua conducere în frunte cu doamna Irina Radu, dl. producător general urmărit penal Zgabercea şi dl. Corneliu Calotă, supranumit „Directorul uite-l, nu e şi totuşi e!”, mă rog, trei crai cu stea în frunte, dar şi noul CA par să fi adoptat aceeaşi strategie catastrofală din vremea când mare şef era Elwis Claudiu Săftoiu, iar d-na Radu era director de programe. Că fără Irinuca şefă-n TVR nu se poate! Nu degeaba am numit-o eu „un Pristanda în fustă”. O politică în conformitate cu care producţia nouă era/este la minimum limitată, baza programelor fiind reprezentată de reluări. Jocurile Olimpice de vară nu au fost defel colacul de salvare aşteptat atât din cauza decalajului orar dintre Bucureşti şi Rio, cât şi din pricina diletantismului de care au dat dovadă în programarea şi coordonarea transmisiilor producătorul general Cristian Zgabercea şi şeful Departamentului Sport, Emil Hossu-Longin, acesta din urmă de vreo trei an interimar pe post.

Pe de altă parte, TVR, respectiv TVR 1, ai căror şefi nu scapă nicio ocazie să clameze importanţa pe care o acordă ei culturii, au programat extrem de parcimonios spoturile de promovare respective.

Din câte se pare, TVR ar plănui să îngraşe porcul în ajun. Pe aceeaşi dată de 24 august, principalul canal a programat o emisiune realizată de Marian Voicu, direct legată de tema respectivă, iar un anunţ mai vechi al mai sus menţionatului inenarabil domn Zgabercea ne făcea cunoscut că, în luna septembrie, vor fi programate cel puţin două emisiuni de tip teledon. Foarte bine. Depinde şi cum vor fi făcute. Ce mai contează că între timp din cele două emisiuni promise a mai rămas doar una? Probabil că nu mai e spaţiu fiindcă în vremea din urmă plouă cu aniversări, comemorări şi pomeniri la TVR, de parcă s-ar fi întors anii-lumină şi istoria de parastas. Şi mai trebuie difuzat şi filmul realizat de fundaţia controlată de prea-cinstitul Liviu Mihaiu fiindcă prietenul la nevoie se cunoaşte.  

Reamintesc că, în urmă cu câţiva ani, când aceeaşi TVR a organizat un astfel de teledon în favoarea campaniei Europa Liberă, acasă totul s-a transformat în catastrofă. Îmi amintesc că în studio erau aninate fotografii imense ale unor foşti directori şi redactori ai REL, între timp trecuţi în nefiinţă, dar cărora nimănui, nici unuia dintre cei doi zişi amfitrioni (Cristian Tabără şi Andreea Marin), nu i-a trecut prin cap să le dezvăluie identitatea. La telefoane răspundeau foşti angajaţi de seamă ai Radioului de la München anume invitaţi în platou pentru aceasta, numai că majoritatea dintre ei au avut parte de acelaşi tratament dispreţuitor şi diletant din partea amfitrionilor. Totul cu rezultatul cunoscut. Să sperăm că măcar anul acesta va fi altfel.

Până atunci, să fim corecţi si să observăm că după data de 23 august, TVR a difuzat ceva mai des spoturi legate de campanie. Numai că specializată în datul în gropi, în primul rând din cauza incompetenţilor ei şefi, Televiziunea publică se încăpăţânează să dea pe post clipul produs de Papaya Advertising. Prost conceput, naţionalist şi mustind de greşeli de punctuaţie. Oare ilustra pedegistă Irina Radu, pare-se absolventă de Filologie, nu le vede? Şi se pretinde ziaristă.   

În altă ordine de idei, extrem de interesantă e informaţia dată publicităţii zilele trecute de dl. Bogdan Grabowski, avocatul moştenitorilor statuii lui Brâncuşi. Indiferent de rezultatul campaniei contractul e ferm. Cei 11 milioane de euro trebuie obligatoriu achitaţi de Statul român cel mai târziu la data de 31 octombrie.

Ce vrea să însemne asta? Dl. Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, este optimist. Optimistă e şi doamna ministru Şuteu. Să sperăm că din motive întemeiate.

P.S. În privinţa a ce şi cât a dorit să doneze Brâncuşi din creaţia şi din atelierul său Statului român şi cum a reacţionat acesta, cred că ar foarte util să fie consultat interviul acordat de d-na Doina Lemny AGERPRES.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite