Cum am fumat în local. Pe legea nouă

Zilele acestea s-au făcut în Parlament primii paşi spre „temperarea” actualei legi anti-fumat, o normă prematură şi excesivă, în opinia mea. Un excelent şi vast articol pe această temă a apărut în Adevărul din 15 mai, sub semnătura prietenului meu Remus Florescu.

Eu vă ofer mai jos o altă privire, din interior. Nu din interiorul plămânilor unui fumător sau din filtrul vreunei ţigări, Doamne fereşte!, ci al unei cârciumi, în dubla mea calitate, de antreprenor în domeniu şi de jurist. Şi de nefumător „din raţiune şi convingere”. 

Parafrazându-l pe Churchill, sunt gata să mă apuc de fumat pentru ca şi tu, concetăţene fumător, să o poţi face, în locurile special menite pentru relaxare şi distracţie: în toate barurile şi cluburile în care nu se mănâncă (sau cel puţin într-o parte a lor)!

Nu a fost însă cazul să mă sacrific încă, deoarece primul lucru care m-a frapat după intrarea în vigoare a noii legi, a fost gradul uimitor de ridicat de respectare a ei. Practic, nu am înregistrat până acum (în localurile noastre) vreun caz de „rebeliune”. 

Cum ştiu, însă, bine cât de mari iubitori de legi sunt românii, începând cu cârmuitorii lor, am recurs la un experiment, pentru a înţelege de ce, totuşi, respectă mai abitir compatrioţii noştri această lege „urechistă” (o să-mi argumentez mai încolo opinia) decât multe alte norme de civilizată convieţuire.

Zis şi făcut. Într-un miez de noapte din mijloc de săptămână, într-un clubuleţ unde se ascultă şi se dansează doar pe muzică din aceea veche şi bună, cu o calitate a clientelei peste media românească, ocupat cam într-o proporţie de 3/4 la acea oră, am explicat, pe rând, tuturor muşteriiilor, că pot fuma, dacă doresc, dar „pe barba lor”, căci fumatul este interzis (lucru afişat), iar amenda ce-i paşte e între 100 şi 500 lei per capita! Dar că noi, „casa”, nu suntem abilitaţi prin lege să dăm amenzi sau - Doamne iartă-ne! - să-i dăm afară pe clienţii noştri, stăpânii noştri! De fapt, singurele noastre obligaţii legale, în ce-i priveşte, sunt să-i înştiinţăm că fumatul e interzis (lucru redundant, în opinia mea, întrucât legea se presupune că e cunoscută de către toată lumea, iar această lege nu are nicio excepţie, de natură să creeze confuzii...) şi să nu-i încurajăm, prin amplasarea de scrumiere, de pildă.

Atât. Orice altă idee despre obligaţiile gazdei, cum ar fi acea „recomandare” de a suna la Poliţie, în fond un îndemn penibil la delaţiune, cuprinsă în „Ghidul de bune practici” (un surogat de norme de aplicare, fără nicio valoare juridică), este greşită, fără susţinere legală! Explicarea statusului juridic al părţilor nu poate fi nicidecum considerată o încurajare... Vorbim, totuşi, de cetăţeni majori şi responsabili, nu de copii imberbi (cum adesea ne consideră statul, pe noi toţi). 

Rezultatul m-a uluit până şi pe mine (puţine sunt lucrurile ce mă mai pot mira): fără excepţie, toţi cei care s-au declarat fumători (scurtul nostru dialog informativ a început cu această necesară întrebare) au fumat, încălcând legea fără nicio reţinere, ba chiar cu o bucurie în ochi şi-n tălpi, cum rar mai văzusem! S-a încins în acea noapte de pomină unul dintre cele mai straşnice chefuri, ce m-a dus cu gândul la filmele despre vremea prohibiţiei americane din nebunii ani '20...

Esenţial, pe cuvântul meu de nefumător!, nimeni nu s-a plâns, nimeni n-a reclamat nicăieri, nimeni n-a plecat din pricina spontanei libertăţi! Nici măcar vreunul din cei 10-15% nefumători prezenţi... Desigur, oricare dintre cei mai sus evocaţi putea face orice… N-a fost însă să fie, atunci, poate am avut noi norocul unei clientele mai tolerante… S-a dansat şi s-a fumat până au mijit zorii, cu menţiunea că fiecare fumător scruma în farfuriuţele-suport ale cafelelor consumate...

Concluzia este simplă: românii respectă uimitor această lege deoarece se tem ca dracu' de tămâie de reacţia gazdelor, şi nu de ipotetico-simbolice amenzi! Iar gazdele o respectă pentru că fac în pantaloni de frica unei la fel de ipotetice închideri, posibilă consecinţă a unor repetate încălcări şi aferentă unor uriaşe amenzi. 

Precum şi de frica abuzurilor organelor de control, a lipsei precedentelor judiciare şi a neînţelegerii obligaţiilor şi sancţiunilor care privesc comerciantul. 

Să fim bine înţeleşi: în afară de a afişa interdicţia (fiecare după cum îl taie capul, neexistând norme de aplicare, nu există niciun model clar şi obligatoriu de inscripţie, ca în cazul bonurilor fiscale, de pildă), comercianţii persoane juridice (legea nu se referă şi la PFA!) NU AU NICIO ALTĂ OBLIGAŢIE sau DREPT faţă de clienţi! Nu ai voie (legal) să legitimezi măcar sau - cu atât mai puţin - să scoţi afară un cetăţean, prin orice formă de violenţă! 

Adesea, nici nu poţi, chiar de-ai vrea: să ne imaginăm situaţia banală în care fătuca de la birtul din colţ, singură, se confruntă cu nişte gealaţi de cartier, fumători, desigur…Ce opţiuni „legale” are biata fată? O să le bată obrazul? O să le dea în cap cu inscripţia şi-o să-i scoată în şuturi afară? Sau - evrika! - o să-i reclame de îndată la Poliţie (care, apropo, nu vine de multe ori la scandaluri adevărate sau la accidentele auto fără victime - decât pur întâmplător - dar, vezi Doamne, vine să amendeze fumători, că de aia s-au făcut poliţişti...!)?! 

Imensa majoritate a localurilor, care se târâie de pe o zi pe alta, nu au bodyguarzi, iar cele care au - un lucru mai puţin cunoscut - o fac voluntar, din nevoia de a asigura siguranţa clienţilor, întrucât nicio lege nu obligă un club sa aibă proprii bodyguarzi (doar contractul cu firma de intervenţie e obligatoriu)! Iar noi, cel putin, n-o să ne scoatem niciodată clienţii afară cu bodyguarzii, pentru că încalcă o lege care nu este a noastră (este, fireşte, a tuturor, voiam doar să spun că legiuitorul nu ne-a pus şi pe noi pe lista celor care pot aplica sancţiuni clienţilor, aşa cum a făcut în cazul angajaţilor, pe care-i putem da afară disciplinar, de-i prindem cu ea-n gură...)!

S-a gândit oare careva din isteţii noştri legiuitori că orice local e - practic - expus abuzului, că un client răuvoitor (năimit de concurenţă, de pildă) îşi poate aprinde infama ţigară taman când intră Poliţia (chemată poate tot de distinsa concurenţă), iar acest banal fapt, pentru care ar trebui să răspundă strict cel care a încălcat legea, fumătorul adică, poate duce la închiderea unei afaceri, cu tot ce presupune acest lucru?! Retoric... cui îi pasă în ţara asta de micii întreprinzători, îndeosebi din branşa cârciumăritului?!

Adevărul e că este o mare porcărie ce se întâmplă acum! Oameni buni, cârciuma nu e primărie, nu e spital, şcoală sau transport în comun, nu e un spaţiu de utilitate publică! E un loc esenţialmente privat, indiferent cum îi spune (bar, club etc.), unde oamenii merg tocmai ca să mai uite de necazurile cotidiene, provocate cel mai adesea chiar de legiuitori (eu i-aş adăuga şi pe toţi „political correctnessi”). O parte din oameni, o minoritate (dar una activă şi - paradoxal - ceva mai „vie”!). 

Dar iată că statul trebuie să-şi bage şi acolo coada, să le strice şi puţinele momente de eliberare şi relaxare! Piaţa liberă ar trebui să regleze aceste lucruri, pentru că nu te obligă nimeni, dar absolut nimeni, ca nefumător, să petreci (şi nici măcar „să treci”) într-un spaţiu de fumători! Se poate trăi - eventual - fără cârciumă, chiar de tot! Nu e o dependenţă! Iar toţi ipocriţii, în frunte cu politicienii şi activiştii care susţin o lege aberantă şi discriminatorie, să facă mai bine ceva să se interzică complet producerea şi vânzarea acestei otrăvuri numită tutun (glumesc; sunt prea nevolnici, îi sperie gândul doar...!), nu paleative de doi bani, cum e legea asta cretină! 

Pentru interzicerea totală a ţigărilor aş ieşi şi eu în stradă, zilnic chiar! Până atunci însă, ia mai lăsaţi-ne în amaru' nostru şi-n camera noastră complet izolată, aia de fumători!

Argumentul că în Vest legi similare au fost implementate fără probleme e sofistic, doar parţial valabil. Numărul de fumători din cadrul populaţiei active este mult mai mic acolo, nu se compară. Şi să nu uităm că din 27 de ţări UE, doar 17 au astfel de legi...

Soluţia propusă acum e rezonabilă, dar legea veche era si mai ok, doar că neavând sancţiuni suficient de dure, nu se aplica… Un alt punct slab era discriminarea absurdă pe care o aducea între localurile mai mici de 100 mp şi cele mai mari, în loc să se aplice la fel în toate...

Nu aşa se face educaţie şi nu aşa se civilizează un popor în 2016!

Legea veche, valabilă până în martie, prevedea, în esenţă, că orice local trebuie să aloce nefumătorilor minimum 50% din suprafaţa destinată clienţilor, iar accesul către ieşiri, toalete şi toate utilităţile trebuia să fie posibil fără trecerea prin camera fumătorilor. Spaţiul destinat fumătorilor trebuia să fie complet izolat şi dotat tehnic corespunzător (exhaustare, purificatoare etc.). 

Aceasta ar fi şi acum soluţia corectă, care nu i-ar mai umili îngrozitor şi ţine pe la uşile puburilor, în frig şi ploaie, pe semenii noştri care încă n-au înţeles cât de nociv e să fumeze ţigările alea de se găsesc la toate tarabele (inclusiv în locuri unde fumatul e interzis!) şi care ne-ar proteja totodată şi sănătatea noastră, a celor mai înţelepţi dintre pământeni, nefumătorii care nu vrem nicicum să nu mai mergem în crâşme! 

Apropo de vechea lege, a ţine deoparte ANPC-ul de actuala lege, dovedeşte perfect cam cât de matură şi de chibzuită e ea...

După părerea mea, o mare porcărie e fumatul pe stradă! În înghesuiala centrului vechi al Clujului, adesea inhalez tot felul de fumuri, la propriu... Cer vehement să se interzică...! 

După cum ziceam, în nemernicia mea, sunt nefumător, şi detest meteahna fumatului, dar sunt şi hetero, însă iau aprig apărarea comunităţii LGBT... 

E irelevant că sunt (şi) cârciumar, abuzul şi exagerarea aduse de legea asta sunt strigătoare la cer, reprezentând intruziuni absolut nepermise în viaţa privată a oamenilor! 

Un pas înapoi poate fi uneori mult mai bun decât obstinaţia de a impune modele copiate şi de a sfida o importantă parte a populaţiei! 

Nu aşa se face educaţie şi nu aşa se civilizează un popor în 2016!