Binele este singurul Dumnezeu al omului liber

Am crescut într-o familie pe jumătate cu frica lui Dumnezeu, pe jumătate cu indiferenţă faţă de Dumnezeu. Mama, învăţătoare, merge în fiecare duminică dimineaţa la biserică şi este o enoriaşă respectabilă. Tata, profesor, preferă să citeasca ziarul în fiecare duminică dimineaţa. În adolescenţă am fost expusă învăţăturii religioase, aşa cum am fost expusă şi ştiintei. Ele nu se excludeau, nu se contraziceau şi nu îşi doreau vreun conflict.

Pe la 30 de ani, dupa ce m-am informat şi despre alte religii, am decis de una singură în ce să cred: în binele absolut. Dumnezeul meu nu este acel bărbos de pe icoane, Dumnezeul meu este non-violenţa, bunătatea, echilibrul şi bunăvoinţa.

Când eram în scoala generală, au apărut primele ore de religie din învăţământul românesc. În prima dintre ele m-au învăţat să-l urăsc pe Darwin, care era un mare nenorocit după cum credea cel care ne preda. În a doua, să îmi fie frică de iad în care sigur voi arde la foc mocnit dacă greşesc. În cea de-a treia, să cred cu tărie că vindecarea şi bunăstarea vin negreşit doar prin rugăciune.

Aşa am înţeles că influenţa Bisericii Ortodoxe Române este imensă. Porneşte din şcoli, biserici şi curţile lor cu difuzoare, se întinde prin propriile canale TV şi radio şi a luat o formă de caracatiţă socială prin ceea ce eu aş numi „efectul moaştelor". Fără urmă de discernământ, oamenii stau în frig la cozi de kilometri ca să pupe niste relicve aşa zis aducătoare de fericire şi sănătate. Credincioşii sunt în stare să creadă şi să cumpere orice vinde Biserica, de la lumânări până la promisa nemurire. Ca om care-şi consultă întotdeauna raţiunea, recunosc,  sunt impresionată de puterea acestei Instituţii.

Ajunşi aici, vreau să fac o cuvenită precizare. Cred ca există preoţi cu har, preoţi care ştiu să vorbească şi să-i înveţe de bine pe oamenii care le intră în parohie şi care aplică în viaţa de zi cu zi ce predică altora. Dar, pe de altă parte, sunt revoltată de faptul că Biserica nu plăteşte taxe şi impozite, ba mai mult, este într-o veşnică campanie de strângere de fonduri de la cei mai săraci şi mai oropsiţi. Biserica s-a transformat în acest magazin unde nu ai voie să intri decât dacă ai bani la tine. Totul costă: înmormântări, botezuri, acatiste şi chiar pupicul de pe mâna popii.

Mă dezgustă proiectul Catedrala Mântuirii Neamului. Într-una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Guvernul alocă un buget de neam prost pentru o construcţie inutilă. Veţi spune că toate catedralele pe care le admirăm în vest au fost construite acum 300-400 de ani pe spinarea săracilor. Da, e adevărat, chiar şi acum, în 2015, Biserica poate construi orice catedrală vrea ea pe spinarea enoriaşilor care îşi dau banii şi acordul. Dar nu accept ca Biserica să-şi construiască templul pe banii mei daţi statului sub formă de taxe si impozite. Nu este acceptabil ca Guvernul României să aloce zeci de milioane de euro în schimbul susţinerii bisericii atunci când vine vorba de campanii electorale, asta în timp ce spune că nu are bani când vine vorba de medicamente şi salarii pentru medici şi profesori.

Tabloul pe care şi l-a pictat Biserica Ortodoxă Română în conştiinţa mea a fost completat de următoarea ştire: „Mitropolia lui ÎPS Teofan a trecut la faza pe amendat turiştii: a pus lacăt pe traseul montan „300 de scări”, din Slănic Moldova, şi ameninţă cu amenzi uriaşe". După ce şi-a luat înapoi cu japca mii de hectare de pădure pe care a început să le defrişeze ca să vândă lemnul, Biserica dă amenzi turiştilor care le „încalcă proprietatea". Dincolo de faptul ca e ilegal, unde este umanitatea şi bunătatea recitată de aceşti popi în fiecare duminică, în timp ce enoriaşii mai cotizează ceva la cutioaia milei?

Şi stau să ma intreb şi vă întreb şi pe voi: ce face mai exact biserica pentru oameni?

Care mai e rolul ei? În afară de a face bani şi a construi o clădire uriaşă pe banii mei. Biserica nu trebuia să fie acea Instituţie care oferă sprijin şi ajutor? Oriunde mergi în România şi doreşti să intri într-o biserică, sigur găseşti una pe orice rază de 4-5 km. Judecând după rolul iniţial atribuit acestei instituţii, în faţa bisericii nu ar trebui să se găsească cerşetori flămânzi care te trag de mânecă şi-ţi bagă mâna în buzunar, ei ar trebui să fie înăuntru, hrăniţi şi îngrijiţi.

Câte cantine pentru săraci a construit Biserica Ortodoxă Română? Un număr infim aş zice, comparând cu ce ia. În câte campanii umanitare s-a implicat? Prea puţine pentru o instituţie care a acaparat România. Câţi oameni a salvat de la inaniţie, frig şi boli? Păi, şi atunci, de ce văd atâta nefericire pe orice stradă din România, mame şi copii care cerşesc, bătrâni care stau la semafoare şi spală parbrize pentru 50 de bani, unde sunt popii ăia care mă învaţă că dar din dar... (citiţi continuarea articolului pe Sereniti.ro)

Un articol semnat de Corina Bacanu