“Am venit aici ca rob, cu cuceritorii!” sau despre ”ţiganul” Ion Barbu!
0
Într-o discuţie semi-formală cu ai mei colegi din KCMC, argumentandu-mi poziţia, am îndrăznit să arunc în joc o informaţie imbatabilă! ”Băi, voi ştiţi că Charlie Chaplin a fost rom?”
Urma să spun cum am aflat asta, care sunt sursele etc, de ce cred eu că s-a aflat cu mult timp după moartea celui mai mare actor, aşa cum apreciez eu. Dar, nu apuc să termin fraza şi colegul Mircea Nancă aduce, neaşteptat, un argument ceva mai mioritic!
Mda, Charlie Chaplin, dar de Ion Barbu ce părere aveţi?! Ion Barbu? Adică, vrei să spui Dan Barbilian, poetul, matematicianul era rom?! Pai da, spun eu! Şi Ceauşescu, Iliescu sau Năstase au fost etichetaţi ca fiind ţigani! Că, deh, în percepţia poporului s-au cam ţiganit!
Altfel, sunt mulţi romi care nu mai sunt percepuţi ca fiind romi, fie că au fost asimilaţi, fie ca le este negată apartenenţa etnică. Mădălin Voicu spunea, prin 1998, că estimează un procent de 25% din parlamentari ca fiind etnici romi! Dar, dacă ei nu susţin acest lucru public, poţi sa demonstrezi tu etnia cuiva? Avem un ţiganometru? (râsete în sală).Nu, nu este necesar, spune colegul meu! Avem o carte, a lui Ion Vianu, în care este relatată o întâmplare de la Capşa, avându-l în centrul atenţiei pe Barbu, care îşi susţinea originea romă, cam violent, atunci când i-a fost negată!
Urmatorul e-mail primit pe reţeua KCMC a fost pasajul din cartea lui Ion Vianu - Amor intellectualis, Romanul unei educaţii. Ion Barbu a fost rom! Mulţumesc Mircea Nancă pentru că citeşti! Vă las cu citatul respectiv şi cu speranţa că atunci cand vorbim despre intelectualii români, ne referim strict la cetăţenia acestora, nu şi la etnie!
”Chiuleam masiv şi sistematic de la şcoală, deseori întreaga zi, alteori ajungând târziu şi plecând înainte de terminarea orelor. Cultura noastră din adolescenţă s-a construit prin chiul. Mergeam în Parcul Herăstrău, citeam cărţi aduse de noi, pe la bibliotecile ascunse în verdeaţă. Uneori găseam toate cărţile chiar acolo, operele lui Cehov, de pildă. Citeam enorm, într-o vădită emulaţie. Valorile noastre erau sigure şi universale. Nu le-aş renega nici azi. Din literatura română sorbeam mai ales poeţii. Pe cei mai mari şi pe cei mai mărunţi. Pe Eminescu, fireşte, pe Arghezi - interzis la ora aceea (dar pe care bunul nostru profesor de română, Topală, asumându-şi riscuri uriaşe, ni-l recomanda, cu glas scăzut, în recreaţie). Zeul nostru, de băieţi bucureşteni, era Ion Barbu, tot atât, dacă nu mai strict interzis decât Arghezi. Barbu/Barbilian era o figură vie a oraşului. Imaginea lui impunătoare de ”om oacheş venit din Wallachei”, cu mustaţa enormă Nietscheană, cu mâniile lui celebre - de pildă, când i s-a contestat originea ţigănească: ”Îţi crăp capul!”, striga el, ridicând bastonul, la Capşa, asupra lui Lemnaru, care îi spunea că era, de fapt, ”armean, nu ţigan, cum te grozăveşti”. ”Am venit aici ca rob, cu cuceritorii!”, spunea Barbilian cu voce tunătoare. Niciodată robia nu primise un mai pregnant elogiu. […] Povestind ce se întâmplase la Capşa, tentativa de a-l pedepsi pe Lemnaru pentru că îi negase originea ţigănească, T. se grăbi să îl confirme pe poet. Adolescent, îl însoţise odată la bunica sa, mama magistratului Barbilian, undeva într-o mahala bucureşteană. Femeia, văduvă, trăia singură într-o casă scundă, cam dărăpănată, un fel de ”han al Dracului”. Avea toate aparenţele unei ţigănci bătrâne. De la ea ştia poetul cântecele de ruşine. (”Hee… miul biul gee, / Miul biure doldu / hananama mu!”). Eu fantazam mai departe, presupuneam că celebrarea erotică a femeii bătrâne, a domnişoarei Hus (care se întâlnea atât de semnificativ cu gerontofilia mateină, cultul Penei Corcoduşa), era legată de o iubire incestuoasă pentru această bunică tăinuită, revelată doar prietenilor de suflet, iată un mare subiect de discuţii între noi.”
Ion Vianu - Amor intellectualis, Romanul unei educaţii (Polirom Confesiuni), pag. 62-63
Se încarcă comentariile...
