Agresiune, hărţuire sau doar mitocănie sexuală?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un banc românesc clasic povesteşte cum o babă ce tocmai fusese bătută şi jefuită în propria-i casă îi strigă tâlharului ce dădea să plece cu prada, cu ultimele ei puteri: „Şi violu’ maică...?! Ai uitat violu’!!!“. Tristă ţară, vesel popor...

Scoţându-mi pălăria - acest accesoriu masculin inventat special pentru a fi scos în faţa unei femei -, atent să nu întrerup cumva vreo idilă noptatecă, întreb la întâmplare un eşantion reprezentativ de cliente, în cârciuma pe care am fericirea s-o păstoresc: „Stimată domnişoară, faptul că-mi permit să vă inoportunez vă face să vă simţiti hărţuită sexual?“.

Răspuns unanim (în fond, nu neaparat amabil): „Nu“. Continui, punându-mi rapid masca concupiscentă (libidinoasă): „dar dacă v-aş pişca niţel de funduleţ...?“. Într-un previzibil consens, domnişoarele exclamă uşor oripilate „...da!“.

Absolut greşit!

Mi-am amintit, în conjunctura aceasta isteroidă, povestea pe care o bună prietenă mi-a relatat-o în urmă cu câţiva ani, o întâmplare oribilă şi în acelaşi timp emblematică pentru mentalitatea noastră paleolitică. Fata (femeia, de fapt, avea peste 25...) locuia singură, la parterul unui bloc dintr-un cartier clujean destul de select. Într-o „rea seară“, deschizând fereastra, ce dădea către o zonă verde, zăreşte un individ (să-l numim „ciudatul“) care privea direct la geamul ei. Povestea se repetă zile, săptămâni la rând. 

În amurg, ciudatul îşi prelua postul, precum un robot. Privea fix fereastra, până la incerte ore nocturne, cu o cerbicie de sfinx, şi atât.

După vreo 3-4 săptămâni, tânăra depune o sesizare la Poliţie. Subofiţerul care-o audiază la Secţie e condescendent. Îi spune ceea ce dvs. stiţi deja, şi anume faptul că într-un caz ca al ei Poliţia nu poate face - practic - nimic. 

Câteva zile mai târziu, pe geamul întredeschis pe care sensibila făptură nu mai cuteza de multe zile să privească, ciudatul îi aruncă un ziar aprins.

Cu îndemânare de pompier, fata stinge micul incendiu, cu apa de pe noptieră, şi sună degrabă la 112, de unde e direcţionată la sublima Poliţie.

Povestea se mută în apartamentul domnişoarei. Agentul stă relaxat pe fotoliul din sufragerie şi îi zice:“...deci sunteţi singură...asta nu prea e bine, ca o tânără atrăgătoare ca dvs. să nu aibă pe nimeni... ştiţi, dac-aţi avea pe cineva, aşa ca mine, de exemplu, aţi fi protejată, şi astfel de nebunii nu s-ar mai întâmpla...“.

Inutil de precizat că ciudatul nostru, piromanul schizofrenic (probabil), a scăpat doar cu o „declaraţie“, în lipsa „probelor“... şi a unei mentalităţi colective care să protejeze femeia, în special pe cea singură.

Amica mea (prea) plină de nuri a plecat apoi mulţi ani în ţări normale, şi bine făcea de nu se mai întorcea...!

Revenind însă la topic, este oare acesta un caz de hărţuire sexuală? Din nou nu, absolut nu!

Şi cum „amintire la amintire trage“, rememorez spontan şi vă împărtăşesc înfiorat înc-o păţanie - pentru a cărei verosimilitate bag mâna-n foc! -, confesată mie de către a altă prietenă, tot o tânără focoasă şi de ispravă. 

Domnişoara locuia în plin centru al Clujului (un oraş sigur, cică...) şi se deplasa spre casă singură, „perpedes“ (proastă idee, oriunde şi orişicând!), cu puţin înainte de a miji zorii zilei. Observă la un moment dat că e urmărită de un individ şi grabeşte - treptat - pasul. Individul face aşijderea femeii, ritmul urmăririi crescând şi tot crescând, odată cu mutarea ei în liniştea mormântală a străduţelor medievale ce înconjoară centrul bătrânului oraş, precum capilarele sangvine un organ vital. 

Pe când mai avea mai putin de o aruncătură de băţ până la poarta salvatoare, fragila noastră inconştientă întoarce capul şi vede ceva nemaivăzut (cel puţin de către ea, şi nici de către mine, admit...): maimuţa cu chip de bărbat se masturba „din mers“ („semi-fugă“, de fapt)! Din fericire, poate, căci - se ştie - onaniştii se deplasează mai încet, iar eroina noastră cade aproape leşinată, în spatele uşii masive, prin care deja se auzea gâfâitul lui „Quasimodo de Cluj“...

Hărţuire sexuală? Ete fleoşc...! 

S-a vorbit enorm - dar niciodată îndeajuns! - zilele acestea în media autohtonă şi mondială, despre flagelul agresiunii sexuale, şi îndeosebi al hărţuirii sexuale. Era şi timpul. Din păcate, constat uluit şi totodată amărât, cât de mulţi conaţionali nu înţeleg prea bine ce înseamnă de fapt noţiunea de „hărţuire sexuală“.

Inflaţia de povestiri cu tematică (aparentă) „hărţuire sexuală“, din ciclul #metoo, în fapt un amestec pestriţ de violenţe mai mult sau mai puţin domestice, violuri nemărturisite (la timp), reale hărţuiri sexuale şi nenumărate mojicii tipic masculine şi specific româneşti, nu face decât să bagatelizeze şi să arunce într-un fatal derizoriu această eternă dramă a româncei. 

Ca dovadă, băşcălia teribilă care deja nu mai conteneşte, după un sinistru obicei neaoş, bazat pe butada mioritică „ (haideţi) să facem haz de necaz!“.

Cum menirea bloggerilor e să contribuie, fiecare după putirinţă, la buna informare a cetăţenilor cititori, voi profita puţin de formaţia mea juridică şi voi încerca o modestă analiză a odioasei sintagme.

Pentru rigoare, am apelat la o sursă mai mult decât autorizată, provenind din ţara unde s-a inventat lupta împotriva discriminării sexuale, Marea Americă. Iată ce scrie pe situl „Legal-dictionary.Thefreedictionary.com“: 

Unwelcome sexual advances, requests for sexual favors, and other verbal or physical conduct of a sexual nature that tends to create a hostile or offensive work environment. Sexual harassment is a form of Sex Discrimination that occurs in the workplace...“ („Avansuri sexuale neplăcute, cereri de favoruri sexuale şi alte comportamente verbale sau fizice de natură sexuală care tind să creeze un mediu de lucru ostil sau ofensator. Hărţuirea sexuală este o formă de discriminare sexuală care apare la locul de muncă...“)

Carevasăzică, hărţuirea sexuală este un delict „de serviciu“, sau în strânsă legătură cu serviciul. Trebuie însă să dăm noţiunii de „serviciu“ o conotaţie largă, nicidecum una strict legată de raporturile juridice de muncă. 

Fireşte, situaţia cel mai des întâlnită în viaţa reală e cea în care subalternul femeie e hărţuit de şeful bărbat. De regulă, bărbat, dar nu necesarmente; se ştie, şi femeile pot hărţui sexual - şi încă cum! -; îmi amintesc şi recomand cu căldură un excelent film, numit chiar „Hărţuire sexuală / Disclosure“, cu Demi Moore şi Michael Douglas. 

Cum bine spunea un mult-hulit realizator băştinaş de talk-show-uri, hărţuirea sexuală e în primul rând „despre putere“, şi nu „despre sex“. Categoric, scopul urmărit de hărţuitor este de a obţine finalmente beneficii de natură sexuala, de la cel hărţuit, iar „mijloacele“ derivă invariabil din registrul larg al presiunii, îndeosebi psihice, pe care cel-care-poate o exercită asupra celui slab, sau practic dezarmat şi neprotejat de legislaţie şi de cutuma societăţii, în ansamblu. 

Presiunea poate lua şi chipul condiţionării, ce nu trebuie să fie explicită. Simpla temere, bazată pe vorbe, gesturi sau doar sugestii, a celui aflat în orice fel „în puterea“ (subordinea) cuiva, că ar putea să tragă orice fel de ponoase de pe urma oricărei forme de „neconformare“ faţă de ordinele, indicaţiile sau pretenţiile superiorului, chiar şi atunci când acestea nu au legatură directă cu dorinţele de natură sexuală, reprezintă HĂRŢUIRE SEXUALĂ, indubitabil! 

Condiţionarea poate fi şi pozitivă - vorba vine -, ca de pildă atunci când o promovare meritată ar putea sa fie tacit amânată sine-die sau chiar anulată, din pricina „încăpăţânării“ sau a insuficientei obedienţe a celui ierarhic inferior... Subliniez, doar atunci când se umăreşte „subjugarea“ sexuală.

Exemplul folosit în context de către un alt celebru om de presă, acela „clasic“, de-a dreptul, cu ospătăriţa ciupită de fund de către un client „libidinos“ (o altă greşeală comună: „libidinos“ nu înseamnă mojic, greţos, scârbos, ci... ceva cu mult diferit!), este un caz de hărţuire sexuală, pentru că între cei doi exista un raport juridic, de facto, de subordonare (conform dictonului „clientul nostru, stăpânul nostru“), fie el şi temporar, nu importă... 

Dacă însă individul acela patibular, precum toţi cei care comit aşa ceva, ar fi ciupit o altă clientă, ca şi el, nu ar mai fi fost hărţuire sexuală, ci „doar“ mitocănie crasă! Când anume mitocănia se transformă în agresiune, sancţionabilă - eventual - penal, asta e altă poveste...

Vă las pe domniile voastre să continuaţi acest necesar şi delicat exerciţiu semantic, propunându-vă, de pildă, să vă pronunţati în forurile dvs. interioare (fireşte, comentariile sunt libere - dacă trec de moderarea sitului - şi binevenite) cu ce fel de faptă avem de-a face în situaţia ipotetică în care un anchetator îi face avansuri cu tentă „sentimentală“ persoanei pe care o cercetează penal... 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite