ÎPS Teodosie, un ctitor al celor lumeşti şi un admirator al lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului

Comercializarea şi politizarea credinţei sunt boli ale slujitorilor Bisericii. Astfel s-a ajuns să avem de 50 de ori mai multe biserici, mănăstiri şi case de rugăciune decât spitale şi de 4 ori mai multe decât şcoli.

Un sondaj de opinie realizat în luna aprilie de CURS relevă faptul că 64% dintre români au multă şi foarte multă încredere în Biserică. Urmează, la câteva procente, încrederea în Armată. Un alt sondaj, realizat de IRES, arată că încrederea românilor în preoţi este semnificativ mai mică, anume 51%.

Această diferenţă rezultă din faptul că sunt preoţi beţivi, preoţi bolnavi după avere, preoţi care se dedau mai mult celor lumeşti decât să-l slujească pe Dumnezeu. Aceleaşi metehne le au şi unii ierarhi ai Bisericii. Un studiu de caz este relevant în această privinţă.

ÎPS Teodosie, arhiepiscolul Tomisului, a fost implicat de-a lungul anilor în numeroase scandaluri, intrând în conflict şi cu Sinodul BOR.

Cel mai recent scandal priveşte iminenta demolare a unei biserici construite ilegal, fără autorizaţie, pe trotuarul de pe Bulevardul Tomis din Constanţa. Lăcaşul de cult seamănă mai degrabă cu un hambar sau cu un grajd de vite.

Ca urmare a unei decizii judecătoreşti definitive de anul trecut, construcţia trebuia să fie demolată de mai multe luni, însă ÎPS Teodosie a tot tras de timp, motivând mai întîi că e postul Paştelui, apoi postul Rusaliilor. Pe 10 iunie a expirat ultimul termen, urmând ca executorul judecătoresc să dispună demolarea construcţiei. Arhiepiscopul a anunţat că în biserică vor sta zi şi noapte preoţi şi credincioşi care vor apăra lăcaşul, pentru că „buldozerele nu vor trece peste oameni“.  

În plină pandemie de COVID-19, ÎPS Teodosie nu a respectat restricţiile impuse de autorităţi, adunând mii de credincioşi la sărbătorile religioase. Reprezentanţii Sinodului au spus la vremea respectivă că faptele arhiepiscopului au fost „însoţite de o atitudine provocatoare“ şi că „exprimă un duh de indisciplină şi de răzvrătire.“

Arhiepiscopul Tomisului fost dovedit că a colaborat cu fosta Securitate conform dosarului aflat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

A fost implicat în scandalul de plagiat al tezelor de doctorat ale mai multor prelaţi de la Arhiepiscopia Tomisului, pe care le-a coordonat şi binecuvântat.

La adresa arhiepiscopului Teodosie au planat acuzaţii că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori, dar presupusa culpă nu a fost dovedită.

Înaltul ierarh al BOR a fost trimis în judecată pentru fraudarea de fonduri europene în valoare de 1,4 milioane de lei, dar dosarul a fost clasat de judecătorii ÎCCJ după ce martorii şi-au schimbat declaraţiile în instanţă. Să fie oare vreo legătură între traseul juridic al dosarului de corupţie şi averea impresionantă a ÎPS Tedosie? Vocile din mass-media spun că da.

În faţa atâtor acuzaţii pentru care Înalt Prea Sfinţitul nu a primit nici o sancţiune, ce ne facem cu zicala „Nu iese fum fără foc“? Rămâne ca dreptcredincioşii să se aplece asupra ei.

Arhiepiscopul Teodosie este şi un duşman constant al ecumenismului, certându-şi de pildă enoriaşii ortodocşi care intră într-o biserică catolică.

Este de notorietate atitudinea înaltei feţe bisericeşti faţă de statutul femeii: „Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă (...) Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot. Şi, atunci, e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale“.

Ca şi anul trecut, anul acesta de Bobotează ÎPS Teodosie s-a urcat pe o cisternă cu apă şi a sfinţit-o, prefăcând-o în agheasmă. Capacitatea cisternei a fost împărţită apoi în 150.000 de peturi şi în butoaie. Drumul de la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului la Portul Turistic Tomis, unde aşteptau mii de credincioşi, a fost străbătut cu căruţe trase de boi şi de măgari. Înalt Prea Sfinţitul a însoţit convoiul într-o trăsură cu doi cai. Asta ne aminteşte de extravaganţele fostului primar al Constanţei, puşcăriaşul Radu Mazăre.

Înalt Prea Sfinţitul este şi un admirator al lui Putin. Cu două săptămâni înaintea invadării Ucrainei de către armata rusă, el a declarat la Radio Dobrogea:

Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev sunt ctitori“.

ÎPS Teodosie este şi un apropiat al puterii politice de stânga. În anul 2002, fostul preşedinte Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler pentru „crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală“.

Comercializarea şi politizarea credinţei sunt boli încurabile ale slujitorilor Bisericii. Statisticile arată că de la căderea comunismului au fost construite peste 8.500 de lăcaşuri de cult. Astfel s-a ajuns să avem de 50 de ori mai multe biserici, mănăstiri şi case de rugăciune decât spitale şi de 4 ori mai multe decât şcoli.

George Arun - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite