Întâlniri cu Ceauşescu (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre audienţe au avut un caracter oficios, deşi la solicitarea conducerii Uniunii Scriitorilor. Mi le reamintesc perfect pe toate. Cred că merită să le relatez.

La cea dintâi au participat, pe lângă scriitori, nu toţi din conducerea Uniunii, mulţi doar invitaţi, ca mine, artişti plastici, muzicieni, actori. O întâlnire de lucru, cum erau numite cele provocate de Ceauşescu însuşi. În care acesta voia să se pună la curent cu situaţia breslelor artistice. În primii ani după accederea lui la putere, au fost destul de frecvente. Eu am participat la ultima de acest fel, în aprilie 1971. Ulterior, în locul consultărilor, Ceauşescu va prefera să ia decizii în cadrul plenarelor CC al PCR. Îl vedeam prima oară pe Ceauşescu în carne şi oase. Era însoţit doar de preşedintele Consiliului şi Educaţiei Socialiste, ministrul Culturii în termenii de azi, care a ţinut un raport fără nici un conţinut şi în cea mai bine lustruită limbă de lemn. Ceauşescu l-a ascultat oarecum neatent, apoi şi-a arătat iritarea într-o frază ironică. Eram extrem de curios să aud ce va spune şi, mai exact, cum va spune. Nu mică mi-a fost mirarea constatând că vorbeşte în cunoştinţă de cauză şi că acceptă dialogul, chiar şi în contradictoriu. Era singur în faţa tuturor, dar ne-a făcut faţă. N-am uitat, de exemplu,  schimbul de păreri pe care l-a avut cu marele sculptor George Apostu, pe tema marmorei şi a altor materiale de care sculptorii au nevoie. Ceauşescu ştia pe de rost cantităţile pe care statul le punea de obicei la dispoziţie. Vă daţi seama că erau strict reglementate în fiecare an. Cum nici Apostu nu se dădea bătut, dialogul a fost savuros.

„Nicio nedumerire, totul e clar“

L-am descoperit atunci pe viu pe Ceauşescu din august 1968, cel de după invadarea Cehoslovaciei. În septembrie, acelaşi an, va fi cu totul altul. Două luni după „Tezele din Iulie“, care ne luaseră prin surprindere, ca o întoarcere cu 180 de grade sub raport ideologic, am dat ochii cu un politruc sadea. Nu e clar nici în prezent de ce făcea Ceauşescu aceşti mari paşi înapoi faţă de primul lustru al cuceririi puterii, când semănase mai degrabă cu un liberal decât cu un dogmatic. Întâlnirea a avut loc într-o sală de la CC. Nu mai ştiu de ce m-am numărat printre relativ puţinii invitaţi, nefiind membru în Consiliu, nici în Comitetul de Partid al USR. Onorurile întâlnirii le-a făcut Zaharia Stancu, preşedintele USR, care îi adresase lui Ceauşescu rugămintea de ne primi. În picioare, solemn, avându-l pe secretarul general al PCR, nu încă preşedintele ţării, aşezat pe scaunul din stânga lui, Stancu a început astfel: „Mult stimate tovarăşe Ceauşescu, vă muţumim că aţi avut bunăvoinţa de a accepta această întâlnire. V-am solicitat-o pentru că, urmare a «Tezelor din Iulie», scriitorii au unele nedumeriri...“. Ceauşescu i-a tăiat brutal vorba: „Nicio nedumerire, totul e clar“. Fără să clipească, Stancu a reluat pe acelaşi ton: „Mult stimate tovarăşe Ceauşescu, urmare a «Tezelor din Iulie», scriitorii au unele nedumeriri...“. A fost din nou întrerupt: „Nicio nedumerire, totul e clar“. Când Stancu a rostit fraza de început a treia oară, Ceauşescu n-a mai replicat. Punct psihologic important pentru scriitori. Care au luat, nu toţi, cuvântul şi au spus ce aveau de apus. Erau printre participanţi scriitori care se „bucuraseră“ de binefacerile realismului-socialist şi care i-au mărturisit lui Ceauşescu teama de o eventuală recădere în dogmatism. La urmă, Ceauşescu a ţinut un discurs scurt şi categoric, care ne-a determinat să plecăm încă şi mai pleoştiţi ideologic decât veniserăm. Nu ştiam atunci că va renunţa la ideea de repune în circulaţie formula de inspiraţie jdanovistă a realismului-socialist. Întâlnirea îşi atinsese, măcar pe jumătate scopul. Ieşind din sală, m-am pomenit cu Stancu ţinându-se de braţul meu, îi plăcea să facă pe bătrânul, şi  apucând-o noi la stânga în loc de dreapta, pe culoar, încât a fost nevoie de intervenţia unui ofiţer de Securitate să ne îndrume, numai ce-l aud pe Stancu spunându-i acestuia: „Da, da, tovarăşe, noi scriitorii ne-am cam rătăcit“.

Cea de a treia întâlnire a fost mult mai interesantă. O voi povesti data viitoare.

„Două luni după «Tezele din Iulie», care ne luaseră prin surprindere, ca o întoarcere cu 180 de grade sub raport ideologic, am dat ochii cu un politruc sadea.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite