În marginea istoriei

Ce-a fost în mintea ta când ai acceptat: „Da, vin la emisiune, cu mare plăcere“? Ce ipocrizie, „cu mare plăcere“. Poftim, du-te la emisiune, să te faci de râsu’ lumii!

În această după-amiază, oamenii serioşi îşi scot familiile la terase, la bere şi mici, se bucură de soare, de prieteni, de viaţă. Tu te uiţi la snooker pe Eurosport, aştepţi să se facă ora ca să pleci la Radio, ca să dai un interviu despre oraşul tău dezindustrializat, asta e tema, oraşele care au trăit drama dispariţiei fabricilor şi uzinelor în ultimele două decenii, cine te-a pus să accepţi?, habar n-ai cine joacă la masă, te uiţi la bilele colorate căutându-ţi amintiri din urmă cu 35 de ani din oraşul tău, în care te-ai născut, ai învăţat, te-ai îndrăgostit, eşti panicat, amintirile tale sunt haotice, te enervează geometria perfectă a bilelor de snooker, vezi!, n-ai stofă de impostor, mai bine dă un telefon producătorului şi spune-i că te-a lovit o criză de rinichi, să bage muzică, să se descurce!, nu e treaba ta să povesteşti despre acel oraş, n-ai dreptul să vorbeşti, ce ştii tu despre muncitorii din combinatul siderurgic din anii săi de glorie?, despre şantierul naval?, despre uzina mecanică?, n-ai muncit nici măcar o zi în fabrica de detergenţi, care a fost rasă de pe faţa pământului de rechinii imobiliari ai prezentului, e sătulă lumea de nostalgii, mai vii şi tu cu amintirile tale pline de metafore răsuflate, „combinatul se întindea ca un dinozaur obosit“, asta vrei să spui la interviu?, penibil!, măcar Sorin a muncit în combinat, şi-a spart capul alergând ca să intre în schimbul trei, s-a împiedicat de şina de cale ferată şi i-a intrat un piron în frunte, ţi-a povestit că nu mai vedea din cauza sângelui care-i şiroia pe faţă, era să moară, Bogdan a muncit ca inginer în oţelărie şi Brăduţ în uzina de turnat elice, poftim!, prietenii tăi au muncit, ei ştiu ce-i munca, ce-i sacrificiul, ei trebuie să vorbească, nu tu!, un impostor, un spectator în marginea istoriei, schimbă-ţi hainele de interviu şi vezi cine joacă, până la ultimul frame! Nimic nu te mai leagă de acel oraş. Doar amintirile unor înmormântări şi parastase. Ai o relaţie mult mai bună cu morţii şi nicio relaţie cu cei vii. Pe prietenii rămaşi acolo i-ai umilit. Nu-ţi mai exhiba regretele, că nu te crede niciun ascultător! Rămâi aici, la snooker, în anonimat!

Nimic nu te mai leagă de acel oraş. Doar amintirile unor înmormântări şi parastase.

Ce-ai putea să povesteşti? Despre oamenii din cartier, pe care-i vedeai în fiecare dimineaţă alergând la staţie, să prindă tramvaiul care-i lăsa în poarta combinatului. Îi însoţeai cu privirea de la fereastra bucătăriei. Mulţimea îţi umplea sufletul de putere. Erai cu ei. Parcă te molipsea de vitalitate misterioasă, în fiecare dimineaţă. Asta nu poţi să uiţi, energia lor! Şi acum îţi vine să cauţi acea mulţime muncitoare în amintirile tale obosite, ca s-o simţi, s-o îmbrăţişezi cu toate puterile tale, să-ţi redea tot ce-ai pierdut, numai asta a rămas din oraşul tău, o mulţime de oameni, în fiecare dimineaţă, n-ai cum s-o relatezi într-un interviu la radio. Mai bine o strângi în braţe, acum, este a ta, numai a ta şi fereşte-o de bilele colorate de snooker care vin spre tine, ameninţătoare!