Film „Fifty Shades of Grey”. 50 de umbre ale abuzului

Film Fifty Shades of Grey

Avem o poveste. O tânără virgină de 21 de ani, Anastasia Steel, visătoare, amatoare de literatură britanică, întâlneşte un tânăr de 27 de ani, Christian Grey, pragmatic, amator de BDSM, cu un imperiu la picioare. Întrebarea care a stat la baza a sute de articole scrise până acum este: ce anume din această carte scrisă prost şi ce anume din acest film a atras milioane de femei de au transformat 50 Shades of Grey într-un fenomen global?

Acum există colecţie de ojă OPI, colecţii de cravate sau make up, cătuşe, brăţări, hăinuţe de bebeluş, toate sub umbrela 50 Shades. Unele cercetări susţin că tocmai criticii au fost cei care au dus la amploarea fenomenului, însă The Economist anunţa săptămâna trecută că în Sudul conservator din Statele Unite biletele au fost epuizate cu mult înainte de premieră. Să fie toate aceste bilete cumpărate de…cârcotaşi?

Nu am putut citi cărţile până la capăt, aşa că mi-am spus să văd filmul, să înţeleg care este elementul din poveste care a stat la baza întregii nebunii. Am început de la prima scenă să-mi dau ochii peste cap, lucru pe care l-am făcut pe mai tot parcursul filmului (50 Shades of Grey este un fel de gimnastica pentru globul ocular). Am fost atentă la evoluţia personajelor şi a modului în care acestea au intrat în poveste, iar cuvântul care caracterizează relaţia lor este abuz. Filmul este o poveste romanţoasă cu elemente de soft-porn a unei relaţii abuzive. Aşa am realizat că discuţiile despre 50 Shades of Grey, pe lângă posibilul umor care derivă din dialogurile penibile, lipsa de chimie a actorilor şi neveridicitatea atracţiei dintre aceştia, sunt discuţii serioase care merită şi trebuie aduse în spaţiul public.

Au existat multe reacţii feministe care au adus fix acest lucru în discuţie: faptul că s-a făcut din violenţă şi abuz o chestie cool şi chiar excitantă. Problema mea este nu că cineva a făcut din ceva greşit/violent ceva cool, ci că femeile însele au perceput violenţa/ abuzul ca fiind cool. Problema nu e că o autoare de mâna a IV-a a scris această carte proastă despre o relaţie presărată cu BDSM, ci că această carte a fost citită cu maximă placere de milioane de femei. Să ţinem cont că primul volum a devenit fenomen fără a fi publicat de vreo editură, fiind auto-publicat de către autoare! Fenomenul 50 Shades of Grey nu se bazează pe ofertă, ci pe marea cerere care există! Teoretic, la fiecare 2 secunde se mai cumpără o carte.

Nu cred că doar BDSM-ul şi pasajele sexuale stau la baza fenomentului, ci un anume tip de chimie şi un anume prototip de relaţie între femei şi bărbaţi. Fenomenul a devenit fenomen tocmai pentru că multe femei s-au recunoscut în schema relaţiei, iar pasajele pornografice erau fix ceea ce lipsea poveştii lor. Cu 50 shades of Grey au adăugat sare şi piper într-o ciorbă în care ele trăiesc.

Film Fifty Shades of Grey. Femeia sacrificiu/ pură

Anastasia Steel este prototipul femeii pure, cu un puternic spirit al sacrificiului. Cartea ei preferată este Tess of the d’Ubervilles: A Pure Woman Faithfully Presented, un indicator al modelului său de feminitate, un model aparţinând secolului XIX, care prezintă femeia ca fiind subordonată bărbatului. Tess, eroina lui Hardy, este o tânără virgină care în urma unui viol naşte un copil care îi moare la scurt timp; se îndrăgosteşte de Angel, se căstoreşte cu el, dar este părăsită în noaptea nunţii când acesta a aflat despre violul pe care ea l-a suferit. Singură şi săracă ajunge amanta propriului abuzator pe care la final îl ucide pentru a-şi dovedi şi trăi iubirea faţă de Angel. Tess este prezentată în literatura britanică ca fiind femeia victimă, femeia care se predă singură sacrificiului (este arestată şi primeşte pedeapsa cu moartea), care se autosacrifică.

Femeia care se sacrifică din iubire este o temă recurentă în cultura noastră şi o temă cu care fetele sunt crescute şi astăzi. Autosacrificiul femeilor este ceea ce se aşteaptă de la noi. Suntem educate să cedăm, să nu cerem, să ne fie ruşine când ni se dă. Frumoasa şi bestia este poate povestea cea mai relevantă care urmează acest prototip. Adăugaţi elemente de BDSM în poveste şi vă iese 50 Shades of Grey. Modelul este unul aproape clasic: o femeie pură (puritate dată de virginitate) ajunge să se îndrăgostească de un bărbat care prezintă urme de bestialitate. Este clasicul joc alb-negru în iubire, iar în carte, Christian chiar îi spune Anastasiei „Sunt atras de tine ca o molie de flacără”. Rolul femeii pure este acela de a vindeca şi de a umaniza pe bărbatul prins în mrejele întunericului. Anastasia spune constant în film „lasă-mă să te ating”, „lasă-mă să îţi cunosc sufletul” sau „vreau să fim un culplu normal”; vrea să îl vindece de durerea lui şi să îl normalizeze, să îl salveze. Grey a devenit dominator, asemenea Bestiei din poveste, din cauza unei alte femei mai în vârstă (vrăjitoarea) care l-a introdus acestor practici de la vârsta de 15 ani. Rolul Anastasiei este acela de a-l vindeca (când află că aceasta este virgină replica lui Grey este „Unde ai fost toată viaţa?”, iar ea răspunde „Te-am aşteptat.”).

Film Fifty Shades of Grey. Bărbatul bestial/ animalic

Christian are 27 de ani şi povestea ne spune că a fost cu 15 femei şi şi-a început viaţa sexuală de la 15 ani cu o prietenă a mamei sale care l-a introdus în practicile BDSM şi l-a transformat într-un dominator. Filmul ne lasă de înţeles că el are un trecut întunecat şi plin de durere: a fost adoptat la vârsta de 4 ani, a cunoscut foamea şi pe corp are cicatrici misterioase pe care nu acceptă să fie atins.

Bărbatul cu instinct sălbatic poate fi potolit doar de o femeie cu spirit pur. Enervarea provine din faptul că puritatea unei femei este dată de un himen intact, că aceasta nu poate fi jumătatea adevărată a unui bărbat decât dacă îndeplineşte acest criteriu. Poveştile fenomen ale ultimului deceniu se bazează pe acest principiu, cum este şi modelul Twilight, unde avem iarăşi o fată virgină şi un bărbat cu vreo 100 de ani mai mare ca ea care trebuie salvat.

Deducem din asemenea relaţii că bărbaţii înaintează în vârstă degeaba, că degeaba au averi şi pot avea lumea la picioare dacă nu-şi găsesc o virgină care să le lumineze calea şi să-i ajute să se cunoască, să se vindece. Este o formă de minimizare atât a bărbaţilor, cât şi a femeilor. 50 Shades are succes datorită faptului că femeile nu doar că nu-l percep pe Christian ca pe un abuzator, dar îl percep ca pe un bărbat chinuit care trebuie salvat (de ele!). Cartea se vinde pentru că femeile se văd ca fiind Anastasia, se văd ca urmând paşii şi gândurile ei; femeile vor să-l salveze pe Christian şi vor să o facă cu orice preţ, chiar şi cel al abuzului. Pentru că ce înseamnă câteva curele şi palme la fund pe lângă măreţia sacrificiului şi a iubirii eterne care îi va urma? Este o formă aproape bolnăvicioasă prin care se arată cum percepe societatea la nivel global iubirea romantică şi mai nou sexuală!

Film Fifty Shades of Grey. Sexul vinde, dar sexul înfăşurat în romantism devine fenomen

Au existat reacţii din partea unor membri ai comunităţii BDSM* care atrag la rândul lor atenţia asupra faptului că această poveste este una abuzivă, că nu respectă regulile BDSM-ului privind siguranţa şi consimţământul informat. Experienţa erotică a lui Christian este net superioară celei a Anastasiei, iar cea din urmă nu are cum şi pe baza a ce să cunoască ceea ce este prezentat în contractul primit de la Grey (întrebarea „What is butt plug?” spune tot).

Mai mult, modul greşit în care este prezentată şi tratată această practică sexuală arată că nu asta e esenţa cărţii. Finalul în care Anastasia ţipă la Christian şi îl provoacă/ roagă să o pedepsească ca să poată simţi ce îl doare, să îl ajute să scape de furie este edificator. După ce primeşte cele 6 curele la fund ea plânge şi îi reproşează acestuia fix ceea ce ea însăşi a cerut: durerea. Scena este limpede şi arată că Anastasia s-a îndrăgostit de Christian şi că a acceptat practicile sexuale ale acestuia doar din dorinţa de a-l cunoaşte şi de a vedea unde anume sunt plasate rănile lui sufleteşti. A acceptat abuzul ca să înţeleagă durerea iubitului ei şi pentru a căuta astfel soluţii să-l salveze.

Acesta pare a fi visul secret al femeilor, ne lasă cartea/filmul de înţeles. Abuzul, umilinţa, deposedarea sexualităţii, ideea de a aparţine şi de a fi supusă doar unui bărbat, de a fi dominată, toate acestea sunt doar motive pentru care ele trebuie să suporte, obstacole pe care trebuie să le treacă pentru a ajunge la inima bărbatului. Cam ca Ana lui Manole din balada românească. Acestea sunt luptele pe care trebuie să le ducă femeile pentru iubire; dacă prinţii din poveşti se luptă cu balauri pentru prinţese, prinţesele trebuie să se lupte cu violenţa proprilor prinţi pentru a ajunge la ei. Mai mult, atunci când o asemenea poveste se încheagă, ea are la bază ideea şi măreaţa fantezie a lui „the only one”, a unicului. Femeile vor să fie unice, să fie muze, să fie lumina care ghidează bărbatul, vor să supună bărbatul fix prin această legătură de dominant-dominată. Christian are grijă constant în film, ca un abuzator perfect, să îi amintească că nu a mai dormit niciodată lângă o femeie, că nici o iubită nu i-a cunoscut mama, că nici una nu e ca ea, că ea e specială, că fără ea nu poate; iar ea devine astfel din ce în ce mai legată de el. Ce e drept această legătură este puternic ajutată şi de capacităţile lui Christian Grey de a fi un real stalker nepermiţându-i să plece de lângă el, urmărind-o, venind în apartamentul ei pe neaşteptate.

Pericolul trăirii unui asemenea prototip de relaţie este acela că femeia nu mai trăieşte pentru ea, ci pentru a-l salva, pentru a-l înţelege, pentru a-l satisface, pentru a-l mulţumi, pentru a-l ajuta pe El. În loc să facă toate acestea pentru ea. Femeia care suferă de sindromul salvării este cea care are nevoie să fie salvată, iar salvatorul va fi întotdeauna bărbatul, abuzatorul. Femeia care trebuie să fie salvată are riscul crescut de auto-abuz şi abuz. Femeia care trebuie salvată este vulnerabilă, slabă, victima perfectă. Mai mult, în volum, Christian îi spune Anastasiei că toate orgasmele ei îi aparţin lui, pentru că el i le-a dat; în film acestea lipsesc cu desăvârşire. Se simte însă limpede deposedarea femeii de plăcere, de propria sexualitate. Femeia devine astfel martor al propriei plăceri, nu un motor al acesteia. Plăcerea înafara bărbatului unic nu poate exista şi nici nu trebuie. Altfel o femeie ar fi liberă, şi nu ne dorim asta, nu?

BDSM-ul e doar suprafaţa sub care stă cocoloşită ideea greşită prin care societatea priveşte dragostea şi romantismul. Reacţiile au fost la adresa BDSM-ului şi violenţei asupra femeilor, dar consider că reacţiile cele mai puternice ar trebui să fie la adresa acestui mod nociv de a privi femeia ca victimă şi relaţiile acesteia cu bărbaţii, la modul în care ele sunt educate să iubească. Pentru că şi iubirea şi gesturile romantice se învaţă. Nu ne-am născut şi nu avem instincte de a oferi trandafiri roşii celei pe care o iubim sau de a-i desena inimioare; aceste gesturi sunt culturale, sunt educate, sunt învăţate. Cu fiecare carte, cu fiecare film romantic ne educăm -fără să percepem în mod conştient- ideile privind dragostea şi relaţiile. Este nevoie să discutăm despre 50 Shades of Grey, este necesar să ne analizăm şi să vedem dacă noi însene nu suntem Anastasii în aşteptarea bestiei perfecte pe care să o salvăm. Ştiu că eu am fost una.

*BDSM este un termen ce denotă o gamă largă de practici sexuale, incluzând jocuri de rol, dominanţă/subordonare, constrângere, sadomasochism şi alte dinamici interpersonale. BDSM este prescurtarea denumirii din limba engleză „Bondage & Discipline, Dominance & Submission, Sadism & Masochism”. (mai multe puteţi citi aici)