Victor Ponta acceptă ca alegerile locale să aibă loc pe 28 iunie „doar dacă România scapă de coronavirus”. Vosganian: Decizia finală peste două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta & Ludovic Orban / FOTO Mediafax Foto
Victor Ponta & Ludovic Orban / FOTO Mediafax Foto

Preşedintele Pro România Victor Ponta a declarat marţi, la finalul negocierilor cu premierul interimar Ludovic Orban că acceptă ca în data de 28 iunie să aibă loc alegerile locale doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. De cealaltă parte, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a precizat că formaţiunea din care face parte va anunţa decizia peste două săptămâni.

„Să strângem semnături în această perioadă înseamnă să răspândim boala. Suntem de acord cu data de 28 iunie pentru alegeri locale, doar dacă nu mai avem coronavirus cu 60 de zile înainte, adică până pe data de 28 aprilie. Altfel, este o iresponsabilitate. Dacă vrem să avem alegeri locale pe 28 iunie, data maximă de emitere a hotărârii de guvern este 13 aprilie, a anunţat preşedintele AEP. Sunt ţări care au anunţat că nu vor mai face alegeri, deşi le aveau programate. Să te ţii să faci alegeri în plină epidemie înseamnă să fii iresponsabil”,, a declarat Victor Ponta, după discuţiile de la Palatul Victoria. 

„Am convenit sa luam decizia finală peste două săptămâni în funcţie de evoluţia coronavirusul”, a afirmat vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite