Vasile Blaga agreează ideea alegerilor interne pentru desemnarea candidatului PDL la prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PDL, Vasile Blaga FOTO Adevărul
Preşedintele PDL, Vasile Blaga FOTO Adevărul

Preşedintele democrat-liberal Vasile Blaga a declarat luni că îmbrăţişează ideea lui Călin Popescu Tăriceanu, de a organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, însă spune că, pentru a putea fi pusă în aplicare, ar trebui să voteze cei 300.000 de membri ai PDL.

Blaga a fost întrebat care este stadiul adunării propunerilor din teritoriu privind portretul viitorului prezidenţiabil PDL. „Sunt termene până la care colegii mei transmit domnului secretar general, nu numai cei din Birou, ci şi cei din ţară. Iar după aceea o să le analizăm. Dar nu-i nicio grabă”, a răspuns liderul democrat-liberal.

Întrebat dacă ideea lui Călin Popescu Tăriceanu nu s-ar putea aplica şi la PDL, Blaga a răspuns: „Este o idee pe care eu o îmbrăţişez". „Să vedem cum s-ar putea pune în aplicare din punct de vedere tehnic, pentru că în aceste alegeri interne normal ar trebui să voteze cei 300.000 de membri. Dar este o idee pe care eu, de principiu, o agreez. S-a practicat în Franţa, ultima oară cu foarte bune rezultate pentru Hollande şi stânga franceză”, a mai spus Blaga.

Vasile Blaga a declarat vineri, la Târgu Jiu, că nu înţelege „graba” unora de a stabili cine va candida la prezidenţiale din partea PDL. El a spus că Adriean Videanu, care şi-a arătat disponibilitatea de a fi prezidenţiabilul PDL, este unul dintre posibilii candidaţi. Liderul PDL a mai spus că doar în urma Convenţiei Naţionale din luna mai se poate lua o decizie în privinţa viitorului candidat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite