Traian Băsescu-şef de partid

Traian Băsescu, la Congresul PMP FOTO Mediafax

Nu ştiu cât de mulţumit ar putea fi fostul preşedinte Traian Băsescu, la aproape o săptămâna de la oficializarea condiţiei sale de „El lider maximo“  al Partidului Mişcarea populară, formaţiune rebotezată ca urmare a dorinţei lui exprese în Mişcarea populară, de ecourile în mass-media ale revenirii sale, cu arme şi bagaje, în prim-planul vieţii politice.

Dacă judecăm după numărul masiv de delegaţi la congresul de săptămâna trecută- vreo 5000, după banii cheltuiţi pentru aducerea acestora la Bucureşti, după lungul timp de reflecţie de care a avut nevoie fostul preşedinte pentru a se înscăuna în fotoliul anume comandat pentru domnia sa încă de pe vremea în care mai făcea agenda zilnică, cel puţin mediatică a României, dl. Băsescu nu ar avea prea multe motive de mulţumire.

Ziarele şi televiziunile serioase şi independente, e drept, tot mai puţine la număr, s-au limitat în a furniza informaţii, imagini şi comentarii relativ sumare. Cele afiliate au preamărit decizia lui Traian Băsescu, iar postul de casă b1tv şi Sabin Orcan, un fel de Rodica Culcer după o operaţie de sex, au jubilat de-a dreptul. A mai fost disputa cu Şerban Foarţă cunoscut ca neprieten al dlui Băsescu, lucru care trebuia să fie cunoscut de organizatorii Congresului când au ales ca o melodie a formaţiei Phoenix, compusă pe versurile poetului timişorean să le devină imn. În rest, tăcere. Tăcere sau normalitate.  

Nu fiindcă vestea că fostul preşedinte care, până în urmă cu un an şi jumătate, ne asigura că după încheierea celui de-al doilea mandat constituţional îşi va vedea de pensie şi de nepoţi, şi-a mai încălcat o dată promisiunea, nu ar fi fost una importantă. Dl. Băsescu a avut nenorocul ca ziua Congresului să facă parte dintr-o serie de zile în care prima pagină o ţine dl. Gabriel Oprea, cel căruia fostul preşedinte i-a acordat cam prea la repezeală vreo două stele de general. Una dintre multele sale decizii nesăbuite. Unde mai pui că „scandalul Oprea”, unul departe de a se fi încheiat, a fost dublat de cearta la scenă deschisă dintre obraznicul premier plagiator şi cu dosar penal pe nume Ponta Victor Viorel , nepăsător atunci când e vorba de reguli şi cutume politice şi diplomatice majore, individ cu comportamente de personaj extras din Groapa lui Ouatu, şi preşedintele Klaus Iohannis.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii. În marile democraţii occidentale, foştii preşedinţi nu mai revin în politică, după încheierea mandatului. Ei deţin funcţii şi însărcinări simbolice, sunt invitaţi la evenimente protocolare majore, îndeplinesc misiuni de bune oficii, scriu cărţi sau îşi scriu memoriile, joacă tenis şi ţin conferinţe evident foarte bine plătite. În România e altfel, iar acest altfel nu începe odată cu dl. Traian Băsescu. Pe 17 ianuarie 1997, la puţină vreme după ce a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa contracandidatului său, dl. Emil Constantinescu, dl. Ion Iliescu opera mişcări lesne comparabile cu cele întreprinse în ultima vreme de dl. Traian Băsescu. În cadrul unei Conferinţe extraordinare a PDSR a fost ales în fruntea partidului, iar în anul 2000, jucându-se cu Constituţia precum se juca Ghiţă Pristanda cu steagurile, în faţa pericolului reprezentat de alternativa Corneliu Vadim Tudor, dl. Iliescu a redevenit preşedinte.

Sigur, în condiţiile de azi, Constituţia nu îi mai acordă nicio şansă dlui Băsescu pentru a reveni la Palatul Cotroceni. Nu prea cred nici că fostul prim om în Stat îşi doreşte cu adevărat să candideze primăvara viitoare la Primăria Capitalei. Poziţia de şef de partid, oricât de mică, de neimportantă şi de artificială ar părea Mişcarea Populară astăzi, un partid mai degrabă guraliv decât consistent şi cu doctrina, alta decât apărarea lui Traian Băsescu şi a puţinilor săi fideli, îi conferă un plus de vizibilitate fostului preşedinte. Care nu va mai putea fi acuzat că vorbeşte în nume propriu, că ocupă spaţiul public doar fiindcă acesta este lăsat liber de mult prea tăcutul preşedinte Klaus Iohannis.

Oricât de straniu ar părea, nu cu PSD şi nici muribundul politic Victor Ponta va avea ceva de împărţit în viitor dl. Băsescu. Nici măcar dl. Liviu Dragnea care, dacă facem abstracţie de problemele sale cu justiţia, pare a se ţine foarte bine în şaua politicii româneşti, nu reprezintă o ţintă reală pentru Mişcarea Populară şi dl. Traian Băsescu. Ci adormitul, bicefalul PNL. Un partid lipsit de un lider autentic şi pe care dl. Băsescu îl cunoaşte cum nu se poate mai bine. Nu numai în componenta lui fostă pedelistă, ci în ansamblul său. Şi aceasta de pe vremea când era copreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A), cea în numele şi cu sprijinul căreia Traian Băsescu a ajuns în urmă cu 11 ani la Cotroceni.

Pentru că, în ciuda aparenţelor, în pofida faptului că PNL are în persoana dnei Alina Gorghiu un copreşedinte tânăr, nici componenta cu adevărat penelistă sau pretins astfel din incertul PNL, nu s-a reformat radical. Nici măcar la nivel de personal. Cu atât mai puţin când vine vorba despre tactică şi strategie politică. PNL, adevăratul concurent al Mişcării Populare, e pentru moment un partid adormit. Căruia dl. Băsescu nu se gândeşte nicidecum să îi dea deşteptarea, ci doar să îi facă somnul cât mai plin de coşmaruri.

Va putea face asta doar dacă Elena Udrea nu îi va da domniei sale coşmaruri. Cea pe care fostul preşedinte o socoteşte şi o declară cel mai semnificativ şi performant produs al său ştie multe. Ştie şi să îşi joace tăcerile. S-a văzut aceasta miercuri, cu ocazia circului din Parlament legat de persoana sa. Iar Traian Băsescu are nevoie de tăcerile Elenei Udrea. Cum are nevoie şi Mişcarea Populară.