Tensiuni alimentate politic

„Nu e în fişa postului şefului Statului să intre în dispută cu un politician din opoziţie dintr-o ţară străină.”  FOTO Presidency.ro

Nimic, niciun argument, cu atât mai puţin unul legat de strategii electorale adoptate în vederea unor alegeri viitoare, nu justifică declaraţiile revizioniste, naţionalist-xenofobe făcute la Tabăra de vară a tineretului maghiar din Ardeal de la Borzont, judetul Harghita, de către Vona Gábor, preşedintele unui partid extremist maghiar pe nume Jobbik.

Liderul în chestiune a profitat, în cel mai fraudulos şi josnic chip cu putinţă, de o vizită în România şi de ocazia unui discurs la respectiva şcoală de vară spre a regenera cartea de vizită profund neeropeană şi a realimenta cardul de credit politic al partidului pe care îl conduce cu un pernicios capital provenit din reziduurile resentimentare ale unor nefericite experienţe ale istoriei.

Daunele elucubraţiilor militaro-istorice ale politicianului maghiar sunt încă şi mai grave şi cu atât mai consistente dacă luăm în calcul detaliul că ele s-au manifestat în faţa unor tineri, oameni născuţi după 1989, în două ţări foste comuniste cu un pasiv aproape mitic de adversitate şi resentimente, dar pe care apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO nu doar le îndeamnă, ci chiar le obligă la privirea către viitor, la bună înţelegere, normalitate, echilibru şi prudenţă. Buna înţelegere şi vecinătatea cumsecade dintre România şi Ungaria trebuie să reprezinte în ambele ţări un interes naţional major, derivat între altele şi din condiţia de aliaţi în organismele euro-atlantice menţionate mai sus.

Şi aceasta pentru că e limpede pentru oricine că Europa instituţionalizată, Uniunea Europeană şi NATO nu vor mai accepta niciodată izbucnirea unor conflicte interetnice, după precedentul sângeros din fosta Iugoslavie. Stau mărturie reacţiile tot mai ferme, atitudinea tot mai pronunţat negativă, dezavuările din ce în ce mai repetate şi mai categorice la adresa derapajelor naţionaliste ale guvernului maghiar condus de premierul Viktor Orbán.

Ministerul de Externe român a reacţionat prompt şi corect în faţa provocărilor lansate de Vona Gábor, iar răspunsul şi luările de poziţie venite din partea autorităţilor maghiare au fost în conformitate cu cele mai stricte uzanţe europene, eliminând orice suspiciune de solidaritate între guvernul Ungariei şi liderul partidului Jobbik. Nici Jobbik, nici dl. Vona nu reprezintă opinia oficială a Ungariei, lucru corect subliniat în răspunsul Ministerului de externe maghiar. În plus, legea română permite măsuri de sancţionare şi de prevenire a unor recidive ale lui Vona Gábor prin declanşarea de către Parchet a procedurilor la capătul cărora acesta poate fi declarat persoană indezirabilă.

Oricât de grave, de pernicioase, de paranoice, de smintite au fost alegaţiile politicianului maghiar, ele nu justifică nepotrivitele şi disproporţionatele replici ale preşedintelui Traian Băsescu ce s-au făcut auzite la Izvoru Mureşului. Reacţiile îmbăţoşate ale d-lui Băsescu au fost evident necumpătate, în totală discordanţă cu uzanţele şi cutumele europene.

Nu e în fişa postului şefului Statului să intre în dispută cu un politician din opoziţie dintr-o ţară străină. Mai mult decât orice alt cetăţean român, fie el de etnie română sau maghiară, dl. Băsescu s-ar cuveni să conştientizeze şi să îşi raporteze declaraţiile la realitatea că relaţiile normale cu Ungaria sunt un punct de trecere obligatoriu spre relaţiile occidentale ale României. Nu recursul la fluierături, nu comportamentul de stadion la care îndeamnă pe nepusă masă dl. Traian Băsescu sunt instrumentele dialogului româno-ungar care e cât se poate de îngrijorător că e confundat de preşedintele român cu un derby Steaua- Dinamo.

Dacă principalul responsabil cu politica externă a României constată existenţa unor abateri repetate de la regulile de bună vecinătate dintre România şi Ungaria, dacă socoteşte că liderii maghiari îşi depăşesc atribuţiile şi se prevalează de statutul de persoane particulare pentru frecevente vizite cu intenţii nu tocmai oneste pe teritoriul ţării noastre, el are la dispoziţie calea dialogului oficial.

Or, nu prea avem ştiinţă ca în ultimii ani să fi avut loc întâlniri oficiale la nivel înalt între preşedintele României, dl. Traian Băsescu, şi preşedintele Ungariei, dl. Ader János. Cu premierul maghiar Viktor Orbán dl. Băsescu s-a întânit destul de frecvent, chiar în spaţiul Universităţii de vară de la Tuşnad, universitate pe care acum preşedintele român se gândeşte să o interzică nu prea se ştie bine cum. Iar atunci când preşedintele român s-a văzut cu prim-ministrul maghiar, a fost doar pentru ca dl. Băsescu să îşi exprime caldele sentimente de prietenie şi gratitudine faţă de tovarăşul lui de “familie politică”. Asta în pofida faptului că atitudinea guvernului maghiar şi a FIDESZ, partidul condus de dl. Orbán, au făcut mai demult ca Ungaria să fie privită drept ceea ce dl. Băsescu califică abia acum drept “factor de instabilitate în politica minorităţilor”. Iar dacă dialogul oficial eşuează, există posibilitatea recurgerii la ajutorul UE sau NATO. Care sunt absolut sigur că nu au privit cu ochi buni declaraţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora România “îşi va asuma lidershipul punerii la punct a Ungariei”. Presa certifică acest lucru.

Retorica ascuţită la care a făcut apel în vremea din urmă preşedintele României e suspectă şi cred că nu sunt deloc neîntemeiate opiniile acelor analişti şi oameni politici care văd în ea interese electorale viitoare ale domnului Băsescu care se înfioară patriotic şi în privinţa Ardealului, şi în privinţa Republicii Moldova mai degrabă cu gândul la succesul în alegeri al Mişcării Populare.

Într-o zonă în care sensibilităţile naţionale sunt încă foarte acute iar suspiciunile încă larg răspândite şi exacerbate de interese politice, o înţelepciune elementară dictează prudenţă şi autocenzurarea acelor măsuri şi declaraţii de natură să zdruncine relaţiile interetnice. Iar buna vecinătate, relaţiile corecte dintre români şi maghiari sunt mai presus de interesele de moment al oricărui partid politic. Indiferent dacă acesta se numeşte Jobbik sau Mişcarea Populară.