Statistica şi România tehnocrată

Dacă datele furnizate vinerea trecută opiniei publice de Institutul Naţional de Statistică sunt adevărate, atunci România tehnocrată stă nesperat de bine. Cel puţin pentru moment. Avem parte de o creştere surpriză a PIB, cu 6% în serie brută şi cu 1, 5  % în trimestrul al doilea.

Mai puţin clar ne e, nu atât nouă, cât politicienilor cui datorăm această mană cerească ce s-a abătut ca din senin asupra României. Exaltat precum îl ştim şi profitând de faptul că ştirea a apărut chiar în ziua în care fostul ministru Eugen Orlando Teodorovici, cel care în guvernele conduse de el a fost pe rând, ministrul Fondurilor Europene şi ministrul Finanţelor, îşi sărbătorea aniversarea, dl. Ponta şi-a revendicat vineri, fie şi indirect, printr-o postare pe facebook, succesul.

Se văd, ne încredinţează dl. Ponta, rezultatele măsurilor înţelepte şi curajoase adoptate de PSD pe vremea când se afla la guvernare. Fostul premier are în vedere scăderea semnificativă a TVA, creşterea salariului minim pe economie, măririle de salarii în Educaţie şi în Sănătate (care sunt pe mai departe scandalos de proaste), dar şi o absorbţie destul de semnificativă a unor fonduri europene. Absorbţie mult mai mare, decât aceea cu care se poate lăuda acum, în acest moment guvernul Cioloş, plecata ministresă Ana Costea şi gureşul ministru în funcţie Cristian Ghinea. Un june anticomunist feroce care din 2006, când a făcut-o de oaie într-un comentariu publicat pe Hotnews, şi până azi sper să fi aflat că unul e dramaturgul Dumitru Radu Popescu şi altul ideologul comunist Dumitru Popescu-Dumnezeu.

Succesul şi-l revendică, fireşte, şi guvernul condus de dl. Dacian Julien Cioloş. Un guvern care ar fi chiar unul bun dacă l-ar avea pe mai departe prim-ministru tot pe dl. Cioloş şi toţi miniştrii destoinici, aşa cum cred că sunt dl. Mircea Dumitru (care, în fine, m-a făcut să mă simt mândru că şcoala românească este condusă de un astfel de înalt demnitar care nu a uitat că înainte de orice este profesor şi de la care sper să pună, în al 12 lea ceas ordine şi în haosul şi falsul interminabil de la Universitatea din Oradea) sau dl. Vlad Voiculescu de la Sănătate.

Dincolo însă de astfel de dispute ce ţin, e adevărat, nu doar de chestiuni de iniţiative ori de proprietate intelectuală, câteva lucruri rămân incontestabile.

Creşterea PIB-ului e, pe mai departe, ca în vremea zisului boom din vremea guvernării Tăriceanu, bazată eminamente pe consum. Creşterea infirmă prognozele apocaliptice ale multor analişti improvizaţi, îndeosebi ale erinicului domn Bogdan Chirieac, un ins ce în sinea lui se imaginează un reuşit amestec între fostul secretar de Stat Henry Kissinger şi politologul Zbigniew Brzezinski şi anunţă pentru anul viitor apocalipsă după apocalipsă. A mai făcut-o şi acum doi ani, nu i-a ieşit, însă, cu toată dragostea, morsa competentă perseverează.

Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că respectiva creştere economică se cuvine a fi cu maximă responsabilitate gestionată. Şi că domnul Cioloş şi cine îi va urma la Palatul Victoriei – dacă va urma tot domnia-sa cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine!- vor trebui să se gândească şi că a venit demult vremea investiţiilor adevărate.

Tocmai de aceea nu mi se pare defel corect că la rectificarea bugetară operată săptămâna trecută au fost tăiate din fondurile Ministerului Transporturilor. Un domeniu în care e dezastru. Şoselele sunt proaste, autostrăzile sunt la rându-le în suferinţă şi insuficiente, la CFR Călători mai e puţin şi intrăm definitiv în criză. Locomotivele sunt vechi, se defectează tot mai des pe parcurs, iau îngrijorător de frecvent foc, siguranţa circulaţiei e în derivă. Vagoanele sunt la rându-le şi inconfortabile, dar şi puţine, infrastructura e la pământ, calea ferată, terasamentele, podurile şi podeţele tot mai nesigure, evenimentele în trafic din ce în ce mai numeroase, iar de întârzieri nu mai răspunde nimeni.

Nu avem spitale noi, vorbim doar ca să ne aflăm în treabă că ar fi bine ca să nu fie rău să construim, în fine, patru spitale regionale.

Şcolile sunt vechi, nerenovate, numai de ochii lumii superficial spoite. Cum mai sunt puţine zile până la începerea noului an de învăţământ sunt pregătit deja să aud aceleaşi şlagăre învechite despre lipsa autorizaţiilor sanitare şi despre instituţii de învăţământ ce au grupurile sanitare în curte. În universităţi nu stăm defel mai bine.

Sigur, statisticile cu cifre în creştere sunt îmbucurătoare. Mai avem însă nevoie şi de altceva. Mai e nevoie şi de fapte.