Sondaje

Pe măsură ce se apropie data alegerilor prezidenţiale, se înmulţesc sondajele de opinie menite să le aproximeze câştigătorii. Să fie oare această multiplicare a consultării opiniei publice un lucru bun? Reflectă ea cu adevărat realitatea? Sunt aceste sondaje utile electoratului şi cu adevărat folositoare partidelor şi persoanelor competitoare?

Prima problemă e că ele operează cu mult prea multe necunoscute, cea mai frapantă fiind aceea că, în fapt, până în acest moment nu prea sunt cunoscuţi cu certitudine numelor celor care în noiembrie vor cere votul electoratului.

Sigur e doar numele candidatului stângii, preşedintele PSD Victor Ponta, actualul prim-ministru. Care în platforma electorală făcută publică în urmă cu mai bine de o săptămână la Craiova, cu ocazia lansării oficiale a candidaturii sale, în faţa a 6000 de pesedişti şi în compania unor vorbitori ce au spus verzi şi uscate (e drept, mai corect ar fi să spun verzi şi înmuiate, dacă nu chiar ude de-a dreptul) s-a manifestat mai curând tot ca premier şi mai puţin ca posibil viitor preşedinte.

Au existat în discursul candidatului PSD unele omisiuni ce s-ar cuveni să dea de gândit. Dl. Ponta a preferat să nu spună mai nimic, oricum nimic original, bunăoară, despre ceea ce are de gând să facă în calitate de virtual arhitect şef al politicii externe a României. Un domeniu în care mai toţi analiştii politici serioşi cred că ţara noastră va avea de făcut faţă foarte curând la numeroase provocări majore. Ce vor veni, în principal, din partea aşa-numitei vecinătăţi apropiate. O vecinătate ce nu se limitează la imprevizibila Rusie a lui Putin, ci şi la Republica Moldova. O ţară în care, în toamnă, vor avea loc alegeri ce e foarte posibil să aducă cu ele nedorita revenire la putere a comuniştilor. Realitate ce va impune, fără doar şi poate, o reconfigurare a politicii Bucureştiului faţă de Chişinău.

În zona dreptei, lucrurile sunt pe mai departe neclare. Nu e deocamdată limpede cine va fi cu adevărat candidatul partidului rezultat din contopirea artificială a PNL cu PDL, dl. Klaus Johannis sau dl. Cătălin Predoiu. Deşi e mai mult ca sigur că pe 9 august, dacă nu cumva va interveni o nouă amânare deloc de bun augur, alesul va fi primarul Sibiului. Cu toate acestea, dl. Predoiu a declarat cu puţine zile în urmă că nu ar fi nicidecum util ca numele candidatului partidului nou creat să fie bătut în cuie în cursul acestei luni, că acesta ar putea fi numai unul de etapă, că ar trebui luate în calcul şi sondajele din luna septembrie şi că, în funcţie de rezultatul acestora, s-ar cuveni să se procedeze la reajustări. În plus, dl. Mihai Răzvan Ungureanu, ales acum vreo 10-12 zile prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni, a declarat la începutul săptămânii trecute, la Adevărul live, că nu a abandonat cu totul gândul de a candida. D-na Monica Macovei, deşi încă membră PDL, intenţionează să concureze ca independentă, iar Partidul Mişcarea Populară nu sacrifică, cel puţin pentru moment, candidatura d-lui Cristian Diaconescu.

În pofida acestor necunoscute, două sondaje ale căror rezultate au fost  făcute publice în ultima decadă a lunii trecute, pe 22 şi pe 26 iulie, îi indică drept competitori în turul al doilea pe dl. Ponta şi pe dl. Johannis. E, de altfel, singurul lucru asupra cărora nu se contrazic CURS şi BCS, institutele ce au efectuat  sondajele sus-menţionate.

În sondajul CURS, comandat de Fundaţia România noastră, înfiinţată de Mircea Geoană, se arată că dl. Johannis ar pierde în turul al doilea, indiferent dacă l-ar avea drept adversar pe dl. Ponta sau pe dl. Geoană însuşi, în vreme ce sondajul efectuat de BCS la solicitarea Partidului Mişcarea Populară indică pentru prima oară faptul că premierul ar putea rata prezidenţialele, în cel mai ortodox chip cu putinţă, în faţa primarului Sibiului. E drept, diferenţa ar fi doar de aproximativ un procent, sub marja de eroare. Ne reamintim că marja de eroare a servit la a justifica multe bâlbe sociologice la recentele alegeri europarlamentare. Pe cine să crezi?

Fără îndoială că astfel de sondaje, cu rezultate contrarii şi contradictorii, comandate de partide sau formaţiuni politice, de fundaţii intens politizate vor spori în săptămânile şi lunile viitoare. Oricât ar părea de bizar, o atare perspectivă e una fals-democratică şi e departe de a însemna un indiciu al unei maturizări de substanţă a vieţii politice româneşti.

În Statele Unite, ţară cu o democraţie consolidată, ai cărei conducători se aleg liber de mai bine de 200 de ani, lucrurile stau cu totul diferit. Pe toată perioada procesului electoral se fac cunoscute rezultatele a două sau trei sondaje de opinie. Acestea sunt rodul muncii unor institute specializate prestigioase, cu blazon şi cu istoric, acreditate şi, mai presus de toate, independente de orice influenţă din partea politicului. Sondajele acestea nu sunt comandate şi nici plătite de participanţii la alegeri şi, de regulă, rezultatele lor sunt convergente şi confirmate de rezultatele finale. Orice fel de încercare de manipulare e exclusă,  fie şi numai pentru motivul că discrepanţele prea mari între estimări şi rezultatele finale ar conduce la compromiterea gravă a institutului ce a furnizat date greşite şi la scoaterea imediată a acestuia de pe piaţă.

Partidele şi candidaţii comandă şi plătesc sondaje, însă ele sunt şi rămân de interes propriu şi de uz intern, rostul lor fiind acela de a determina reconfigurări ale acţiunilor menite să le maximizeze şansele de câştig, nicidecum să manipuleze.

Sigur, toate acestea se petrec într-o ţară care, departe de a fi perfectă, înseamnă pentru mulţi un etalon al democraţiei. Comparaţia între ceea ce se întâmplă peste Ocean şi ceea ce se petrece la noi ar putea fi socotită, exact din acest motiv, prematură şi deplasată. Dacă am schiţat-o, e şi numai pentru a mai aminti încă o dată că mai e mult până departe. Dar şi că stă în puterea electoratului ca şi în aceea a politicului să mai diminueze decalajul.