Societatea în care învingătorul ia totul

Am să fac ceva ce nimeni din tabăra cealaltă nu a făcut vreodată – am să urez succes noului guvern Iohannis, cu toată sinceritatea. Am să transmit că sper, pe bune, să urmeze „O nouă speranţă“ şi nu „Imperiul Contraatacă“.

Am să reiau atitudinea pe care şi Victor Ponta a avut-o, dacă vă mai amintiţi, şi faţă de MRU - când i-a transmis că s-ar bucura să aibă succes, pentru că succesul unui guvern înseamnă succesul tuturor, că ţară.

României nu trebuie să îi meargă mai rău, ci mai bine. Taxele trebuie să continue să scadă pentru cei ce muncesc (şi, aş adăuga eu, să crească pentru zona marelui capital - dar aici, e poveste lungă). Veniturile vor trebui să continue să crească. Sărăcia va trebui să scadă, la fel şi corupţia. Inegalităţile vor trebui combătute. Fondurile europene vor trebui atrase. Tot ce va face bine noul guvern va aduce veşti bune pentru români. Şi tare mi-aş dori să simtă toţi că bătălia politică e una, dar Statul român, bunăstarea celor din jur, democraţia şi libertatea sunt altceva.

România ar fi putut să fie (ca orice democraţie consolidată) o ţară în care să coexiste mai multe tabere politice, fără să aibă dorinţa de a se anihila total. O democraţie pluralistă înseamnă coexistenţa unor legitimităţi multiple – sunt la fel de legitimi şi cei câteva zeci de mii de români ieşiţi în stradă, dar şi cele câteva milioane de români care au venit la vot la alegerile din trecut, pentru a vota reprezentanţii lor în Parlament, de exemplu. În mod normal, într-o democraţie, regula spune că majoritatea decide pentru minoritate, cu speranţa că această majoritate nu se întoarce împotriva minorităţii, pentru a o opresa şi marginaliza.

Personal, în aceste săptămâni, am avut privilegiul de a privi de la distanţă tot ce s-a întâmplat - am stat deoparte şi am analizat. Acum, după ce învingătorii din alegerile de anul trecut au preluat întreaga putere, pot fi trase concluzii. Nu comentez modul în care s-a luptat pentru acapararea întregii puteri (istoria va consemna asta, eventual). Acum, patima trebuie să treacă, iar munca ar trebui să fie singura care să conteze.

În alegerile de anul trecut, îmi amintesc un mesaj transmis de Victor Ponta către Klaus Iohannis, la a doua dezbatere pe care au avut-o împreună. Atunci, i-a transmis că el vrea să fie un preşedinte bun şi pentru cei care nu l-au votat. Acum, este timpul ca preşedintele care şi-a încheiat deja un an de mandat să transmită aceeaşi stare către toţi cetăţenii. Nu este (sau nu ar trebui să fie) preşedinte doar pentru cei care l-au votat sau doar pentru cei care au ieşit în stradă săptămânile trecute. Este şi preşedintele milioanelor de pensionari care se întreabă acum dacă pensiile le vor fi menţinute măcar la nivelul din aceşti ani. Este şi preşedintele celor din zonele sărace, din zonele rurale, din zonele izolate. Este şi preşedintele celor care nu îşi permit să meargă în cluburi sau să iasă în oraş, şi al celor cu mai puţină educaţie, şi al celor care se bazează pe Stat pentru un loc de muncă sau pentru un sprijin. Dacă va şti să facă o distincţie între partide (pe care şi le-a definit ca adversar, asemeni altor preşedinţi înaintea lui) şi cetăţenii care susţin partidele (da, există), va avea un mandat pozitiv. Iar, după ce va fi trecut emoţia acestui an de luptă (în care a contat mai mult acapararea întregii puteri decât exercitarea atribuţiilor constituţionale), poate că România va cunoaşte o perioadă de mai multă linişte şi atitudine constructivă.

Sigur că susţinătorii, de pe margine, vor continua să fie pătimaşi şi, pe alocuri, chiar iraţionali. Vor continua să spună că „votanţii noştri sunt mai legitimi decât votanţii celorlalţi”, că „românii care susţin câştigătorul sunt mai relevanţi decât cei care susţin perdanţii” sau că „tot ce s-a făcut până acum trebuie oprit şi reevaluat, pentru că este făcut de ceilalţi”. În realitate, însă, vor conta mai puţin discursurile şi mai mult deciziile. Nu contează cât de multă ură vor instiga formatorii din media sau câte ţinte false vor inventa de acum înainte – contează ce face Statul, ce decizii iau guvernanţii şi ce rezultate concrete se vor simţi în buzunarul românilor.

Nu sunt dintre cei care cred că partidele nu sunt legitime şi că politicienii sunt răul absolut – orice generalizare este periculoasă şi ascunde problemele reale. Există politicieni care se îndoaie după cum bate vântul câştigător şi politicieni verticali. Există oameni care se simt nereprezentaţi, dar există şi milioane de români care se simt în regulă cu partidele şi liderii pe care i-au votat. Cred însă că o putere (care acum are tot – putere executivă, majoritate comparabilă cu cea a USL din 2012, sprijin din partea tuturor instituţiilor, presă confortabilă şi societate civilă pasivă) are imensa responsabilitate de a da sens întregii societăţi, nu doar unei părţi a acesteia. Când vrei să impui regula „câştigătorul ia totul”, trebuie să fii conştient că rezultatul va fi asumarea întregii responsabilităţi pentru tot ce va urma, tocmai pentru că nu mai există nimeni care să ţi se poată opune în mod real. Iar cele două responsabilităţi imense care trebuie asumate sunt – menţinerea sistemului democratic în mod real şi continuarea creşterii bunăstării cetăţenilor. Aşadar, cu toată bună-credinţa, mult succes în acest sens!