Revolta din ALDE continuă. Încă un lider din teritoriu cere Congres şi îl critică pe Tăriceanu pentru că a ajuns să-i ceară „ajutor” lui Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul ALDE Oradea Dorin Corcheş adresează colegilor săi de partid o scrisoare deschisă, cerând convocarea unui Congres, în care „primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni, dar şi membrii simpli ALDE să aibă ocazia să-şi spună punctul de vedere”. El are mai multe întrebări referitoare la situaţia în care a ajuns partidul, inclusiv la faptul că liderul ALDE a ajuns să îi scrie preşedintelui Klaus Iohannis pentru a-i cere „ajutor”.

Scrisoarea deschisă postată de Dorin Corcheş pe Facebook:

„Având în vedere evoluţia evenimentelor politice, petrecute în ultima perioadă în interiorul ALDE, mă văd nevoit să iau atitudine şi să mă adresez dumneavoastră – membrilor şi simpatizanţilor ALDE, alături de care am construit acest partid.
Am fost determinat să fac acest demers de discuţiile purtate în ultima perioadă cu primari, consilieri locali, consilieri judeteni, precum şi cu membrii simpli ai ALDE care mi-au adresat următoarele întrebări, la care nici eu nu am reuşit să dau un răspuns.
- De ce au fost sancţionaţi doar membrii Birourilor Politice Teritoriale după rezultatul dezastros de la alegerile europarlamentare ?
- Care este motivul retragerii ALDE de la guvernare ?
- Cum de s-a ajuns la retragerea candidaturii d-lui preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu pentru alegerile prezidenţiale ?
- Care este motivul alianţei cu Victor Ponta ? Şi în baza cărui mandat au avut loc aceste discuţii aflate de membrii ALDE de pe facebook ?
- Cum de am ajuns să susţinem un candidat independent la alegerile prezidenţiale care nu doreşte să se afişeze cu liderii ALDE ? Ce câştigă ALDE din susţinerea acestui candidat independent ?
- Care este planul ALDE pentru viitor şi totodată care este strategia politică a partidului pentru anul electoral 2020 ?
ŞI LA FEL DE GRAV:
- Cum am ajuns ca în plenul Senatului, la alegerea preşedintelui Senatului în turul al II-lea să o susţinem pe Alina Gorghiu – candidatul PNL care ori de câte ori a avut ocazia l-a înjurat pe preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu ?
- Cum de s-a ajuns ca preşedintele partidului să folosească jigniri la adresa colegilor noştri ?
- Cum de s-a ajuns să renunţăm la grupul parlamentar de la Senat şi să afirmăm cu nonşalanţă că am fi dispuşi să renunţăm şi la grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor ?
- Cum am ajuns să-i scriem scrisori preşedintelui Klaus Iohannis – cerându-i ,,ajutor’’ împotriva propriilor colegi de partid ?
Toate aceste întrebări trebuie să-şi primească răspunsurile în cadrul unui Congres ALDE în care primarii, cosilierii locali, consilierii judeţeni, dar şi membrii simpli ALDE să aibă ocazia să-şi spună punctul de vedere.
Totodată doresc să subliniez faptul că nu putem fi de acord cu încălcarea Statutului şi a Regulamentului de aplicare a statutului ALDE şi în fiecare zi să constatăm că toţi membrii care iau atitudine faţă de unele decizii pripite să fie amenintaţi cu excluderea în loc să existe dialog şi consultare – aşa cum îi stă bine unui partid liberal.

Soluţia nu este să dăm afară tot partidul din partid până rămân doar membrii care sunt de acord cu tot ce afirmă conducerea, ci să găsim împreună o soluţie cât mai bună pentru viitorul Partidului ALDE”, semnează Dorin Chercheş în scrisoarea sa pe Facebook.

Pe lângă Oradea, şi filiale ALDE Dolj şi Prahova au cerut organizarea unui Congres extraordinar al partidului imediat după prezidenţiale.

Totodată, videpreşedintele ALDE Teleorman, Samuel Calotă, a afirmat public că îl „sfătuieşte pe dl Tăriceanu să se debaraseze urgent de combinatorii din jurul domniei ale”, el făcând referire la Daniel Chiţoiu, Varujan Vosganian şi Norica Nicolai.

„Îl sfătuiesc cu modestie pe domnul preşedinte Tăriceanu să nu abandoneze proiectele mari pe care le-a susţinut în timpul acestei guvernări, care au adus bunăstare românilor, să nu renunţe la ideile liberale care l-au consacrat pe scena politică şi să se debaraseze urgent de aceia care l-au influenţat în rău în luarea unor decizii şi care sunt combinatorii din jurul domniei sale! Altfel, ca partid, riscăm să nu mai contăm pe scena politică şi efectiv să dispărem”, a declarat Calotă.

Vezi şi: Cine sunt locotenenţii lui Tăriceanu. Traseişti politici şi probleme cu justiţia

Parlamentarii ALDE care au acceptat funcţii de la PSD vor contesta în instanţă excluderea din partid, astfel încât să amâne momentul plecării. Scopul? Puciştii încearcă să împingă ALDE într-o alianţă cu PSD pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, fără Călin Popescu Tăriceanu, susţin surse politice pentru Adevărul. Luni vor cere Congres. În paralel, Tăriceanu i-a convocat pe locotenenţii săi mâine la o discuţie informală

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite