Radu F Alexandru: „Respingem ferm o abordare de felul «homosexualii sunt bolnavi»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu F. Alexandru este tolerant cu homosexualii
Radu F. Alexandru este tolerant cu homosexualii

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, astăzi, referitor la legea propusă de Remus Cernea ce vizează homosexualii, că în România dezbaterea trebuie făcută fără prejudecăţi. Radu F. Alerxandru crede că această minoritate trebuie să aibă libertate deplină în a-şi organiza viaţa.

„Este un subiect care a fost extrem de fierbinte în cursul săptămânii trecute. Aşa cum bine ştiţi, de zece ani în România a fost adoptată legea care prevede libertatea opţiunilor individuale şi a opţiunilor sexuale. De aici mai departe este un subiect deschis, este un subiect în care nu intrăm pe un punct de vedere final, este o dezbatere pe care trebuie să o ducem eliberaţi de orice fel de prejudecată, eliberaţi de orice fel de resentimente şi de văzut în perspectiva timpului dacă lucrurile...“, a afirmat vicepreşedintele PDL.

Radu F. Alexandru a criticat afirmaţiile senatorului PNl Puiu Haşotti, care i-a catalogat pe homosexuali drept bolnavi.

„Ne-am pronunţat împotriva unor formulări total inadmisibile, de felul celor făcute de domnul senator Puiu Haşotti apropo de o propunere ... respectiv «homosexualii sunt bolnavi». Ne-am pronunţat ferm respingând o asemenea abordare. Dar este o discuţie pe care trebuie să o purtăm, gândindu-ne pe de o parte la atitudinea cetăţenilor României în urmă cu ceva vreme faţă de această minoritate“, a mai spus liderul PDL.

„Trebuie să ne gândim la experienţa internaţională, europeană şi nu numai şi să vedem dacă trebuie să lăsăm încă zece ani pentru a intra într-o normalizare deplină şi într-o libertate deplină, ca cetăţenii unui stat - sau în speţă pentru că vorbim despre România - să aibă deplina libertate de a-şi organiza viaţa aşa cum consideră fără să aducă niciun fel de lezare a spaţiului public şi a celor în mijlocul cărora trăiesc“, a continuat acesta.

Deputatul USL Remus Cernea a anunţat, în 12 aprilie, că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite