PSRO cere depolitizarea urgentă a ANAF
0PSRO, formaţiunea condusă de fostul social-democrat Mircea Geoană, solicită Guvernului începerea depolitizării Agenţiei Naţionale pentru Administraţie Fiscală în condiţiile în care această instituţie are probleme mari de imagine în urma scandalurilor în care au fost implicate ultimele persoane care au condus-o şi legăturile acestora cu lumea politică.
„România se află într-o situaţie fără precedent în Europa şi în lume. Ultimii 4 şefi ai ANAF, de la Chiţoiu, Blejnar, Pop şi acum Diaconu, au cel puţin câte un dosar penal. Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue şi trebuie să fie dublată de un efort la fel de energic în zona prevenirii acesteia, a transparenţei şi a bunei guvernări. În acest sens, Partidul Social Românesc atrage atenţia încă din luna septembrie 2015 că instituţii ale statului român, cum este cazul ANAF, trebuie să fie urgent depolitizate“, se arată într-un comunicat al PSRO.
Formaţiunea condusă de Geoană aminteşte că anul trecut ANAF se discuta despre adoptarea modelului Fisc-ului american, un lucru aproape imposibil de înfăptuit în situaţia de faţă. Însă, potrivit PSRO, o reformă în profunzime tot ar putea să aibă loc.
„Punerea sub acuzare a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Ştefan Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu, pentru favorizarea infractorului şi abuz în serviciu arată, încă o dată, nevoia de a pune în fruntea ANAF a unor profesionişti, oameni care să înţeleagă că sunt în serviciu public, nu în serviciu personal“, mai precizează cei din PSRO.
Reprezentanţii formaţiunii atrag atenţia că ANAF nu este singura instituţie ce trebuie să intre într-un proces de depolitizare şi profesionalizare, fiind nevoie ca acest proces să fie aplicat şi la Curtea de Conturi, Curtea Constiţutională, ASF, CNA, Televiziunea şi Radioul public.
Citete şi: