Motto: „If it looks like a duck, walks like a duck and quacks like a duck, then it’s a duck“.

Din motive ce se cer examinate şi psihanalizate, mulţi analişti chiar sagaci şi serioşi continuă să considere PSD un partid legitim, chiar şi când îl critică serios şi îi condamnă fără drept de apel conducerea. Întrucât se bazează pe false premise şi pe dorinţa de a trăi, în fine, într-o democraţie europeană, condusă normal, poziţia acestor analişti e eronată. Partea cea mai proastă este că irealismul lor alimentează una dintre cele mai tenace şi pernicioase iluzii privind viaţa politică românească. E vorba de natura, istoria şi rolul PSD.

Acest partid pare a nu pricepe mesajul protestelor de sâmbătă. Înţelegerea opacităţii lui la realităţile politice, economice şi sociale, reflectate de zecile de mii de protestatari ai „revoluţiei generaţiei noastre“, presupune o analiză riguroasă a traiectoriei fostului PCR. Bolşevizat masiv, după 1944, „îmbogăţit“ prin cooptarea de legionari, fascizat de Ceauşescu, preluat de Ion Iliescu şi transformat rând pe rând în FSN, PDSR şi PSD, acest partid e profund tarat şi marcat de o mentalitate antidemocratică, totalitară.

Simptomul contemporan al naturii totalitare a ideologiei lui e, azi, „statul paralel“, un inamic public la fel de imaginar, dar conspiraţionist eficient, ca evreii, cândva, pentru nazişti.

Simultan, e conectat, prin nenumărate fire şi reţele locale, regionale şi naţionale, la resursele statului. Controlând sever metodele de selecţie a suprastructurilor sale, acest partid s-a reprodus prin sciziparitate. A reprezentat iniţial elita politică impusă prin ocupaţia sovietică. Apoi cea securisto-nomenclaturistă trecută la capitalism sălbatic. Mai nou, e exponentul oligarhiei postcomuniste şi al mafiei baronilor roşii.

În toate aceste ipostaze şi-a prezervat, din generaţie în generaţie, structurile profunde. La fel, şi-a perpetuat şi ideologia totalitară, care-i conferă identitatea şi îi stabilizează structurile. De aici îi porneşte strategia, de aici îi pleacă şi tacticile.

Simptomul contemporan al naturii totalitare a ideologiei lui e, azi, „statul paralel“, un inamic public la fel de imaginar, dar conspiraţionist eficient, ca evreii, cândva, pentru nazişti. La rigoare, inexistentul „stat paralel“ poate justifica orice măsuri, oricât de arbitrare, oricât de barbare, adoptate de liderul partidului în numele combaterii ocultului vrăjmaş prezumtiv, al salvării „periclitatei“ naţiuni.

Întrucât combaterea corupţiei la nivel înalt chiar pare unora din dregătorii dâmboviţeni o practică alogenă, visceral străină de neam şi de ţară, unii din liderii partidului şi propagandiştii lor au dezvoltat, în temeiul acestui sentiment, un veritabil delir. Unul nu mai puţin persistent decât al bolşevicilor care au preluat puterea în Rusia acum exact un veac ori al naziştilor trecuţi la cârma Germaniei acum 85 de ani. Iată ce explică, între altele, obsesia acuzelor de teleghidare internaţională a DNA.

Dată fiindu-i natura, ar fi fost de-a dreptul miraculos ca PSD să se fi putut restructura, în pofida mai multor tentative, in corpore eşuate. Întrucât, spre a parafraza o zicală anglo-saxonă despre raţe, PSD înoată ca un monstru marin, înfulecă şi măcăne precum un monstru marin, rezultă că e chiar un monstru marin. Fără să-şi revizuiască agenda, acest monstru îşi suplineşte impotenţa reformistă prin versatilitate. S-a putut deci clona şi metamorfoza relativ abil şi mima, cu mai mult sau mai puţin succes, transformarea ba într-o formaţiune socialistă, ba, pentru uz intern, într-una ultranaţionalistă.

Pe această bază şi în temeiul absenţei unei opoziţii politice unite, ca şi a unei prese libere care s-o tragă la răspundere eficient, gruparea lui Dragnea se poate înţelege de minune, în complexul raport actual de forţe din Europa, cu premierul maghiar Orban, adeptul nominal de dreapta al unei democraţii iliberale. Iată ce clarifică aiuritoarea complicitate a UDMR cu un regim pe care nici o formaţiune central-europeană care se respectă nu-l poate găsi admisibil. Anemia Europei occidentale în faţa populismului răsăritean explică şi caracterul uimitor de refractar al regimului Dragnea la revendicări şi proteste.

Ameliorarea situaţiei din România nu va avea loc decât după evidenţierea nemiloasă a ADN-ului monstrului marin care domină ţara politic şi trecerea lui sub cuţitul chirurgical, care să-l modifice genetic.

În aceste condiţii, e futil să i se ceară PSD, în actuala sa formulă, să se înţelepţească şi să înveţe din masivele manifestaţii ale celui mai dinamic şi important segment al populaţiei, pe care tocmai îl pedepseşte, fiscal, prin declaraţia 600, de impozitare a veniturilor din activităţi independente. E zadarnic să i se ceară PSD să renunţe la ceea ce Liviu Avram afirmă a fi „agenda lui ascunsă“. Şi e în van să i se solicite acestui partid să accepte anticipate, de care, după un an de măgării politico-juridice, economice şi fiscale monumentale, are toate motivele să se teamă.

Nu mai puţin aiurea e să se edulcoreze realitatea antidemocratică a acestui partid, doar pentru că a fost ales de 18 la sută din electorat, înainte de a se delegitima repetat, prin aruncarea ţării în haos cu o frecvenţă halucinantă. Ori pentru că sondaje îndoielnice îl dau câştigător în eventuale anticipate.

Ameliorarea situaţiei din România nu va avea loc decât după evidenţierea nemiloasă a ADN-ului monstrului marin care domină ţara politic şi trecerea lui sub cuţitul chirurgical, care să-l modifice genetic.

Petre Iancu - Deutsche Welle