Problema Meleşcanu

În cuprinsul editorialului publicat vineri, consacrat învestirii celui de-al 45 lea preşedinte al Statelor Unite, îmi exprimam o seamă de îngrijorări legate de gradul de pregătire al diplomaţiei române spre a putea face faţă provocărilor care, fără doar şi poate, vor veni odată cu modificările de substanţă pe care le va aduce, în planul politicii externe americane, administraţia Trump.

La doar câteva ore de la postarea comentariului, întrebările îmi erau amplificate de felul în care a dat cu bâta-n baltă ministrul Afacerilor Externe al României, dl. Teodor Meleşcanu. În încercarea lui neizbutită de a-i da o replică acidă ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, dl. Hans Klemm. Acesta exprimase într-un interviu îngrijorarea ţării sale faţă de plănuitele modificări ale Codului Penalul şi faţă de Ordonanţele de urgenţă pregătite spre a-i face cheful d-lui Liviu Dragnea de ministrul Justiţiei, minusculul ins Florin Iordache.

Probabil amintindu-şi anii tinereţii petrecuţi în slujba politicii externe comuniste şi mult clamatul principiu ceauşist al neamestecului în treburile interne, septuagenarul Teodor Meleşcanu a devenit brusc băţos.

Şi aşa, pe nepusă masă, dl. Meleşcanu i-a cerut d-lui Klemm să nu mai discute direct cu presa românească, ci să vorbească doar cu el. Dovedind astfel cât de lipsit de eleganţă, de subtilitate, de diplomaţie poate fi cineva care, în nenumărate rânduri, a probat că nu se poate desprinde de ceea ce a învăţat odinioară şi a pus cu vârf şi îndesat în practică spre a-i fi pe plac lui Ceauşescu.

Cel care în decembrie 1989 încerca să mintă presa străină în legătură cu Revoluţia română, care nu a explicat niciodată convingător bănuitele lui legături cu moartea la Viena a lui Marin Ceauşescu, care a jignit diaspora română la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2014, a mai picat vinerea trecută un examen. Drept pentru care a primit un răspuns usturător din partea Ambasadei SUA.

Acest incident, la prima vedere minor, ne avertizează că dl. Meleşcanu, cel format la şcoala comunisto-ceauşistă a principiilor S.I.E.N. A., nu e deloc soluţia ideală pentru diplomaţia românească, aşa cum mincinos susţinea şeful său de partid, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. La ce să te aştepţi însă decât la minciuni de la dl. Tăriceanu de vreme ce respectivul este trimis în judecată exact pentru mărturie mincinoasă?

Anul care tocmai a început este capital pentru viitorul Europei, al UE şi al NATO. O lume întreagă se reconfigurează. Pentru moment, nu prea se ştie bine cum.

Pe lângă nenumăratele surprize şi răsturnări de situaţie ce vor veni de la Washington, surprize ce pot merge până la reconsiderarea principiilor de funcţionare a Alianţei Nord-Atlantice, ne putem aştepta la câteva seisme europene. Venite din Franţa, unde vor avea loc alegeri prezidenţiale şi unde câştigătoare ar putea fi candidata de extremă dreapta, Marine Le Pen, sau din Germania, unde nu avem nici o garanţie că va continua epoca Angela Merkel.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, relaţiile mai mult decât apropiate dintre preşedintele Igor Dodon şi preşedintele rus Vladimir Putin, declaraţiile neamicale la adresa României făcute de noul lider de la Chişinău, degradarea vizibilă a relaţiilor moldo-române înseamnă multe alte complicaţii.

Mă tem că dl. Meleşcanu nu are nicidecum capacitatea să le rezolve. Şi nu neapărat doar din pricina vârstei. Dl. Meleşcanu suferă de o gravă uzură ce ţine de mentalitate.