Preşedintele, concediile şi doctoratele

În urmă cu aproximativ o lună, au existat analişti şi jurnalişti care au detectat o anumită schimbare în atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis.

Intervenită nu de bună voie - asta e sigur -, ci ca urmare a scăderii dramatice în sondaje a domniei sale. Unde mai pui că pe 15 august, când a luat parte pentru prima dată în calitate de şef de Stat la sărbătorirea Zilei Marinei, dl. Iohannis a avut parte şi de huiduieli. Preşedintele văzând pe piele proprie că avea dreptate atunci când afirma că încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor.

Conform observatorilor în cauză, schimbările ar fi fost detectabile în felul în care şi-a regândit ori au fost regândite apariţiile publice ale primului om în Stat. Mai frecvente, poate chiar mai consistente, preşedintele depăşind într-o anumită măsură stereotipurile de comunicare de tipul „urmăresc cu atenţie faptul cutare”. Ar mai fi de menţionat strategicul început de concediu petrecut pe meleaguri româneşti şi plusul de discreţie din apariţiile doamnei Carmen Iohannis.

Probabil că hipersensibil fiind şi marcat de surpriza neplăcută a huiduielilor sus-amintite, dl. Iohannis a decis să îşi petreacă o parte din concediul de odihnă în ceea ce am fost înştiinţaţi a fi „o vizită cu caracter privat în Germania”. Acolo unde s-au stabilit, în primii ani de după 1989, părinţii domniei-sale. Am aflat că dl. preşedinte a plecat, modest, cu o cursă de linie. Numai că, iată, surpriză, presa cârtitoare a aflat că dl. preşedinte ar fi ajuns, aşa, pe sub ascuns, din Germania tocmai în Spania.

Aş vrea să precizez că nu ader defel la modul în care au comentat şi extrapolat informaţia nici Ion Cristoiu, nici Stelian Tănase.

După părerea mea, nu avem nici un motiv consistent să credem că dl. Iohannis s-ar fi săturat de România ori de jobul de preşedinte, că ar fi deprimat ori că trăieşte o dramă, aşa cum susţin respectivii comentatori. Problema e că domnia-sa nu a realizat ori nu vrea să realizeze că una e condiţia de primar, fie şi al unui oraş important precum Sibiul, şi alta condiţia de preşedinte. Un primar pleacă în concediu unde vrea el fără să spună unde, un preşedinte e obligat să facă publice destinaţiile sale.

Până şi primitivul, mult hulitul - et pour cause - Nicolae Ceauşescu ştia asta, cu toată secretomania comunistă românii fiind informaţi că insul în cauză se află la Neptun, la munte, la Predeal, pe insula Brioni, în vizită la prietenul său Iosip Broz Tito sau în Crimeea, la invitaţia ursului Brejnev. Iar cum d-lui Iohannis îi place să-i imite pe preşedinţii americani, ducând mâna la inimă atunci când se cântă Imnul Naţional, poate că n-ar fi rău să afle în sfârşit că cetăţenii de peste Ocean sunt obligatoriu ţinuţi la curent cu locul în care se află chiar şi vacanţă liderul lor, dar şi în privinţa stării de sănătate a acestuia. 

Poate că peste sus-menţionata omisiune în comunicare se va trece relativ uşor fiindcă, la urma urmei, chestiunea este minoră. Zile mai grele îl aşteaptă pe dl. Iohannis la finele acestei săptămâni ori la începutul săptămânii viitoare. Atunci când se aşteaptă să fie, în sfârşit, dat publicităţii, verdictul CNATDCU referitor la plagiatul evident al ministrului de Interne, dl. Petre Tobă. Un ins pe care mult prea des dl. Iohannis l-a apărat, l-a calificat drept super-profesionist, încercând să facă uitat detaliul că dl. Tobă a fost şeful Poliţiei Române şi secretar de Stat în vremea guvernărilor Victor Ponta. Bursa zvonurilor a fost extrem de generoasă în a găsi explicaţii referitoare la motivele acestei atitudini prezidenţiale mult prea binevoitoare. Iar în cazul în care dl. Tobă va fi scos la vopsea, speculaţiile vor deveni încă şi mai consistente. Iar dl. Iohannis va deţine un rol de prim-plan.

Încă de acum se aude că asupra CNATDCU se exercită tot felul de presiuni. Dacă ele vor da roade, prost nu vor ieşi doar CNATDCU, Ministerul Educaţiei, ministrul Mircea Dumitru sau guvernul Cioloş în frunte cu dl. prim-ministru. Ci însuşi dl. preşedinte.

Într-un editorial anterior, îi sugeram d-lui Tobă să îşi amintească de onoarea militară. O demisie a domniei-sale din funcţia de ministru ar fi simplificat multe. Dl. Tobă preferă să se ţină tare în şa. Dacă nu cumva este încurajat să facă asta fiindcă se vrea ca el să fie cel ce organizează alegerile parlamentare de la iarnă. Vom vedea şi cu ce consecinţe legate chiar de preşedinte, de credibilitatea şi de prestigiul lui.