UPDATE Ponta, la CCR: Din noiembrie nu vreau să mai vedeţi un conflict între preşedinte şi premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a cerut Curţii Constituţionale (CCR) să stabilească, pentru viitorul preşedinte şi viitorul prim-ministru, un cadru foarte clar de acţiune privind participarea la Consiliul European, pentru evitarea oricărui conflict. Consilierul prezidenţial, Claudiu Dinu, a susţinut că nu se poate vorbi despre un viitor conflict despre care nu ştie dacă va exista sau nu.

UPDATE Consilierul prezidenţial Claudiu Dinu a declarat, miercuri, că a susţinut la CCR că sunt trei decizii ale Curţii în problema reprezentării României la Consiliul European şi există suficiente criterii astfel încât această reprezentare să nu genereze pe viitor un conflict între preşedinte şi premier. Claudiu Dinu a prezentat în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale punctul de vedere al Administraţiei prezidenţiale în privinţa reprezentării României la Consiliul European, în aceeaşi şedinţă în care premierul Victor Ponta a susţinut punctul de vedere al Guvernului.

Dinu a precizat că cererea premierului viza reprezentarea la Consiliul European din iunie, moment care a trecut, a rămas fără obiect, dar în completare acesta a cerut ca pentru viitor Curtea Constituţională să dea o soluţie care să tranşeze această problemă de reprezentare. Claudiu Dinu a susţinut că nu se poate vorbi despre un conflict viitor despre care nu se ştie dacă va exista sau nu.

Premierul Victor Ponta a mers, miercuri, la CCR pentru a-şi susţine punctul de vedere în cazul sesizării privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Preşedinţie, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din  iunie.

El a declarat, la plecarea de la CCR, că există o decizie de anul trecut a Curţii Constituţionale, cu numrul 449, privine relaţia de cooperare în domeniul afacerilor europene, care stabileşte că puterea de apreciere a preşedintelui nu este una nelimitată sau arbitrară, ci că trebuie să ţină cont de anumite criterii obiective precum autoritatea cea mai bine poziţionată în raport de subiectul abordat, iar poziţia să fie legitimată de un punct de vedere concordant cu cel al Parlamentului.

„Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă preşedintele merge şi propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază preşedintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcţionează“, a spus Ponta.

Curtea Constituţională ia în discuţie, miercuri, sesizarea formulată de premierul Victor Ponta în care solicită să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi "arogă atribuţii şi competenţe" care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.

În 24 iulie, premierul Victor Ponta a transmis CCR o scrisoare în care îl reclamă pe preşedintele Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a lăsat să reprezinte România la reuniunea Consiliului European din iunie.

El a cerut Curţii să constate că preşedintele trebuia să delege prim-ministrului atribuţiile de reprezentare a ţării la reuniunea Consiliului European din iunie, cu argumentul că problemele de pe agendă ţineau în totalitate de atribuţiile Guvernului, şi a arătat că în Constituţie nu există prevederi care să confere dreptul exclusiv al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni.

Citeşte şi:

CCR: Ponta şi Băsescu se întrec în speţe inedite

În doi ani de guvernare Ponta, Curtea Constituţională a soluţionat mai multe contestaţii neobişnuite venite atât din partea premierului, cât şi a preşedintelui. Ultima: decorarea lui Horia Roman Patapievici.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite