PMP: Remanierea ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, este obligatorie imediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov, ministru Finanţelor FOTO Adevărul
Darius Vâlcov, ministru Finanţelor FOTO Adevărul

PMP consideră că Darius Vâlcov nu mai poate continua în funcţia de ministru al Finanţelor după ce s-a început urărirea penală pe numele său, păstrarea sa în guvern afectând imaginea României pe plan extern.

„PMP a luat act cu stupefacţie, alături de opinia publică din ţară şi străinătate, că în guvernul României se află un ministru care lua şpagă milioane de euro, în pungi de plastic, prin cimitire. Şi nu orice ministru, ci ministrul Finanţelor, cel care are pe mână tot bugetul ţării. Este în siguranţă  acest buget, dacă  bugetul redus al municipiului Slatina a fost păgubit de primarul de atunci, ministrul de azi, Darius Vâlcov, cu milioane de euro?“, se arată într-un comunicat al PMP.

Păstrarea lui Darius Vâlcov în funţia de ministru al Finanţelor, având în vedere suspiciunile ce planează asupra lui, duce la decredibilizarea României pe plan extern, mai arată PMP. „PSD, Victor Ponta, trebuie să înţeleagă că în ultimii ani a crescut sensibilitatea şi respingerea de către români şi partenerii străini a actelor de corupţie. Ministrul Vâlcov nu mai poate reprezenta România în plan internaţional, nu mai poate sta la masă cu partenerii euroatlantici, pentru că România s-ar decredibiliza iremediabil. În ţările civilizate şi democratice există cutume şi legi care-i obligă pe miniştri să demisioneze pentru fapte mult mai puţin grave, comparativ cu cele ale ministrului Vâlcov.Victor Ponta anunţă cu surle şi trâmbiţe că va face curăţenie în PSD, după ce a înţeles votul românilor din 16 noiembrie. Are ocazia să înceapă de astăzi, dacă vrea să fie credibil“, se mai arată în sursa citată.

Premierul Victor Ponta ar trebui să-i solicite demisia de onoare ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, întrucât un membru al Executivului urmărit penal nu poate avea decât o contribuţie negativă la imaginea României, spune, şi co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

"Calitatea de urmărit penal într-un dosar de corupţie îl obligă pe ministrul Finanţelor, dl Darius Vâlcov, să demisioneze din Guvern. Ca jurist, respect prezumţia de nevinovăţie, care i se aplică şi domniei sale. Ca cetăţean al României, am renunţat să mai acord prezumţia de competenţă miniştrilor din cabinetul Ponta, dar îmi doresc ca finanţele ţării să fie gestionate de o persoană a cărei integritate nu este atinsă de nicio suspiciune de corupţie", a scris, sâmbătă, pe Facebook, liderul liberalilor Alina Gorghiu.

Premierul Victor Ponta a scris, sâmbătă dimineaţă, pe Facebook, că Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă "un rol determinant" în cel mai important proiect al Guvernului din acest an: Codul Fiscal.

„Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă un rol determinant!). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preţ şi în orice conjunctură politică! Dezvoltarea economică a ţării este direct legată de adoptarea şi implementarea acestui nou Cod - posibilă datorită muncii oamenilor din această ţară şi rezultatelor guvernării din 2012-2015!", a scris Ponta pe Facebook.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.

Vâlcov a fost audiat, vineri seară, de procurorii DNA, în calitate de suspect.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite