Parlamentul schimbă legea pentru a putea să o demită pe Laura Georgescu din fruntea CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Georgescu, actuala şefă a CNA FOTO Mediafax
Laura Georgescu, actuala şefă a CNA FOTO Mediafax

Cei doi preşedinţi ai Comisiilor de Cultură, social-democratul Georgică Severin şi liberalul Gigel Ştirbu, au iniţiat un proiect de lege care prevede demiterea din funcţie a preşedintelui CNA, dacă raportul anual de activitate al instituţiei este respins. Proiectul de lege o vizează direct pe Laura Georgescu, actualul şef al CNA, care ţine cu dinţii de funcţie, în ciuda multiplelor plângeri ale colegilor săi şi a problemelor avute cu legea.

Proiectul prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului: „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului. Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte. Fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului“.

În prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă obligă instituţia să depună un raport anual de activitate, care poate să fie aprobat sau respins.

Şase membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au votat, joi, într-o şedinţă cu uşile închise, pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului. Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură şi media din Senat, a declarat atunci că „nu există un precedent“ privind revocarea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi că „legea nu permite revocarea“.

Cu Hrebenciuc, în boxa acuzaţiilor

În septembrie, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, acuzată de abuz în serviciu în dosarul  privind licenţa postului de televiziune Giga TV.

Fostul vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie, fiind acuzat că s-ar fi folosit de influenţa pe care o are în calitate de membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru a determina mai mulţi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să revină asupra deciziei prin care s-a retras licenţa postului Giga TV deţinut de primarul Gheorghe Ştefan.


Laura Georgescu a fost numită ca membru al CNA din postura de reprezentant propus de către Guvern, fiind aleasă cu voturile PSD.

Laura Georgescu: „Crezi că merge ceva legal în România? Vin şi te şantajez”

Laura Georgescu a ajuns în atenţia opiniei publice la sfârşitul lunii iunie, când Realitatea TV a făcut publice o serie de înregistrări, în care şefa CNA profera jigniri la adresa lui Georgică Severin, preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, şi Sebastian Ghiţă, patronul RTV. În plus, Georgescu recunoştea că favorizează anumite posture de televiziune. 

M-a forţat jigodia de Georgică Severin să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi de...aşa. Înţelegi ce-ţi explic? Crezi că merge ceva legal în România? Vin şi te şantajez... Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu vă supăraţi, uitaţi am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin şi te şantajez, ce vrei să fac?”, afirmă Laura Georgescu, conform înregistrării prezentate de Realitatea.

Într-o altă înregistrare, preşedintele CNA aduce în discuţie posibilele sponsorizări pentru instituţia pe care o conduce, sub forma unor laptopuri.  

Laptopuri nu ne sponsorizaţi şi pe noi? Nu ne faceţi şi nouă o donaţie? 5 bucăţi! Ăla e un jaf, frate, să mor eu, e la preţ de piaţă! Nu ştiu, 1-7, 1700, cât dracu e? Nu am înţeles. Lăsaţi, lăsaţi, făceţi-vă că ştiţi ce vreau! Te pup, pa, pa! Să dea nişte laptopuri. Nu, nu, nu ţi le mai...laptopuri, ascultă-mă puţin că o rezolv altfel. (O sun pe Gubernat să văd). Că n-aş băga, frate bani în laptopuri. Sunt tâmpită, mă, să iau laptopuri de bani pentru instituţie, mă, când putem să le luăm altfel, mă, am atâţia oameni care-mi sunt datori, nu pricepi ce-ţi explic? E păcat de Dumnezeu, mă! Nu suport să iau bani din instituţie să rezolv problemele. Mi se pare de un căcat. (Gubernat) asta e prietenă cu unu’, înţelegi, şi m-a tot întrebat dacă vreau... Să nu iau 5 laptopuri pe moca? Dă-i dracului, ce-o să spună? C-am primit şpagă, dă-i în....”, afirmă Laura Georgescu în cea de-a doua înregistrare.

La nici două zile, Realitatea TV face publice noi înregistrări în care şefa CNA îşi ameninţă interlocutorul cu moartea. 

Eu îţi aduc UPC, Dolce, RCS-RDS, cei mai buni specialişti, pune-te de acord cu ei să vedem ce facem. Eu vreau să ne dea servere, să văd tot ce ne dau ei şi pe urmă încep şi scriu de altele. Ideea e, hai să vrei să comunici cu ei, hai să facem o lucrare. Mă deranjează că UPC care, în sfârşit, m-a solicitat să ne întâlnim şi cu Romtelecom, Dolce, să ne dea, măi, servere, să începem să lucrăm. Îmi vine să iau fierăstrăul să-ţi tai pe rând membre, bucăţi din corp care îţi atârnă. Calcă-i, măi, pe gât şi zi-le  «du-te dracu'», când fac achiziţie la tine mai îmi faci tu mie contestaţie?", spune Laura Georgescu în înregistrările divulgate de RealitateaTV.

„Calcă-i, în puii mei, pe gât, că nu suntem datori nimănui în viaţă. Înţelege româneşte şi du-te ca în brânză în ei! Dă-i dracu! Pe foamea asta? Fraţilor, eu nu vă înţeleg ce aveţi", mai spune şefa CNA în înregistrare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite