Clădirea e de un verde neon foarte urât şi, dacă treci pe acolo în jurul orei 18, poţi vedea un şir lung de femei cu vârste între 18 şi 100 de ani, controlate strict la ieşire. Un fel de sweatshop asiatic, cu salarii mici şi feţe triste.

Grapini e parvenitul clasic al anilor 90. În perioada de haiducie a economiei româneşti, femeia, iniţial inginer la Pasmatex, a preluat frâiele firmei prin diverse jocuri de culise, apoi, într-o piaţă virgină unde oricine avea nişte bani şi reţelistica aferentă îi înmulţea lejer, femeia a făcut nişte avere. Nimic deranjant pentru mine sau pentru tine până aici. Deranjant e că a intrat în politică. Şi mai deranjant e că a intrat în Partidul Conservator al lui Voiculescu, care face PSD-ul să pară Greenpeace şi pe Iliescu să pară Mahatma Ghandi. Un partid fantomă, fără electorat, şi plin de securişti şi dubioşi.

Dar destul backstory.

Ca tot omul cu acces la Internet, sigur sunteţi la zi cu derapajele gramaticale ale doamnei Grapini. Aşa că în articolul ăsta am să scriu doar chestii pe care poate nu le ştiţi.

Pentru început, o poveste cât de poate de reală şi cât se poate de inside.

O prietenă lucra ca economistă la firma lui Grapini prin ’07. Printre altele, Pasmatex producea gama de lenjerie Triumph. Firma importa de la un furnizor rus materia primă necesară pentru sutiene. Adică bureţi, bretele, chestia aia din spate ce e greu de desfăcut (serios, pe când un buton sau ceva asemănător?) ş.a.m.d.

Săptămânal, departamentul economic trimitea la ruşi comanda pentru subansamblele astea. 1000 buc bureţi, 500 bretele, etc. Firma, fiind ticsită de cumnaţi, nepoţi, verişori şi prieteni de-ai lui Grapini, era practic plină de cretini care nu ştiau nici română (surpriză), mai deloc engleză şi, evident, zero rusă. Cum avea loc acest schimb de mail-uri, vă întrebaţi?

Păi simplu. Se scria textul în română, se dădea copy-paste în Google Translate, se dădea “translate to russian” şi se dădea paste în mailul final de comandă. Au fost zeci de comenzi greşite şi marfă returnată pe motiv de traduceri aiurea din Google.

E un miracol că Pasmatex încă există. Ce bine că nu i-a dat cineva lui Grapini vreo funcţie sensibilă în economie. Gen ministru pentru IMM-uri, afaceri şi turism. Ah, stai, că de fapt i-au dat.

Iar acum, the roast of Maria Grapini.
 

Am văzut cu toţii poza de mai jos. Dar puţini ştiu povestea din spatele ei. Îmi place să cred că a decurs cam aşa.

– Doamna Grapini, facem o poză într-un lan cu rapiţă pentru Facebook?

– Of, rapiţă. Toate piţipoancele se pozează în rapiţă, vreau altceva. Ia stai un pic. Ăla-i un lan cu mac? Mi-am amintit că din mac se face heroină. Ştii cum mi se zicea în tinereţe?


Grapining. Un fel de planking, doar că nu stai orizontal, stai ciuci şi între maci.

Ocazional, Grapini participă la diverse baluri caritabile organizate de mai-marii oraşului. Un who’s who al parvenitismului din Timişoara. După toate evenimentele de genul, Grapini se laudă pe Internet cu donaţii şi burse de merit acordate unor studenţi mai bătuţi de soartă. În teorie, un gest frumos, în practică nu prea. Grapini având cisterne de bani datorate statului român, TVA-uri uitate şi diverse firme-căpuşă iertate în mod miraculos de diverse subterfugii legale. E ca şi cum eu îţi fur 1000 de lei din portofel apoi mâine îţi fac cinste cu două beri. Tot te-am ţăpit per ansamblu cu 990 lei. Dar na, bere gratis, nu?Hei, e tipul ăla. Actoraşul ăla din emisiunea aia. Când au pus posterul ăla trucat cu Mihaela Rădulescu. Nu ştiu cum îl cheamă, ştiu doar că are un râs foarte agasant. Mai ştiu că dacă cauţi pe Google “zâmbet scremut” apare instant poza asta.

Hei, e tipul ăla. Actoraşul ăla din emisiunea aia. Când au pus posterul ăla trucat cu Mihaela Rădulescu. Nu ştiu cum îl cheamă, ştiu doar că are un râs foarte agasant. Mai ştiu că dacă cauţi pe Google “zâmbet scremut” apare instant poza asta.

Cu domnul M, înalt mason prin Înalta Lojă Masonică prin Timişoara. Şi campion mondial la Sprâncene 2015

Cu domnul M, înalt mason prin Înalta Lojă Masonică prin Timişoara. Şi campion mondial la Sprâncene 2015

Citiţi continuarea articolului pe sereniti.ro.

Articol semnat de Oliver Robert.