Manfred Weber şi nevoia de întărire a Uniunii Europene

Desfăşurat joi la Helsinki, Congresul Partidului Popular European (PPE), s-a încheiat cu desemnarea lui Manfred Weber, previzibilă de altfel, drept candidat al popularilor pentru preşedinţia viitoarei Comisii Europene.

Weber a câştigat, extrem de clar, în faţa finlandezului Alexander Stubb (cu 492 de voturi la 127), de partea sa fiind inclusiv voturile reprezentanţilor din România, adică PNL şi UDMR.

Ştirea despre desemnarea lui Weber este departe de a fi o ştire exotică, deoarece vine într-un context european şi global extrem de complicat. Dintre provocări, creşterea numărului euroscepticilor este printre cele mai semnificative. Să nu uităm nici că Uniunea are duşmani atât în interior cât şi în exterior, că se luptă cu ştiri false şi cu manipulare, că există probleme în ce priveşte ieşirea Marii Britanii din Uniune (şi, în general, cu tot ce este legat de Brexit), dar şi în relaţia cu marele său aliat SUA.

Este evident că viitorul Parlament European şi viitorul guvern (Comisia Europeană) au nevoie de noi obiective, de noi strategii care să conducă la întărirea Uniunii. Dintre măsurile preconizate a fi luate de către viitorul preşedinte al Comisiei (desigur, în caz că popularii vor câştiga alegerile din mai 2019), trei mi se par a fi cele mai importante: trecerea de la sistemul de luare a deciziilor prin unanimitate la cel clasic, adică majoritar; crearea de mecanisme care să permită respectarea deciziilor politice de către toate statele membre; crearea de mecanisme care să asigure respectarea statului de drept şi a valorilor şi principiilor fundamentale ale Uniunii de către toate statele membre.

Un aspect extem de important al întregii discuţii despre întărirea Uniunii Europene, şi pentru ca aceasta să devină un actor global („un gigant politic” în termenii lui Weber), vine dinspre educaţie şi cultură. Uniunea are nevoie de instrumente mai puternice, mai eficiente în domeniul educaţiei şi culturii, căci acestea au rol preponderent pentru crearea şi consolidarea identităţii europene. Fără a se elimina sau limita specificul naţional, europenismul înseamnă cultivarea încrederii în valorile comune, asumarea identităţii culturale şi patrimoniale a Europei, protejarea şi promovarea diversităţii culturale şi lingvistice, conservarea patrimoniului cultural etc. Cultura europeană este azi, şi trebuie să fie, ceea ce Noica spunea cu patru decenii în urmă, un model cultural, căci este bazată pe schema unu-multiplu, adică unitate în diversitate. Acest unu-multiplu al culturii europene ne poate structura din interior atât pe noi, ca mândri cetăţeni europeni, cât şi pe cei care trăiesc în alte spaţii economice, sociale şi culturale.