Klaus Iohannis: Certurile dintre preşedinte şi premier afectează imaginea României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Mediafax
Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, a declarat joi că disputele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta afectează modul în care ţara noastră este percepută peste hotare.

Întrebat, în cursul unei conferinţe de presă susţinute la Sibiu, dacă astfel de conflicte afectează imaginea României, Iohannis a răspuns afirmativ.

„Pentru România, varianta ideală ar fi ca preşedintele, prim-ministrul şi toată lumea de acolo să promoveze România. Până la urmă, pentru asta i-am ales. Şi să facă front comun pentru proiectele României. Câteodată o fac, câteodată, nu, dar acel câteodată nu afectează şi acel câteodată da“, a precizat liberalul, citat de Agerpres.

„Astfel de lucruri nu dau niciodată bine. Atunci când într-o entitate apar discuţii în contradictoriu, nu dă niciodată bine, indiferent că este vorba de administraţia naţională sau judeţeană sau chiar locală. O entitate este cu atât mai puternică şi poate să îşi impună un punct de vedere mai uşor, cu cât sunt mai uniţi cei care o reprezintă.“, a explicat Iohannis.

Pe de altă parte, el s-a arătat sceptic în ce priveşte schimbarea în bine a raporturilor dintre preşedinte şi premier.

„Greu de crezut să se schimbe relaţiile acum“, a conchis Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite