Klaus Iohannis, împreună cu alţi şefi de stat, în audienţă la Papa Francisc
0Preşedintele Klaus Iohannis participă la Roma la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, piatra de temelie a UE. Vineri, şeful statului a fost primit în audienţă de Papa Francisc, alături de ceielaţi şefi de stat şi de guvern din UE.
UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe contul de Facebook anunţul că vineri seară se află, împreună cu ceilalţi şefi de stat şi de guvern, în audienţă la Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Ştirea iniţială: „Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluţia proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii - Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Olanda - a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatului Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM)“, arată Administraţia Prezidenţială.
„Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019“, se mai arată în comunicat.
În marja reuniunii Consiliului European, Klaus Iohannis, va fi primit în audienţă vineri, alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern, la Sfântul Scaun, de către Papa Francisc.
Cu prilejul deplasării la Roma, Iohannis va participa duminică la o întâlnire cu studenţi şi cadre didactice de naţionalitate română din Italia, la Accademia di Romania. În cadrul acestei dezbateri, şeful statului va susţine o alocuţiune în care va prezenta viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene.