Klaus Iohannis, invitat la dineul dat în cinstea zilei de naştere a Principesei Margareta: Este primul preşedinte care participă la un dineu la Castelul Peleş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis şi prima-doamnă a României, Carmen Iohannis, vor lua parte, mâine seară, la invitaţia Familiei Regale, la un dineu oficial care va avea loc la Castelul Peleş, Sinaia, cu ocazia zilei de naştere a Principesei Margareta.

„La dineu vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice din România şi din Republica Moldova, personalităţi ale vieţii culturale, diplomatice, sportive şi reprezentanţi ai clerului şi societăţii civile. Domnul Klaus Iohannis este primul preşedinte în funcţie din istoria României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleş, alături de Familia Regală. Pe 19 noiembrie 2014, la trei zile după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a fost şi primul preşedinte care a avut o întâlnire cu Familia Regală înainte de învestire“, se arată într-un comunicat al Admnistraţiei Prezidenţiale.

Castelul Peleş este din 2007 proprietate a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de statul român, sub egida Ministerului Culturii.

După prima întâlnire cu familia regală, preşedintele Klaus Iohannis a descris întâlnirea de  avută cu Regele Mihai şi Principesa Margareta, astfel:.  „Ieri, la Palatul Elisabeta, am avut o întâlnire emoţionantă cu Majestatea Sa Regele Mihai I şi cu Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Nu cred că e o întâmplare faptul că sunt primul Preşedinte ales al României care, înainte de învestire, face o vizită Familiei Regale. Îmi doresc foarte mult ca, în mandatul meu, relaţia cu Casa Regală să fie una instituţională şi protocolară, nu de tip executiv sau de colaborare“, a mai precizat Iohannis.

Viitorul şef al statului spunea că are încredere că relaţia dintre Preşedinţie şi Casa Reglă se va îmbunătăţi. „Evenimentele publice din ultimii ani în care a fost implicată Casa Regală arată că rostul ei nu s-a încheiat: dimpotrivă, românii îşi arată admiraţia şi recunoştinţa pentru eforturile ei. Sper că naţiunea română va vedea în continuare în Familia Regală o sursă de mândrie, identitate şi continuitate. De aceea, am toate motivele să cred că respectul românilor pentru Coroană va fi mai profund şi mai cuprinzător în anii următori“, a conchis Iohannis.

La rândul său, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României, a vorbit despre Principesa Margareta  într-o emisiune difuzată la TVR. „Continua azi ce au început Regina Maria şi Regina Elisabeta cu acest neam. Îşi continuă cu mare discreţie contribuţia la prosperitatea noastră“, spunea Carmen Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite