Iohannis, despre eventualitatea unui nou premier: Să fie o persoană integră. Nu fac rabat de la criteriile din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, marţi, la Berlin, eventualitatea numirii unui nou premier, afirmând că nu va face "rabat" de la criteriile anunţate înainte de alegerile parlamentare din 2016, şi consideră că orice şef al Executivului trebuie să fie o persoană "integră".

"Eu nu mi-am schimbat opiniile politice şi sunt în continuare de părere că, în România, desemnat de mine poate să fie numai o persoană integră. Nu am absolut deloc de gând să fac rabat de la criteriile pe care, încă vă amintiţi, din toamna anului trecut le tot enunţ. România are nevoie de un Guvern stabil, are nevoie de un premier integru", a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai cerut PSD să îşi rezolve problema pe care singur a creat-o şi a avertizat acest partid să nu introducă în negocieri chestiuni care nu trebuie negociate, precum ar fi autonomia pe criterii etnice.

"Este natural să existe astel de negocieri şi chiar dacă sunt în Berlin am fost în permanentă informat şi nu este cazul să apară impresia că nu ştiu ce se pretrece în ţară. În principiu, sunt normale (negocierile -n.r.). Ştiu că unele au început, apoi au intrat în sincope. Solicit PSD să rezolve problema pe care singur a creat-o şi atrag atenţia să nu introducă în agenda de negociere chestiuni care nu trebuie negociate. De exemplu, nu trebuie să se negocieze vreun fel de autonomie pe criterii etnice. Sunt chestiuni care nu sunt dorite în România, care nu trebuie negociate sub presiunea unei situaţii deosebite”, a declarat Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite