Iohannis a contestat la CCR legea prin care PSD susţine crescătorii de porci. Fiul lui Dragnea are firmă de porci. Dragnea: Preşedintele o fi vegetarian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat luni la CCR o lege prin care coaliţia PSD-ALDE susţinea crescătorii de porci din România. „O fi vegetarian“, a reacţionat Liviu Drganea. Legea a fost iniţiată de PSD, la începutul anului 2017, la puţin timp după ce a apărut public informaţia că fiul lui Liviu Dragnea deţine o mare fermă de porci. Aşadar, ferma deţinută de fiul lui Dragnea ar benefia de legea susţinută de partidul condus de tatăl său

Iohannis oprise legea de la promulgare şi în ianuarie, când a trimis-o Parlamentului pentru reexaminare.

Acum, în sesizarea de neconstituţionalitate, preşedintele arată că în timp ce Tratatul UE “precizează expres că înainte de pronunţarea unei decizii finale de către Comisie, statul membru ce ar dori să instituie un ajutor de stat nu poate pune în aplicare măsurile preconizate. Or, simpla notificare a Comisiei Europene cu o schemă de ajutor de stat, aşa cum se prevede la art. 21 alin. (1) din legea criticată nu echivalează cu încuviinţarea ei de către Comisie”.

La începutul anului 2017, mai multi parlamentari PSD au depus un proiect de lege pentru aprobarea "Programului carne de porc in ferme romanesti" prin care se acorda scheme de ajutor de stat producatorilor de carne de porc. Programul prevede ca se acorda ajutor de stat sub forma unor pachete de sprijin, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 euro pentru porcii grasi care se livreaza si se clasifica in abatoare autorizate

Stefan Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, a devenit patron al Romcip SA Salcia in aprilie 2014 in schimbul unui aport de capital de 50 de lei si a unei achizitii de actiuni de 450 de lei in cadrul srl-ului Ludikon System, societate care este actionar cu 99,84% in cadrul fermelor de suine, potrivit hotnews.ro. 

Intre noiembrie 2009 si ianuarie 2014, Romcip a fost detinut de Petre Pitis, director si presedinte al Consiliului de Administratie al Tel Drum, companie de constructii despre care Teodor Nitulescu, fost prefect de Teleorman, sustine ca este controlata de Liviu Dragnea prin intermediul unor paravane, trei fosti colegi de liceu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite