Deranjul penal care s-a pogorât asupra lui Viorel Hrebenciuc a produs una dintre cele mai fascinante stenograme pe care ne-a fost dat să le vedem. Ea se regăseşte în referatul prin care DNA a început urmărirea penală împotriva lui Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova.

Partea cu Dumitru Iliescu este mai puţin importantă. Sigur, e grav că acesta sustrăgea informaţii secrete din dosarele DNA, dar ceea ce îi cerea el în schimb lui Hrebenciuc erau nişte potlogării: un job pentru fiică-sa, să păstreze pe cineva în funcţie, să debarce pe altcineva. Business as usual.

Mult mai relevantă este conversaţia dintre Hrebenciuc şi Dan Şova. Cei doi puneau la cale promovarea rapidă a unei legi de amnistie şi graţiere, precum şi abrogarea unui anumit articol, numărul 13, din Legea 78 din 2000, o lege specială de luptă împotriva marii corupţii, adică exact a acelei forme de corupţie generată de politicieni.

Să-l citim împreună: “Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie şi care foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

“Boss, ăsta e un articol doborâtor”, zicea Hrebenciuc şi aducea un fals argument. El susţinea că ori de câte ori, ca parlamentar, ar încerca să atragă fonduri către o localitate din colegiul său, pentru ca primarul să facă un drum, ar putea fi agăţat penal cu acest articol. Falsul este izbitor: legea vorbeşte de “foloase necuvenite”, nu de orice fel de foloase. În plus, nu există – sau eu nu cunosc cel puţin – nici un caz în care această lege, veche de 15 ani, să fi sancţionat un demnitar care a pus o pilă în folosul unei comunităţi.

Avem în schimb exemple de demnitari care au fost sancţionaţi cu ajutorul acestui articol – şi de fiecare dată a fost vorba de un folos care le revenea, în mod necuvenit, lor sau unor complici. Îl avem pe Adrian Năstase, condamnat de două ori, în dosarele “Trofeul calităţii” şi “Zambaccian”, apoi îl avem pe Dan Voiculescu, condamnat în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, plus o cohortă consistentă de parlamentari şi miniştri aflaţi în diverse stadii de anchetă sau de judecată. Absolut niciunul nu are insomnii penale pentru că a vrut să asfalteze un drum.

Stenograma Hrebenciuc are marele merit că arată cât de vie a rămas în activul PSD dorinţa de a relaxa legislaţia penală, în pofida tentativei eşuate din „marţea neagră”. O menţiune aparte merită raportarea faţă de acest subiect a liderului PSD, premierul Victor Ponta. Ori de câte ori a fost confruntat cu el, acesta a răspuns în felul următor: „Nu voi fi niciodată de acord cu amnistia sau graţierea faptelor de corupţie prevăzute de Codul Penal” (sublinierea mea).

Evaziunea premierului este evidentă. Articolul „doborâtor”, ca şi altele care vizează corupţia politicienilor, nu sunt prevăzute în Codul Penal, ci în legi speciale. Despre acestea, dinspre Victor Ponta, nu a venit niciodată nimic.

Vine în schimb altceva, o declaraţie făcută marţi: „Mie mi se pare mult mai grav violul sau omorul decât o faptă de corupţie”. La început am citit-o pe agenţiile de ştiri şi am crezut că a fost ruptă din context, aşa cum păţeşte mai mereu domnul Ponta. Apoi am şi auzit-o la televizor şi pot depune mărturie nu doar că a rostit-o ca atare, ci că a rostit-o cu toată convingerea.

Stranie declaraţie la cineva care susţine că a fost procuror… Sigur, violul sau omorul sunt fapte grave şi sunt pedesite ca atare de Codul Penal. Dar să le compari cu faptele de corupţie trădează un mod extrem de rudimentar de a privi situaţiunea. Violul şi omorul doar par mai grave decât corupţia, pentru că victimele sunt numărabile şi identificabile imediat. Pe de altă parte, victimele ştiu, la momentul comiterii faptei, că sunt subiectul unei agresiuni şi au, la o adică, şansa de a se apăra.

În schimb, în cazul corupţiei, victimele sunt nedefinite ca număr şi ca identitate, pot fi mii, zeci de mii, sute de mii sau chiar milioane. Şi prin natura modului în care se comit faptele, victimele nici nu se pot apăra ele însele, căci nici măcar nu ştiu că sunt victime. Află asta doar dacă şi numai dacă vine altcineva şi le arată acest lucru. Iar acel altcineva sunt procurorii.  Din păcate, nimeni nu va putea vreodată contabiliza - spre a traduce apoi cifrele în ani de puşcărie - câţi oameni au murit cu zile sau câţi copii au rămas analfabeţi doar ca urmare a banilor sifonaţi, bunăoară, în afaceri precum Microsoft sau EADS.

Acum vreo 20 de ani, Viorel Hrebenciuc a făcut o afirmaţie rămasă nesancţionată, pentru că atunci încă era darlingul presei. Spunea el că în orice ţară este benefic un anume grad de corupţie, căci are darul de a debloca sisteme, de a unge mecanisme, de a face lucrurile să meargă înainte. Alăturaţi spusele de acum două decenii ale lui Hrebenciuc cu declaraţia de acum două zile a lui Ponta şi veţi putea ghici trecutul, prezentul şi viitorul unui partid.