Hans Klemm: Legea antifumat exemplifică cel mai bine procesul democratic din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm FOTO Eduard Enea
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm FOTO Eduard Enea

Ambasadorul SUA în România Hans Klemm a lăudat România pentru adoptarea unei legi naţionale care interzice fumatul, ceea ce nici măcar SUA nu a reuşit până acum.

„Legea va duce la o România mai sănătoasă, iar o România mai sănătoasă este una mai prosperă. Aş vrea să atrag atenţia asupra procedeului prin care această lege a devenit realitate în România. Ca ambasador al SUA în România, scopul meu este să promovez democraţia şi consolidarea instituţiilor din România. Această lege împotriva fumatului exemplifică cel mai bine procesul democratic din România“, a spus Hans Klemm, prezent la o dezbatere despre această lege organizată la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'', potrivit Agerpress. 

Hans Klemm a făcut chiar o comparaţie cu SUA care onorează România. „Felicit din nou România pentru acest caz foarte important, sunteţi chiar cu un pas înaintea noastră, cu un pas înaintea lucrurilor pe care le-am realizat noi în Statele Unite ale Americii. De un an fumatul este interzis în instituţiile administraţiei publice, în aeroporturi, dar nu avem o lege naţională care să impună acest lucru“, a mai spus ambasadorul SUA la Bucureşti. 

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise va intra în vigoare din 16 martie, potrivit actului normativ publicat pe 1 februarie în Monitorul Oficial. Cei care vor încălca această lege din 16 martie, riscă amenzi de până la 500 de lei. Amenzi şi mai usturătoare vor primi reprezentanţii cluburilor, barurilor sau restaurantelor care vor permite fumatul în incinte.

Patronii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar între 5.000 şi 15.000 de lei, dar riscul cel mai mare este că autorităţile pot merge până la suspendarea activităţii sau chiar închiderea unităţilor care nu au respectat legea.

Sancţiunile vor fi aplicate din martie, după ce legea care interzice complet fumatul în toate spaţiile publice închise, dar şi la locurile de joacă pentru copii, fie că sunt în aer liber sau în spaţii închise a fost declarată miercuri constituţională. Excepţie fac camerele special amenajate din aeroporturi şi penitenciarele. România se va alinia astfel celorlalte state europene, în care fumatul în spaţiile interzise a fost deja interzis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite