Grindeanu e de acord cu Tăriceanu: Iohannis să fie scos din procedura de numire a procurorilor-şefi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu este de acord cu scoaterea preşedintelui Klaus Iohannis din procedura de numire a procurorilor-sefi, dar nu doreşte ca atribuţiile de numire să fie mutate în totalitate la CSM, aşa cum propune preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, într-un proiect sau de lege.

Premierul Grindeanu propune, în adresa Guvernului transmisă Parlamentului în data de 7 aprilie, o soluţie de compromis: ministerul Justiţiei să facă mai departe selecţia procurorilor şefi, urmând să transmită CSM cel puţin doua propuneri de numire. CSM ar urma să dispună apoi asupra numirii în funcţia de conducere „in urma unei proceduri transparente“, potrivit HotNews.  

În adresa transmisă Parlamentului, premierul arată ca preşedintele României are, potrivit Constituţiei, atribuţia de învestire în funcţie a magistraţilor, dar precizează că textul constituţional „nu priveşte, însa, şi numirea în funcţiile de conducere din magistratură, aspect care ţine de cariera profesională a magistraţilor“. 

„În concluzie, legiuitorul nu are constrângeri explicite de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea procurorilor în funcţiile de conducere, cu atât mai mult cu cât, potrivit art 134 alin. (4) din Constituţie, CSM îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea organică, în realizarea rolului sau de garant al independenţei justiţiei”, se mai arată în adresa guvernului. 

Astfel premierul Grindeanu consideră ca ministerul justitiei şi CSM ar putea împărţi competenţele cu privire la numirea procurorilor în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 din Legea nr. 303/ 2004 după cum urmează: 

a) „ministrul justiţiei să aibă prerogativa de a selecta candidaturile pentru funcţiile de procurori sef, având obligaţia ca la finalul procedurii să înainteze CSM cel puţin două propuneri de numire;

b) CSM, în cadrul unei proceduri transparente, să dispună asupra numirii în funcţia de conducere”.

Soluţia propusă de Grindeanu nu rezolvă problema politizarii numirii procurorilor-şefi, ci doar îl elimină pe şeful statului din procedură. „Atât selectarea, cât şi numirea în funcţie de către CSM, trebuie să se realizeze într-un mod deschis, transparent şi bazat pe merite, motiv pentru care în cuprinsul Legii nr. 303/ 2004, trebuie adoptate reguli clare care să clarifice toate aspectele procedurale ale numirii în funcţiile de conducere anterior menţionate”, se mai arată în punctul de vedere semnat de premierul Sorin Grindeanu. 

Guvernul Cioloş a dat aviz negativ proiectului de lege iniţiat de Tăriceanu, care propunea mutarea atribuţiilor de numire a procurorilor şefi integral la CSM. În ceea ce priveşte cealaltă propunere din proiectul lui Tăriceanu, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-şi aleagă singură şefii, premierul Grindeanu a anunţat căp nu o susţine.

„Din redactarea proiectului de lege se observă că nu este prevazută implicarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) autoritatea cu rol de garant al independenţei justiţiei, în procedura de numire in functiile de conducere de la instanţa supremă, aspect de naturaă să aducă atingere rolului constiţutional recunoscut al acestei instituţii”, se arata în adresă.

Proiectul lui Tariceanu a fost deja adoptat tacit, în iunie 2016, de Camera Deputatilor şi e la Comisia juridică din Senat pentru a-i fi dat un raport. Această iniţiativă trebuia discutată azi, dar a fost amânată pentru o şedinţă viitoare a Comisiei juridice. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite